Adunare a CSMR
La Ciofliceni (Ilfov) s-a desfăşurat, în zilele de 23 şi 24 noiembrie 2011, cea de-a XXXIV-a Adunare Generală Ordinară a Conferinţei Superiorilor Majori ai institutelor călugăreşti catolice din România - CSMR. Lucrările au fost conduse de pr. Emilian Cătălin, OFMConv., preşedintele CSMR. În prima parte a participat şi arhiep. Francisco-Javier Lozano, nunţiu apostolic al Sfântului Scaun în România şi Republica Moldova. În cadrul adunării au fost organizate mai multe comisii şi s-au dezbătut o serie de priorităţi şi probleme legate de o funcţionare mai eficientă a CSMR-ului, inclusiv în viaţa Bisericilor locale. Detalii şi pe www.csmr.ro.
Lumina păcii
Anual, în ajunul duminicii a treia din Advent, are loc la Viena împărţirea luminii păcii de la Betleem, în prezenţa a mii de tineri scoutişti. La 10 decembrie 2011, în biserica "Sfânta Familie" din capitala austriacă, alături de participanţi din mai multe ţări, au fost şase cercetaşi catolici români, dintre care patru din Dieceza de Iaşi. Călătorind cu trenul la întoarcere, cercetaşii au împărţit lumina în unele centre locale de pe traseu. Ceremonia de distribuire în Dieceza de Iaşi s-a desfăşurat în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, la 17 decembrie 2011. Iniţiativa "Luminii păcii de la Betleem" a început în anul 1986, ajungând la a 22-a ediţie în Europa şi la a 16-a în România.
Concert caritabil
"Dăruind, vei dobândi" a fost tema concertului caritabil susţinut sâmbătă, 10 decembrie 2011, la subsolul catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. Fondurile strânse prin acest spectacol au fost destinate unei grădiniţe din Ecuador, în Parohia "Sfânta Lucia", unde paroh este pr. Ioan Blaj, preot misionar din Dieceza de Iaşi. Concertul a fost organizat de Grădiniţa Surorile Providenţei din Iaşi, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, Grupul Şcolar "Vasile Pavelcu" din Iaşi, Colegiul Naţional de Arte "Octav Băncilă" din Iaşi, Fundaţia "Serafim" din Roman şi Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi.
Cateheze pentru familii
În cadrul materialelor catehetice dedicate Anului Familiei, pe www.ercis.ro au fost publicate, la secţiunea "Anul Familiei", mai întâi catehezele pentru timpul Adventului. Variantele tipărite la Editura "Presa Bună", în format A4, au fost trimise în parohii. Catehezele, realizate de pr. Cornel Berea, SVD, se încadrează în tematica anului: "Apropierea familiei de Biserică", prin care se încearcă prezentarea învăţăturii Bisericii despre familia şi Căsătoria creştină. Fiecare temă este legată de două texte din Sfânta Scriptură. Iată temele: 1. Misiunea de evanghelizare a familiei; 2. Căsătoria, sacramentul sfinţirii reciproce şi act de cult; 3. Familia în misterul Bisericii; 4. Educatori la rugăciune. Acestea şi alte cateheze pentru Anul Familiei pot fi accesate pe situl www.ercis.ro prin meniul Cateheză -> Anul Familiei.
De la răsărit până la apus
Broşura "De la răsărit până la apus", începând din ianuarie, are un nou mod de prezentare, cu două luni într-un singur exemplar, păstrându-se formatul de 17x24 cm, cu mai multe îmbunătăţiri: text pe două coloane, cu litera puţin mai mare; rugăciunile de la Propriul timpului integrate în cadrul lecturilor, conform Rânduielii sfintei Liturghii; textele de la meditaţii încearcă să se bazeze pe lecturi sau pe semnificaţia sărbătorilor. Rubrica "Reţine" rezumă mesajul lecturilor, iar rubrica "Gândul zilei" preia un verset din lecturi care întăreşte mesajul de pus în practică). S-a introdus rubrica "Anul Familiei", cu citate din "Scrisoarea către familii" a lui Ioan Paul al II-lea (1994). Buletinul de abonament este prezentat la pag. 27.
Proiect de evanghelizare
Fraţii capucini de la sanctuarul diecezan "Fericitul Ieremia" din Oneşti organizează grupul de rugăciune "Fericitul Ieremia" în cadrul proiectului de evanghelizare "Scrisoare de iubire". Proiectul a ajuns la al doilea an de existenţă, an în care are ca temă "Drumul familiei spre Biserică", şi se înscrie între iniţiativele dedicate celui de-al doilea An al Familiei în Dieceza de Iaşi. Detalii pot fi găsite pe situl www.ofmcapucini.ro.
Concerte la radio
La Radio Iaşi au fost difuzate în direct, prin eter şi prin internet, concertele de colinde susţinute de corul "Juvenes Ecclesiae", în catedrala nouă din Iaşi, la 11 decembrie 2011, şi de corul Institutului Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, în capela institutului, la 17 decembrie 2011. La adresa www.radioiasi.ro a putut fi urmărită în direct şi o transmisiune video. Concert al corului Institutului Teologic "Sfântul Iosif", a fost susţinut şi în catedrala nouă din Iaşi în seara zilei de 18 decembrie. La Radio Iaşi, este transmisă în fiecare duminică şi sărbătoare Liturghia din catedrala din Iaşi, între orele 8.03 şi 9.00, doar pe unde medii (1053 KHz) şi prin intermediul sitului acestui post de radio.
Pe scurt
- 21 noiembrie: Sfinţirea unui Centru Pastoral de către pr. Bartolomeu Blaj, în Parohia "Palestina" din Ecuador
- 27 noiembrie: Ediţia a doua a concertului de muzică sacră închinat sfintei Cecilia în biserica "Sfânta Cruce" din Bacău.
- 3 decembrie: Sesiune obişnuită a Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli, la Iaşi
- 7 decembrie: A treia sesiune a mesei rotunde mariane, cu tema "Neprihănita Zămislire a sfintei Fecioare Maria - istorie, teologie, artă creştină", la Institutul Teologic Franciscan din Roman
- 27-30 decembrie: Exerciţii spirituale pentru tineri organizate la Barticeşti de Familia Iubirii Milostive.