S-a născut la 21 martie 1916 la Huşi şi a urmat cursurile Seminarului franciscan de la Hălăuceşti şi ale Academiei Teologice "Sfântul Bonaventura" de la Luizi-Călugăra. A fost hirotonit preot la 11 mai 1941 de către ep. Mihai Robu, activând apoi în parohiile greco-catolice Deliu şi Drăgeşti din Ardeal, iar după anul 1948 în diverse parohii romano-catolice din Moldova (Pustiana, Hălăuceşti, Berzunţi, Fălticeni, Băluşeşti, Călugăreni, Adjudeni, Traian - NT şi Fărcăşeni).

Din cauza că în anul 1948 a adoptat o poziţie de rezistenţă faţă de politica regimului comunist de lichidare a Bisericii Greco-Catolice, a fost urmărit de Securitate, care la 11 noiembrie 1952 a reuşit să-l aresteze. A fost deferit Tribunalului Militar Oradea care l-a condamnat la şase ani de închisoare pentru delictul de "agitaţie publică". Deoarece a refuzat propunerea de colaborare cu Securitatea, a fost trimis să-şi ispăşească pedeapsa pe şantierul barajului de la Bicaz.

În anul 1955, pr. D. Pascal a fost graţiat de restul pedepsei, însă la 29 octombrie 1958, în timpul celui de-al doilea val de arestări politice este arestat din nou, iar prin Sentinţa nr. 45/27, ianuarie 1959, Tribunalul Militar Timişoara îl condamnă la 12 ani de închisoare pentru delictul de "favorizarea infractorului" şi la 8 ani de închisoare pentru delictul de "uneltire contra ordinii sociale".

În realitate, pr. D. Pascal fusese acuzat de Securitate că ar fi acordat ajutor bănesc unui preot - Petru Anca - fugar la acea dată.

În timpul anchetei, pr. D. Pascal a adoptat din nou o poziţie de necolaborare şi de rezistenţă, iar prin Decizia nr. 394/1959 Tribunalul Militar Cluj i-a respins recursul.

A fost încarcerat la Penitenciarul Bacău, al cărui comandant a propus în anul 1962 ca pr. D. Pascal "să rămână în detenţie pentru a executa pedeapsa integrală". În anul 1963 a fost transferat la Penitenciarul Jilava, de unde va fi graţiat de restul pedepsei prin Decretul Consiliului de Stat al RPR nr. 411/31 iulie 1964.

De menţionat că în perioada detenţiei, pr. D. Pascal a fost supravegheat informativ printr-o reţea de informatori de celulă din cauza unor afirmaţii "tendenţioase, reacţionare" şi critice la adresa regimului totalitar comunist din România.

După eliberarea din închisorile comuniste, timp de 14 ani, pr. D. Pascal a fost "supravegheat informativ" de către Securitate, care îl suspecta de activităţi ostile regimului comunist, desfăşurate "sub acoperirea activităţii religioase".

În anul 1978 i-a fost deschis un dosar individual de urmărire informativă, părintele D. Pascal fiind urmărit până în decembrie 1989, printr-o reţea de informatori, prin interceptarea telefonului şi a corespondenţei private şi prin filaj operativ. Mai mult decât atât, în 1983 a fost anchetat din nou de ofiţeri de Securitate din Fălticeni, care un an mai târziu l-au şi "avertizat" în legătură cu presupusele sale legături duşmănoase pe care le întreţinea cu unii preoţi şi laici greco-catolici. În opinia securiştilor, cei menţionaţi mai sus ar fi desfăşurat acţiuni ostile statului comunist.

Cu toate că s-a pensionat în anul 1984, părintele D. Pascal a continuat să fie şicanat constant de ofiţerii de Securitate, care aveau la rândul lor ordin să-l "exploateze informativ", să-l "influenţeze pozitiv" şi să-l "compromită în faţa legăturilor sale din ţară şi din străinătate".

Aşa-zisele culpe politice ce-i erau atribuite se refereau însă la faptul că ţinea corespondenţă cu diverşi preoţi aflaţi în străinătate, de la care primea uneori diverse obiecte sau pe care îi vizita în diverse ocazii şi asculta posturi de radio occidentale.

În mod cinic, aceiaşi urmăritori aveau să constate că pr. Pascal desfăşura o activitate pastorală care se încadra în limitele impuse de legislaţia în vigoare.

Moare la 12 februarie 1992 la Fălticeni, fiind înmormântat la Hălăuceşti.