- În urma unui infarct, a trecut la cele veşnice luni, 26 decembrie 2011, pr. Sebastian Vârgă. După celebrarea sfintei Liturghii în Parohia Leopoldsdorf (Austria), i s-a făcut rău şi în scurt timp a decedat în casa parohială. S-a născut la 24 august 1964 în Mirceşti (Iaşi). A frecventat şcoala primară în Mirceşti şi liceul la Paşcani. După serviciul militar a lucrat la o întreprindere din Paşcani. În anul 1990 a intrat în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, iar mai apoi, după noviciat şi studii filozofice, a urmat studii de teologie la Universitatea din Viena. Între anii 1998 şi 2002 a fost student în cadrul Seminarului diecezan din Eisenstadt. În anul 2007 s-a licenţiat în teologie pastorală. După o perioadă de practică, în Parohia "Maria, Regina Martirilor" din Viena (2002-2008), a fost hirotonit diacon, la 22 noiembrie 2008, în biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" (Cioplea) din Bucureşti. În aceeaşi biserică, prin impunerea mâinilor PS Cornel Damian, a fost hirotonit preot la 19 iunie 2009, la deschiderea Anului Sfintei Preoţii. A activat apoi ca preot în Arhidieceza de Viena. Joi, 29 decembrie 2011, în Parohia Leopoldsdorf, s-a celebrat o Liturghie cu requiem la care au participat şi preoţi români care lucrează în Arhidieceza de Viena. Apoi trupul neînsufleţit a fost adus în ţară. PS Aurel Percă a prezidat, la 31 decembrie 2011, funeraliile desfăşurate în Parohia Mirceşti la care au participat 30 de preoţi.
- În seara zilei de 28 decembrie 2011 a trecut la Domnul sora Maria Gabor, din Congregaţia "Notre Dame de Sion". S-a născut la 13 noiembrie 1930, la Butea. În anii comunismului, sora Maria a lucrat pentru un scurt timp în Parohia Iugani după care, timp de aproape 10 ani, la Seminarul din Iaşi, după redeschiderea sa. A lucrat, până la pensie, în Fabrica "Ţesătura" din Iaşi. La 21 noiembrie 1971, sr. Maria a pronunţat primele voturi, în secret, în capela surorilor "Notre Dame de Sion" din cimitirul Eternitatea din Iaşi, voturile fiind primite de pr. Iosif Pal. După căderea comunismului, a urmat prima sesiune de formare în anul 1990, la Viena. În anul 2006, s-a retras în comunitatea surorilor din Roman. Înmormântarea a avut loc sâmbătă, 31 decembrie 2011, în satul natal.
Să se odihnească în pace!