Cu ocazia hramului bisericii din Bulai-Moara (13 august, Sfântul Maximilian Kolbe), PS Petru Gherghel a sfinţit noua casă parohială şi o statuie a Maicii Domnului.

Sărbătoarea a început la ora 10.00 cu Liturghia în limba polonă, iar la ora 11.00 s-a celebrat sfânta Liturgie a hramului oficiată de PS Petru Gherghel, cu participarea pr. Iosif Păuleţ, decan de Bucovina, a pr. Iulian Ceobanu, parohul comunităţii, şi a mai multor preoţi. În cuvântul de învăţătură, pr. Isidor Mocanu i-a întărit în credinţă pe credincioşi în contextul împlinirii a 70 de ani de la moartea sfântului Maximilian Maria Kolbe. În anul 2009, prin grija pr. Ionuţ Strejac, biserica a primit o nouă relicvă cu moaştele sfântului Maximilian Maria Kolbe.

La începutul Liturghiei, Preasfinţitul a sfinţit statuia Maicii Domnului, amplasată în mica grotă construită în incinta noului altar din curtea bisericii. După Liturghie, întreaga comunitate a participat la sfinţirea casei parohiale, construcţie începută în martie 2009 şi finalizată anul acesta. La final, părintele paroh a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate harurile primite în această perioadă, binefăcătorilor din ţară şi din străinătate şi întregii comunităţi care s-a implicat trup şi suflet în devenirea casei parohiale.