Ziua a III-a: Italia, Monaco şi Franţa

În a treia zi de pelerinaj am continuat drumul prin Italia. Prima oprire a fost la Genova Pegli, unde am fost găzduiţi de Surorile Zăpezii; acestea ne-au aşteptat cu disponibilitate. Am participat la sfânta Liturghie, într-o atmosferă din ce în ce mai prietenoasă şi, prin intermediul predicii, am aprofundat şi mai mult ideea întâlnirii cu ceilalţi tineri.

După un drum impresionant pe Coasta de Azur, am oprit la Montecarlo, de unde am plecat spre locul de cazare, în Marsille.

"O altă zi minunată s-a încheiat. Fiind o zi de mare sărbătoare, cum fiecare duminică este de altfel, am celebrat sfânta Liturghie la un liceu unde Surorile Zăpezii au binevoit să ne servească un prânz şi un desert delicios. Le mulţumim din inimă şi le dorim tot binele din lume. Astăzi am avut ocazia să vizităm Monaco, care ne-a oferit o privelişte mirifică. Am văzut cu ochii noştri cum muntele şi marea se unesc, redând multe exclamaţii de «oau!»" (Andreea, Iaşi).

Ziua a IV-a: Franţa şi Spania

A patra zi de pelerinaj a însemnat şi ultima zi de drum. După ce am străbătut Franţa şi o mare parte din Spania am ajuns în sfârşit la Madrid.

Drumul de patru zile a fost cu adevărat folositor pentru noi ca grup: experienţele prin care am trecut, timpul petrecut împreună, împărtăşirea momentelor de bucurie, dar şi a oboselii ne-au ajutat să ne apropiem şi să trăim pelerinajul ca un grup.

"Odată cu apropierea de oraşul Madrid, am observat un număr tot mai mare de tineri pelerini, dornici de a trăi evenimentele importante ce se desfăşoară în aceste zile în capitala Spaniei, care a devenit capitala tinerilor din întreaga lume" (Cristian, Iaşi).

Ziua a V-a: Prima zi la Madrid

În dimineaţa primei zile la Madrid, fiecare dintre noi a avut program liber şi posibilitatea de a vizita oraşul, de a participa la diferite activităţi culturale, religioase sau practice.

Aceasta a fost prima provocare în calitate de pelerini la Madrid, deoarece a trebuit să facem faţă unor situaţii noi, aglomeraţiei din acest mare oraş.

După-amiază am participat la primul moment oficial, reprezentat de Liturghia de deschidere a ZMT care a avut loc în Plaza de Cibeles. La eveniment au participat peste un milion de tineri de pe toate continentele. A fost un moment încărcat de bucurie şi emoţie, deoarece toţi pelerinii ne-am unit în rugăciune.

"Prima zi la Madrid a fost una nouă, plină de entuziasm, aglomeraţie şi cunoaştere. Aglomeraţie, pentru că pe toate străzile Madridului puteai vedea grupuri de tineri mai mult sau mai puţin numeroase din diferite ţări sau continente. Entuziasm, datorită tinerilor plini de bucurie şi viaţă, care cântă, zâmbesc şi dansează. Madridul, în aceste zile freamătă de entuziasm şi voie bună, este capitala tinereţii. Cunoaştere, deoarece ne-am plimbat şi admirat galeriile de artă ale faimosului Muzeu Prado care reuneşte opere ale unor pictori celebri, cum ar fi Raffaello, Tiziano, Rembrandt, El Greco, Velazques, Rubens etc. Este uimitor cum prezenţa unor tineri poate răspândi în jur atâta poftă de viaţă, zâmbete pe feţele tuturor şi lumină oriunde merg" (Iuliana, Iaşi).

"Ziua Mondială a Tinerilor este un semn de bucurie şi de comuniune cu mulţi tineri care cred în Isus. Faptul de a fi mulţi tineri împreună cu noi e normal să creeze aglomeraţii în spaţiile de servire a mesei, toalete, transport, vizite culturale, parcuri. Pentru mine ZMT este şi o experienţă de a redeveni la ceea ce este esenţial în viaţa oricui, un mod de a ne purifica prin răbdare şi nu numai" (Gabriela Lungu, FCJ).

Ziua a VI-a: Prima zi de cateheză

După micul dejun ne-am îndreptat cântând şi plini de entuziasm spre parohia unde ne-am întâlnit cu toţi pelerinii din România. Am făcut împreună rugăciunea de dimineaţă, după care PS Virgil Bercea, episcop de Oradea, a făcut cateheza cu tema "Tari în credinţă". La cateheză, unii dintre noi au oferit mărturii de credinţă şi am primit răspunsuri la întrebări.

Cateheza a fost urmată de sfânta Liturghie oficiată în rit bizantin de PS Bercea. La această primă comuniune a tinerilor din România au participat atât tineri romano-catolici, greco-catolici, cât şi tineri ortodocşi.

După prânz am continuat cu bucurie activităţile culturale şi religioase, dar şi descoperirea oraşului începute în ziua anterioară. Am avut prilejul să cunoaştem oameni noi şi să socializăm cu aceştia. O parte dintre tineri au participat la întâlnirea membrilor Acţiunii Catolice din întreaga lume.

"Credinţa în Cristos şi Biserica sa au fost principalele puncte dezbătute în aceste zile petrecute la Madrid. Au fost zile pline de har, entuziasm tineresc şi multă veselie. Credinţa în Dumnezeu este vie, puternică şi nu se stinge aşa cum ar dori unii" (Claudia Ferenţ).

"Sunt de câteva zile la Madrid şi pot spune că este locul în care pot să îmi manifest credinţa, aşa cum nu am mai făcut-o până acum. Mă mândresc că sunt româncă şi mai ales romano-catolică. Mă bucur că ne manifestăm aceeaşi credinţă alături de o mulţime de alţi oameni care vorbesc diferite limbi şi că împreună ne putem apropia mai mult de Dumnezeu" (Mihaela Ciobanu, Focuri, Iaşi).