Poezii

Cristos a înviat!

Zorii zilei lin se-arată prevestind iar răsăritul
Primei zile-a săptămânii, zi în care Răstignitul
Din mormânt se-nalţă falnic, învingând puterea morţii,
Omului redându-i viaţa şi îi schimbă-n bine sorţii.

Cântul ce i-a spus lui Petru c-a trădat Învăţătorul
Îi vesteşte lui şi nouă c-a-nviat Mântuitorul.
Cântul este mai puternic şi-a umplut întreg pământul:
"Bucuraţi-vă cu toţii: moartea a învins-o Sfântul!"

Ceru-ntreg de bucurie şi de laudă răsună
Şi invită omenirea să se bucure-mpreună
Că e gol mormântul rece, că nu-i loc pentru a plânge,
Că-i din morţi răscumpărată prin a Domnului scump sânge.

Prima zi a săptămânii. Soarele pe cer luceşte
Mai frumos ca niciodată şi-omenirii îl vesteşte
Pe Cristos cel mort pe cruce care-a părăsit mormântul
Şi-n lumina învierii a împodobit pământul.

Aerul e plin de-aroma vieţii noi ce-mbracă toate
Şi-l vesteşte pe Acela ce ne-a scos dintru păcate,
Cel ce ne-a redat suflarea ce-am pierdut-o prin cădere,
Răstignit fiind pe cruce mântuire să ne-ofere.

Jubilează universul, tresăltând de bucurie,
Căci Cristos înnoitorul glorios din morţi învie
Şi-l inundă cu lumina biruinţei sale sfinte;
E atâta bucurie încât nu mai sunt cuvinte.

Bucură-te omenire. Bucuraţi-vă cu toţii,
Căci Cristos învinge bezna, dărâmând lăcaşul morţii.
Înviind, pe noi ne-nvie, învingând iadul şi-abisul,
Toate le reînnoieşte şi deschide paradisul.

Petru Ciobanu

* * *

În noaptea Învierii

În noaptea Învierii m-am rugat şi-am plâns,
Înfiorat, Isuse, de jertfa ta divină.
Dor de iubirea ta în inimă am strâns,
Când am primit în suflet iertarea ta deplină.

O Doamne sfânt, lumină infinită,
De-al morţii lanţ pe veci ne-ai dezlegat,
Prin Învierea ta din veac vestită,
Şi prin credinţă fi-vom liberi de păcat.

În noaptea Învierii m-am rugat şi-am plâns,
M-a răscolit profund a ta chemare,
Spre adevăr, spre viaţă şi calea ce-a învins,
Redându-ne în suflet eterna alinare.

Martin Cata

* * *

Biruinţa

Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
Nici mâna-n răni ca Toma nu i-am pus.
Dar simt mereu că-n viaţa ce mi-a dat
Trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat din morţi, biruitor,
Din Însăşi viaţa lui dând viaţă tuturor!
Şi-acum în rând cu noi, ca frate şi-mpărat,
Trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
Vin primăveri ce iarna iar înfrâng.
Şi toate spun că Cel Crucificat,
Trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat cu trup de slavă plin,
Aşa cum vom trăi şi noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne-ncetatat,
Trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Dar dacă-i drept că-nvie frunza iar
Şi florile când din pământ răsar,
Cu-atât mai mult acel ce le-a creat
Trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat, puternic şi slăvit.
Şi sutele de fraţi cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
Trăieşte, trăieşte, e viu cu adevărat!

Costache Ioanid

* * *

Înviere

Când cerul sărută pământul,
Iar viaţa ţâşneşte la soare,
Din tot ce înseamnă mormântul,
Speranţa începe să zboare.

E zborul lansat prin credinţă,
E zborul bazat pe lumină,
Ca roade..., din cea suferinţă,
De cruce şi moarte senină.

Căci Mielul de Paşte, jertfitul,
Nu-i doar o speranţă de bine;
E însuşi..., chiar el, infinitul,
Ce poartă-nvierea cu sine.

Ni-i dor de-nviere şi viaţă,
Ni-i dor după Paştele veşnic
Şi-acea sărbătoare măreaţă,
Cu toată lumina din sfeşnic.

Venim să luăm din lumină,
Venim să primim înviere...
Ca noi, toţi creştinii să vină,
La viaţa de har să adere!

C-atunci când furtuna de rele
Va da de pământ cu prestanţa,
Prin harul primit, să se spele
Păcatul; să-nvingă speranţa!

Şi-aceeaşi speranţă, bazată
Pe tot ce înseamnă-nviere,
O viaţă de lungă durată
Cu gust de etern ne ofere!