Privitul repetat în oglindă poate părea ceva normal şi lipsit de orice pericol. Şi totuşi... În mitologia greacă Narcis a ajuns să moară în faţa oglindirii propriului chip, nemaifiind în stare să se desprindă de ceea ce îl acaparase cu totul: privitul imaginii sale exterioare. Cauza invocată pare să fie un blestem, dar şi egoismul împins cam departe. Cât despre narcisism... Se pare că are manifestări permanente. Începe de la nimica toată, dar duce la ceva patologic.
Exista pe la noi un obicei ca, în perioadele de post sau de doliu, oglinzile din case să fie acoperite. Motivaţia poate fi la limita superstiţiei. Dar efectul este benefic. Evitând a-şi studia exteriorul, omul este în stare să se oglindească în interior, să reflecteze la ceva profund. Teama de stafiile bântuind în oglindă i-a determinat pe oamenii simpli să evite pericole de altă natură. Iar refugierea în interior i-a ajutat să găsească o altă cale de a-i simţi alături pe cei dragi, plecaţi pe calea veşniciei: rugăciunea. Cât despre sinele propriu...
"Mă făceai să reintru în mine însumi; ca să nu mă vezi, mă ascunsesem în spatele meu, dar tu m-ai smuls de acolo pentru ca, privindu-mă, să-mi dau seama cât de nevrednic, schilod, murdar şi plini de răni eram" (Sf. Augustin, Confesiuni, 8,7).
