În întreaga sa viaţă, fericitul Ioan Paul al II-lea a intrat în contact cu numeroşi oameni. Mulţi dintre ei au pus în scris impresia lăsată de întâlnirea cu papa polonez. În continuare prezentăm câteva mărturii.

- "Ioan Paul al II-lea asculta îndelung, asculta mereu. L-am cunoscut înainte de numirea mea la dicaster, când participam la consultările teologilor despre anumite teme. Şi în aceste reuniuni, lucrul care mă uimea cel mai mult era capacitatea lui de ascultare. Noi vorbeam, el asculta. Şi numai după aceea, când ne revedeam la prânz, făcea observaţiile sale. Era evidentă voinţa lui de a înţelege profund" (Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor).

- "Nu există un Ioan Paul al II-lea mediatic, un Ioan Paul al II-lea privat... nu, nu au existat descoperiri inedite. Adevărata descoperire a fost aceea de a dovedi că Ioan Paul al II-lea era un om autentic. Procesul a făcut să se înţeleagă motivaţia acestei coerenţe şi unităţi de viaţă: relaţia sa strânsă cu Isus Cristos". (...) "era un adevărat om şi era un om al lui Dumnezeu" (Mons. Slawomir Oder, postulator al cauzei de beatificare a lui Karol Wojtyla).

- "Am învăţat mai ales să arunc cele mai mari preocupări în inima Mântuitorului, să uşurez povara responsabilităţii mele amintindu-mi în faţa Răstignitului că Biserica este înainte de toate a lui" (card. Jozef Tomko).

- "Atrăgea atenţia modul în care el se abandona rugăciunii: se observa în el un transport care îi era natural şi care îl absorbea ca şi cum nu avea activităţi urgente care îl chemau la viaţa activă. Atitudinea lui în rugăciune era reculeasă şi, în acelaşi timp, naturală şi dezinvoltă: mărturie a unei comuniuni cu Dumnezeu intens înrădăcinată în sufletul său; expresie a unei rugăciuni convinse, gustate, trăite. El se pregătea pentru diferitele întâlniri, pe care le avea peste zi sau în timpul săptămânii, rugându-se. Înainte de orice decizie importantă Ioan Paul al II-lea se ruga pentru aceasta îndelung. Cu cât mai importantă era decizia, cu atât mai prelungită era rugăciunea" (card. Giovanni Battista Re, prefect emerit al Congregaţiei pentru Episcopi).

- "Pentru mine papa Ioan Paul al II-lea a fost un sfânt, ca toţi papii din ultimele două sau trei secole" (Fringeli, căpitanul Gărzii Elveţiene).

- "Ceea ce impresiona cel mai mult era tocmai sfinţenia sa, profunditatea şi spontaneitatea relaţiei lui cu Dumnezeu. Apoi, modul lui de a se ruga... Era capabil să se cufunde imediat în rugăciune şi aceasta era o atitudine constantă a sa, de aceea orice făcea sau spunea era în cheia raportului său cu Dumnezeu" (card. Camillo Ruini, vicar general emerit pentru Dieceza de Roma).

- "În cazul lui comunicarea nu folosea pentru a învinge, pentru a obţine un consens, ci pentru a convinge persoanele de măreţia creştină". "Cred că învăţătura cea mai importantă este că în definitiv comunicarea consistă în a face să apară adevărul, nu în a crea o aparenţă" (dr. Joaquin Navarro-Valls, purtător de cuvânt al Sălii de Presă a Vaticanului).

- "Ioan Paul al II-lea i-a învăţat pe oameni, în special pe tineri, despre dragoste, simplitate şi pace... Aceste lecţii ar trebui urmate de toţi liderii din lume, inclusiv din Indonezia" (Stefanus Gusma, reprezentant al Uniunii Studenţilor Catolici din Indonezia)

- "Eu l-am cunoscut când aveam 28-29 de ani şi a fost mereu deschis şi amabil cu mine; m-a primit şi am vorbit de multe ori. Era dispus să accepte orice întrebare şi nu ezita să răspundă aşa cum voia. A fost un mare umanist, un om în continuă căutare, un revoluţionar, un lider spiritual şi civil, un om de răscruce, protagonist al secolului al XX-lea" (Andrea Riccardi, istoric).