SRUC 2012
În Dieceza de Iaşi, cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18-25 ianuarie), au fost organizate întâlniri cu caracter ecumenic şi rugăciuni. La Iaşi au fost întâlniri de rugăciune în aproape toate bisericile şi capelele catolice, prima fiind la Seminar şi ultima la catedrală. În sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti, a fost un moment de rugăciune pentru unitatea creştinilor. La Institutul Teologic Franciscan din Roman a fost organizată o sesiune ştiinţifică ecumenică. La Bacău, la sediul Fundaţiei "Sfântul Ioan Bosco", a fost o întâlnire ecumenică. În aceste localităţi, la unele dintre întâlniri a fost şi câte un preot din partea Bisericii Ortodoxe. Şi în unele comunităţi ale catolicilor români din străinătate au fost organizate întâlniri ecumenice, precum Italia şi Spania.

Mame creştine
"Uniunea Mamelor Milostive Creştine", dedicată soţiilor şi mamelor creştine, este o organizaţie afiliată Congregaţiei "Surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus", activă şi în Dieceza de Iaşi, unde prima adeziune la această uniune a fost depusă în anul 2010, primind aprobarea episcopală la 10 aprilie 2011. Biserica din Butea a găzduit, la 28 decembrie 2011, adeziunea a 14 mame, la Liturghia prezidată de pr. Alois Fechet. Persoana de contact pentru această uniune: Eugenia Dămătăr (tel./fax 0232/713178; e-mail: [email protected]).

Pelerinaj în Ţara Sfântă
Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, prin Oficiul pentru Pelerinaje, organizează un pelerinaj la locurile sfinte în perioada 25 martie - 2 aprilie, intitulat "De Florii, pe urmele lui Isus şi ale Mariei". Înscrierile se fac până la 20 februarie. Pentru informaţii suplimentare: pr. Mihai Budău (tel. 0744/558463; fax 0232/212005, e-mail: [email protected]), pr. Cristian Vacaru, asistent spiritual al comunităţii catolice de limbă română din Israel (tel. fix: 00972/2/5637050; tel. mobil: 00972/54/9706471; e-mail: [email protected]; www.romcatil.cnet.ro).

Lecţionarul Roman pe cd
Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, prin Oficiul pentru Comunicaţii Sociale, pune la dispoziţia publicului adaptarea audio a Lecţionarului Roman, Anul B, partea întâi, disponibilă pe cd în format mp3. Partea întâi cuprinde lecturile din Timpul Adventului, Timpul Crăciunului, Timpul Postului Mare, Triduum-ul şi Timpul Pascal. Cd-ul poate fi achiziţionat şi prin Librăria "Presa Bună", la preţul de 15 lei, plus taxele poştale.

Radio Maria prin cablu
Abonaţii pachetelor de televiziune digitală prin cablu oferite de compania RCS&RDS au posibilitatea, începând cu 8 decembrie 2011, prin receptorul DIGI, să recepţioneze postul Radio Maria apăsând tasta TV/Radio de pe telecomandă şi alegând apoi canalul de emisie al acestui post de radio. Pentru ascultarea emisiunilor în limba română ale acestui post, trebuie apăsat butonul de volum, apoi săgeţile laterale pentru alegerea limbii române (pe aceeaşi frecvenţă fiind emis şi programul în limba maghiară). În Moldova, în prezent este disponibil în localităţile: Bacău, Bârlad, Focşani, Galaţi, Huşi, Iaşi, Paşcani, Piatra Neamţ, Rădăuţi, Roman, Suceava, Târgu Ocna, Tecuci, Oneşti, Vaslui. Mai multe detalii se găsesc pe pagina www.radiomaria.ro, unde Radio Maria poate fi ascultat prin internet. Postul poate fi receptat cu aparatele de radio în oraşele Oradea (102,2 MHz), Zalău (92,5 MHz), Blaj (94,4 MHz) şi Baia Mare (95,4 MHz), iar prin DIGI pe frecvenţa 12.687 MHz.

Pe scurt
2011:
- 9-11 decembrie: Campus pentru tinerii din Oneşti, Bacău şi Târgu Ocna, la Slănic Moldova
- 10 decembrie: Zi de reculegere şi formare spirituală pentru profesorii de religie din Bacău, la Luncani
- 11 decembrie: Primirea mandatului de ministrant de către 26 de copii din Parohia "Sfânta Tereza" din Iaşi
- 17 decembrie: Festivalul colindelor tinerilor din Acţiunea Catolică, la Bacău, cu 181 de tineri din 11 parohii
- 19 decembrie: Excursie de la Şcheia la Iaşi pentru 43 de copii din cadrul Centrului Social "Fericita Clara" din Şcheia, organizată de Surorile "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe"
- 21-25 decembrie: Concerte în mai multe parohii din Italia, susţinut de corul Institutului Teologic Franciscan din Roman
- 27 decembrie: Concursul pentru copii "Vocea Parohiei", în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi.
2012:
- 2-5 ianuarie: Campus de iarnă pentru adolescenţi şi tineri, cu tema "Nu-ţi fie teamă: înaintează în larg", la Luncani
- 6 ianuarie: Sărbătoarea popoarelor, la Vicenza (Schio-Italia), cu participarea unor reprezentanţi ai comunităţii românilor catolici
- 6 ianuarie: Reînnoirea voturilor a 12 surori din Congregaţia "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe", la Iaşi
- 9 ianuarie: Consfătuire de analiză, la Adjudeni, a activităţilor desfăşurate în comun de grădiniţele confesionale din dieceză, reprezentate de 11 directori.