Într-o capelă era expusă pentru cult o statuie a Maicii Domului de o frumuseţe deosebită, sculptată cu fineţe. Amplasată în penumbră, transmitea în mod sugestiv ceva cu totul special. Şi asta, până când cuiva i-a venit ideea "sclipitoare" de a instala şi a aprinde un reflector care să învăluie statuia într-o lumină orbitoare şi ţipătoare. Persoanele care, până atunci, se simţeau minunat în orele lor de rugăciune, s-au declarat deranjate. Dar degeaba...
Poate că cei cu idei "sclipitoare", care nu ţin cont de simţămintele altora şi mai ales de aspectul tainic, sugestiv, ar trebui să mai reflecteze. Cu trimitere la astfel de încercări, părintele Tonino Bello, adresându-se Preacuratei, scrie: "Nu e un semn al desacralizării la modă. Dacă pentru o clipă îndrăznim să-ţi dăm deoparte aureola, o facem pentru că vrem să vedem cât eşti de frumoasă cu capul descoperit. Dacă stingem reflectoarele îndreptate spre tine, o facem pentru că suntem de părere că putem aprecia mai bine atotputernicia lui Dumnezeu, cel care, dincolo de umbrele trupului tău, a ascuns izvoarele luminii".
Aviz celor care tind să facă multe pentru..., să spună multe despre..., să facă mare caz de... Adevăratul cult nu constă în a da tot ce poţi, ci mai degrabă în a primi, a corespunde la harul primit, a reflecta... În ambele sensuri.
