Biserica şi migraţiile
A fost dat publicităţii, la 12 octombrie, Mesajul Sfântului Părinte pentru a 99-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, care se va celebra în Biserica Catolică, la 13 ianuarie 2013, cu tema: "Migraţiile: pelerinaj de credinţă şi de speranţă". Papa subliniază că, "în domeniul vast al migraţiilor, grija maternă a Bisericii se arată în diferite direcţii. Pe de o parte, aceea care vede migraţiile sub profilul dominant al sărăciei şi suferinţei..., pe de altă parte, Biserica nu neglijează să evidenţieze aspectele pozitive, potenţialităţile bune şi resursele pe care le poartă migraţiile".
Mesajul ZMT
"Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile!": mandatul lui Cristos cel înviat încredinţat primilor săi apostoli - potrivit Mt 28,19 - este tema aleasă de Benedict al XVI-lea în Mesajul pentru Ziua Mondială a Tinerilor de la Rio de Janeiro (23-28 iulie 2013). Papa îndeamnă tinerii să fie primii misionari ai celor de o vârstă cu ei, în special pe "continentul" digital şi "universul" internetului, pentru a împărtăşi frumuseţea întâlnirii cu Isus şi bucuria care se naşte din această întâlnire. "Nu suntem credincioşi adevăraţi, dacă nu vestim evanghelia", subliniază papa.
Un nou volum
Cele nouă versiuni: italiană, braziliană, croată, franceză, engleză, portugheză, spaniolă, poloneză şi germană ale volumului al treilea, intitulat "Copilăria lui Isus", din trilogia "Isus din Nazaret" a lui Joseph Ratzinger-Benedict al XVI-lea, au fost puse la dispoziţia publicului în 50 de ţări, începând din 21 noiembrie. Volumul a apărut sub îngrijirea editurilor Rizzoli şi LEV (Librăria Editură Vaticană), cu un tiraj general al primei ediţii depăşind un milion de exemplare. În următoarele luni, cartea va fi tradusă în 20 de limbi şi publicată în 72 de ţări.
Spitalul şi evanghelizarea
Sub coordonarea Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sanitară, în perioada 15-17 noiembrie s-a desfăşurat în Vatican o conferinţă internaţională, ajunsă la a XXVII-a ediţie, cu tema: "Spitalul, loc de evanghelizare: misiune umană şi spirituală". Alături de 300 de persoane din întreaga lume, din Dieceza de Iaşi au participat: pr. Laurenţiu Dăncuţă, pr. Răzvan Mătăşel, dr. Gema Băcoanu şi dr. Eugenia Dămătăr. Ultima zi a fost rezervată rugăciunii şi întâlnirii cu papa Benedict al XVI-lea.
Apostolatul mării
Vaticanul a găzduit, între 19 şi 23 noiembrie, cel de-al 23-lea Congres Mondial al Apostolatului Mării, organizat de Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, pe tema noii evanghelizări în lumea maritimă. Conferinţa Episcopilor din România a fost reprezentată de Mons. Ieronim Iacob, vicar episcopal de Dobrogea, şi de pr. Petre Balint, directorul Operei "Apostolatul Mării" din România. Au participat peste 400 de delegaţi din 70 de ţări. În cadrul audienţei cu Sfântul Părinte, la 23 noiembrie, suveranul pontif a binecuvântat noua icoană a Preasfintei Fecioare Maria, Steaua Mării, pictată cu trăsături asiatice de către pictorul taiwanez Cheen Sheen.
Ecumenism
"Importanţa ecumenismului pentru noua evanghelizare", a fost tema adunării plenare a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, desfăşurată la Roma între 12 şi 16 noiembrie. Din România, a participat PS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla, membru al acestui consiliu. În cadrul adunării a fost prezentată situaţia regională de pe diferite continente.
Pastoraţia migranţilor
Directorii naţionali pentru pastoraţia migranţilor în Europa s-au adunat la Roma în perioada 27-29 noiembrie, la întâlnirea organizată de Consiliul Conferinţelor Episcopilor din Europa (CCEE), cu tema "O pastoraţie a comuniunii pentru o evanghelizare reînnoită". Pr. Iosif Dorcu a participat ca reprezentant din partea PS Petru Gherghel, responsabil al Comisiei pentru Migranţi în cadrul Conferinţei Episcopilor din România. Lucrările au fost prezidate de card. Josip Bozania, preşedintele Comisiei pentru Migranţi "Caritas in Veritate" din cadrul CCEE. Participanţii au reprezentat 17 ţări europene.
Celebrări în limba română
- Începând de duminică, 4 noiembrie, la ora locală 10.00, în biserica "Szent Anna" din Budapesta (str. Batthyány, 7, la ieşirea din staţia de metrou Batthyány tér.) se celebrează sfânta Liturghie în limba română, în fiecare prima duminică din lună, pentru credincioşii catolici români care se află în capitala Ungariei. De asistenţa pastorală a românilor catolici se ocupă: pr. Petru-Mihăiţă Mogda (tel. 0036/202310873, e-mail: petronel84@yahoo. it) şi pr. Cristinel Farcaş (tel. 0036/204060062, e-mail: cristinelf@yahoo. it).
- Începând de duminică, 25 noiembrie, la ora locală 9.00, în biserica "Santa Barbara" din Bastardo (Italia), se celebrează, în fiecare ultima duminică din lună, sfânta Liturghie în limba română pentru credincioşii catolici români care se află în zona Spoleto. Asistenţa spirituală este acordată de pr. Iulian Roca, tel. 0039/3892043239, e-mail: [email protected].
- Începând cu luna noiembrie 2011, datorită prezenţei a doi preoţi români în oraşul Alcamo din Sicilia, situat la 40 de km distanţă de Palermo, în urma acordului dat de PS Francesco Micciche, episcop de Trapani, este posibilă celebrarea sfintei Liturghii în limba română pentru credincioşii români aflaţi în Alcamo şi în oraşele limitrofe. Liturghia este celebrată în fiecare duminică, la ora locală 12.15, în biserica "San Francesco" din Alcamo (via Corso VI Aprile, 2). Informaţii suplimentare: pr. Francisc-Lucian Ghervase, OFMConv. (tel. 0039/3273512150).
Drum şi mărturie
La Centrul Spiritual "Manresa" din Cluj-Napoca, în perioada 16-20 octombrie, a avut loc cea de-a XXIII-a Adunare Generală a Conferinţei Române a Superioarelor Majore (CRSM), cu tema: "Viaţa consacrată - drum şi mărturie de credinţă". La adunare au participat 54 de surori superioare şi delegate din 42 de congregaţii din România. S-au prezentat activităţile desfăşurate în anul 2011-2012 şi s-a ales Consiliul Prezidenţial: preşedinte - sr. Varvara Acatrinei, CJ; vicepreşedinte - sr. Regina Birou, SMFA; consiliere - sr. Lenuţa Băcăoanu, SCMP, sr. Piroska Darvas, ASP, şi sr. Enza Perlini, SJA.
Pastoraţia tineretului
Responsabilii diecezani şi eparhiali cu pastoraţia tineretului s-au întâlnit la Cluj-Napoca, în ziua de 10 noiembrie, pentru a analiza trei aspecte ale pastoraţiei tineretului la nivel naţional: evaluarea Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic (INTC) de la Iaşi, perspective ale INTC şi pregătirea pentru Ziua Mondială a Tineretului (ZMT) de la Rio de Janeiro.