În fiecare an, peste Postul Mare stă chemarea Domnului nostru la convertire: "Timpul s-a împlinit, împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!" (Mc 1,15). Iar în Scrisoarea către Romani (12,2) se spune: "Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să înţelegeţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit". Nebăgarea de seamă, superficialitatea, continua distragere şi influenţare a mass-media nu se potrivesc cu credinţa noastră în Cristos şi în cuvântul său. Viaţa noastră are nevoie de profunzime. Viaţa noastră nu trebuie să se piardă în consumism, în lâncezeală. Este mult prea preţioasă pentru aşa ceva, este irepetabilă.
Întreabă-te odată: are Dumnezeu motiv de bucurie cu tine? Fiecare dintre noi are o misiune de la Dumnezeu, căreia el trebuie să-i răspundă cât se poate de bine şi de desăvârşit. Indiferent dacă eşti tânăr sau bătrân, sănătos sau bolnav, în putere sau dependent de ajutorul altora: valoarea ta nu este dată de societate sau de ce spun oamenii, ci de ce spune Dumnezeu despre viaţa ta.
Când un tânăr l-a întrebat pe Cristos ce ar trebui să facă pentru a dobândi viaţa veşnică, Isus i-a spus scurt şi concis: "Dacă vrei să intri în viaţa veşnică, păzeşte poruncile!" (Mt 19,17b). Aceasta este valabil şi pentru noi. A păcătui înseamnă a desconsidera valoarea marcajelor drumului prin care Dumnezeu vrea să ne ferească, mai ales de ceea ce poate distruge spiritul nostru, inima şi trupul nostru. Experienţa arată că totuşi "este ceva" despre anumite prescripţii, aşa cum ne-au fost ele transmise în Biblie, prin cele zece porunci ale lui Dumnezeu. Trebuie să le redescoperim şi să punem iar în valoare însemnătatea lor prin viaţă. Acesta poate să fie punctul de plecare al unei întoarceri.
Cine vrea să dea curs chemării lui Isus la convertire va trebui mai întâi să se întrebe critic: Unde mă aflu eu? Unde este păcat şi vină în viaţa mea? La aceste întrebări nu se poate răspunde numai cu o indicaţie spre porunci şi interdicţii, aproape ca o bifare pe o listă. Vinovăţia are de-a face, mai înainte de toate, cu libertatea omului şi cu responsabilitatea sa pentru propria-i viaţă, pentru semenii săi şi pentru mediul înconjurător. Omul poate să-şi folosească rău libertatea. El poate să-şi piardă şi să-i facă şi pe alţii să-şi piardă sensul vieţii. Poate să dea greş şi să rateze în viaţa familială, profesională şi particulară, în relaţiile cu oamenii cu handicap sau cu bătrânii, să dea greş cu sănătatea lui. Comportamentul meu în trafic, la locul de muncă sau în timpul liber are de-a face în mod esenţial şi cu libertatea şi responsabilitatea mea faţă de viaţă.
Cu privirea către Isus, îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea puterea ca în aceste zile şi săptămâni să învăţăm să ne descoperim slăbiciunile şi punctele tari. Ne rugăm să ne dea puterea să nu ne izolăm în ceea ce ne apasă şi ne împovărează, trăgându-ne în jos. Ne rugăm pentru puterea de a nu ne ascunde şi a decade în autocompătimire. Cu privirea către Isus, putem să căpătăm curajul şi încrederea că Dumnezeu însoţeşte viaţa şi povara noastră, chiar dacă nu putem să simţim prezenţa sa, că el nu a uitat de noi şi de crucea noastră, că el ştie de suprasolicitarea noastră şi nu ne lasă singuri.
Vreau să pun acum într-o rugăciune ceea ce am reflectat până acum: Doamne, tu cunoşti slăbiciunea noastră, suntem prea îngăduitori faţă de noi înşine, nu putem renunţa, voim să justificăm cu scuze propriul comportament. Câtă nenorocire şi suferinţă se nasc astfel adesea pentru propria familie, pentru semeni! Doamne, tu te ridici iar. Astfel, îi ajuţi şi pe toţi aceia care vor să se desfacă din legăturile păcatului şi ale bunurilor materiale, care vor ca tu să domneşti peste ei şi să se afle deasupra lucrurilor materiale. Ajută-mă şi pe mine să mă ridic.
(Din "Călăuze spre Cristos").
