În fiecare lună iunie, atenţia noastră se focalizează spre sfinţirile noilor preoţi. Printre aceşti tineri, arzători de dorinţa slujirii evangheliei şi a aproapelui, descoperim cu mare satisfacţie spirituală că, în lungul lor drum de pregătire şi formare pentru sfânta preoţie, unii dintre ei au avut parte de o experienţă misionară în misiunile din Africa şi din Ecuador. Este un moment potrivit să reflectăm şi la această oportunitate, care până nu demult, chiar şi pentru preoţii cei mai zeloşi, era un vis greu de realizat.

Dacă încercăm să facem o statistică, putem vedea că numărul lor a ajuns la 20, incluzând şi pe cei ce tocmai s-au întors în luna mai din experienţa misionară. Pentru a confirma această cifră, menţionăm numele lor şi parohia din care provin, în semn de preţuire pentru disponibilitatea şi jertfa lor oferită acestei cauze sfinte de a evangheliza. Primii seminarişti care au "spart gheaţa" spre această lume nouă au fost: Cristian Pişta (Bacău "Sfânta Cruce") şi Ioan Oancea (Dărmăneşti), care au activat în misiunea din Kenya între anii 2004 şi 2005. După doi ani alţi doi seminarişti, Ionuţ Imbrişcă (Săbăoani) şi Cristian Bîrnat (Frumoasa) au readus din nou bucuria în Kenya (2007-2008) şi nu numai, pentru că din această perioadă până în prezent, în fiecare an, cu ajutorul Centrului Misionar Diecezan, mulţi dintre seminarişti au avut parte de minunata experienţă pastoral-misionară într-una din misiunile pe care preoţii noştri români le au în grijă. Astfel, în anii 2008-2009, Alin Benone Conţu (Bacău "Sfânta Cruce") şi Eusebiu Bulai (Iaşi "Sfânta Tereza") au mers tot în misiunea din Kenya. Începând cu anii 2009-2010, s-a lărgit prezenţa seminariştilor şi în misiunea din Ecuador, mergând aici Alin Cătălin Butnaru (Tămăşeni) şi Gabriel-Iulian Robu (Săbăoani), iar seminariştii Dominic-Sorin Ciobanu (Săbăoani) şi Ovidiu-Ciprian Solomon (Bacău "Fericitul Ieremia"), în misiunea din Kenya. Cea mai mare bucurie a Centrului Misionar a fost în toamna anului 2010 când au plecat şase seminarişti, câte doi în fiecare din misiunile noastre: în misiunea din Kenya au fost seminariştii Ştefan Roman (Oneşti) şi Gabriel Bârnat (Frumoasa), în misiunea din Ecuador seminariştii Adrian Ailenei (Iaşi "Sfânta Tereza") şi Marius Mărtinaş (Roman "Fericitul Ieremia"), iar pentru misiunea din Coasta de Fildeş au fost seminariştii Laurenţiu Luca (Oituz - Ferăstrău) şi Aurelian Herciu (Bacău "Sfânta Cruce"). Recent reveniţi din misiuni, sunt: Cornel Cucuteanu (Iaşi "Adormirea Maicii Domnului"), Gabriel Păuleţ (Buruieneşti), care au activat în misiunea din Coasta de Fildeş, Roberto Vacaru (Bacău "Fericitul Ieremia") şi Alexandru Balaţchi (Siret), care au fost în misiunea din Ecuador, toţi patru fiind plecaţi din toamna anului trecut 2011. În sinteză, zece dintre ei au activat în misiunea din Kenya, şase în Ecuador, iar patru în Coasta de Fildeş.

Adaug cuvintele unuia dintre ei, care ne pot ajuta să înţelegem spiritul misionar: "Priveam la seminariştii şi preoţii care au fost acolo şi simţeam schimbarea care s-a produs în viaţa lor. Cred că acela care merge să îi evanghelizeze pe alţii se evanghelizează în primul rând pe el însuşi, însuşindu-şi vestea cea bună într-un mod special... A fost o experienţă marcantă" (R.G.-I.).

Aducem preţioase mulţumiri tuturor binefăcătorilor spirituali, care prin rugăciunile şi jertfele lor oferite cu atâta credinţă ne ajută să înţelegem că spiritul misionar face parte din viaţa noastră de credinţă. Iar tuturor celor menţionaţi le mulţumim pentru munca şi mărturia lor, care poate aprinde în noi o mai mare dorinţă de a ne implica în susţinerea misiunilor.