Luând exemplu de la papa Benedict al XVI-lea, care a oferit o copie a Catehismului pentru tineri - Youcat - tuturor tinerilor prezenţi la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid, Episcopia de Iaşi a dăruit o copie în limba română celor care au fost prezenţi la INTC Iaşi, 25-29 iulie.

Ce este Youcat?

"Ce anume credem", "celebrarea misterului creştin", "viaţa în Cristos", "rugăciunea în viaţa creştină". Youcat încearcă să dea un răspuns la aceste patru probleme de fond. Este un instrument dedicat tinerilor, care ajută la înţelegerea Catehismului Bisericii Catolice.

După prefaţa scrisă de Benedict al XVI-lea urmează circa trei sute de pagini, împărţite în patru secţiuni. Născut din iniţiativa Conferinţei Episcopilor din Austria, prezintă o structură tradiţională cu întrebări şi răspunsuri, ilustrate de imagini şi reprezentări artistice şi înzestrate cu elemente complementare, cum ar fi citatele luate din Scriptură şi din vieţile sfinţilor. Rod al muncii unei echipe de teologi austrieci şi al unui grup de tineri, Youcat a avut supervizarea arhiepiscopului de Viena, cardinalul Christoph Schönborn. Deja există peste 30 de traduceri în diferite limbi şi se pregăteşte traducerea în alte 20 de limbi!

În limba română

Ideea Catehismului pentru tineri Youcat a fost prezentată la întâlnirea responsabililor naţionali cu pastoraţia tineretului în vederea pregătirii Zilei Mondiale a Tineretului de la Madrid. La această întâlnire, desfăşurată la Madrid în luna ianuarie 2011, a fost prezentat Youcat. Delegaţii României, pr. Felix Roca şi Codruţa Fernea, au luat imediat legătura cu reprezentanţii editurii care se ocupa de ediţia originală în vederea unei eventuale traduceri în limba română. Episcopia de Iaşi şi-a asumat acest proiect. Editura "Sapientia" s-a ocupat de ediţia în limba română, traducerea fiind asigurată de pr. dr. Mihai Patraşcu, iar redactarea de pr. dr. Ştefan Lupu.

Youcat are şi o pagină web în diferite limbi şi cu multe materiale: www.youcat.org. Nu lipseşte nici pagina de facebook: www.facebook.com/youcat.org.