Am revenit în Kenya după mai bine de un an de absenţă şi imagini bulversate m-au întâmpinat de cum am păşit în aeroport. Mulţi oameni preocupaţi se înghesuie să ia o viză de turist.

Karibuni Kenya. Mă uit în jur şi descopăr oamenii de care îmi era dor, mă întâlnesc şi cu Dulachea, omul nostru din Maikona. Nu-i vorba de vreo iluzie, ci de foamete. Dulachea e piele şi os. E foamete clar, mi-am zis, una cumplită, una generalizată, una care a sculptat toate trupurile, pe unele până le-a stins de tot.

- Hakuna tumbo boana? (Da nu mai ai burtă?), îl întreb absolut şocat pe Dulachea, omul bun la toate în misiunea română din Maikona.

- Hakuna chacula boana (Nu e mâncare), răspunde el.

- Nimeni nu mai are burtă în Maikona, îmi spune părintele Eugen.

Din bărbatul solid, pe care îl ştiam, Dulachea a ajuns o umbră. Un sentiment de milă, de revoltă, de neputinţă... mă copleşeşte.

Dhulachea îmi descrie în puţine cuvinte dezastrul care se întinde din cauza foametei în toată zona supranumită Cornul Africii, în ţări precum Somalia, Etiopia, Uganda şi Kenya. Este haos, este disperare. Pentru că în unele locuri nu a mai plouat de trei ani(!), oamenii au pierdut toate micile lor resurse de supravieţuire în condiţiile în care deşertul este deja un loc atât de neprielnic pentru viaţă. Au secat oazele, iarba s-a uscat... Au urmat copacii. Când tot ce era verde s-a uscat, caprele şi cămilele, unele dintre puţinele animale care supravieţuiesc în aceste condiţii aspre asigurând subzistenţa oamenilor, au început şi ele să moară de foame.

În aer pluteşte miros de hoituri. Turme întregi putrezesc peste tot, în soarele dogoritor care continuă să usuce tot ce este viu. Animalele cad ca secerate, iar oamenii pierd odată cu ele cele câteva căniţe de lapte care le astâmpărau foamea şi setea. Ce să pui în stomac, fie şi odată pe zi, când resursele deja modeste de supravieţuire dispar cu totul?! Nu mai este nimic! Nimeni nu speră la mai mult, nimeni nu mai are nici o provizie.

Ajutoarele umanitare care vin din Occident sunt o picătură într-un ocean. Şi tocmai pentru că sunt modeste seamănă atâta discordie! Când n-ai mai mâncat nu de dimineaţă sau de la prânz, ci de ieri ori poate de câteva zile şi există minima şansă de a prinde un pumn de grăunţe eşti în stare să omori.

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat stare de calamitate generalizată în Somalia şi stare de urgenţă în Kenya şi Etiopia şi a cerut ţărilor membre un ajutor de 1,6 miliarde de dolari pentru a interveni în aceste locuri. Starea de foamete se declară atunci când 2 din 10.000 de oameni mor de foame, iar 30% din populaţie este malnutrită. Numai în Somalia patru milioane de oameni sunt pe punctul de a muri de foame, iar în ultimele trei luni au murit de foame 29.000 de copii.

Cifrele sunt şocante, desigur, dar statisticile nu spun nimic din disperarea şi din neputinţa care domneşte aici. Iar ele cresc, cu fiecare zi. Puneţi-vă pentru o clipă în locul unui om din această parte a lumii şi pentru a simţi, măcar ipotetic, ceva din disperarea lui, imaginaţi-vă sinistrul: că rând pe rând a-ţi pierde copii, părinţi, fraţi, vecini, prieteni... toţi decimaţi de foame şi război.

Şi să mai afli apoi, că pe armele kalaschnikov, de ultimă generaţie, care se folosesc în zonă scrie: "Made in Romania" (Fabricat în România)!