Prietenia cu Isus a fost cauza principală care l-a determinat pe episcopul Anton Durcovici să-şi verse sângele pentru credinţă. Acesta a înţeles pe deplin că un prieten al Mântuitorului trebuie să aibă aceeaşi soartă cu el: să fie ucis, iar apoi să învie din morţi.
Prietenia dintre Anton Durcovici şi Isus a început încă din copilărie, când Mântuitorul şi-a îndreptat privirea spre viitorul episcop şi l-a chemat să-l slujească în calitate de ministrant, iar mai apoi, în calitate de seminarist.
Această prietenie a fost desăvârşită în momentul sfinţirii preoţeşti. Ca preot, Anton Durcovici a întreţinut relaţia de prietenie cu Isus prin rugăciunea constantă şi, mai ales, prin celebrarea sfintelor sacramente.
De pe scaunul episcopal de Iaşi, Anton Durcovici a încercat mereu să-i adune pe preoţi şi pe laici în jurul celui mai important prieten al omului, Isus Cristos. În opinia sa, pentru ca omul să fie prieten intim al lui Isus este necesar contactul direct cu Mântuitorul. Acest contact poate lua forma actelor de pietate, a sacramentaliilor sau a sacramentelor.
Totuşi, cea mai scurtă şi mai sigură cale pentru a păstra prietenia cu Isus Cristos este sfânta Euharistie. Cel care o adoră sau care se hrăneşte cu trupul Domnului nu poate avea alte simţăminte decât cele ale lui Isus Cristos. Împins de iubirea pe care o purta sfintei Împărtăşanii, episcopul Anton Durcovici scria preoţilor din Dieceza de Iaşi, la 28 decembrie 1948: "Rostul sfintei Euharistii este ca Isus şi opera lui să nu fie date uitării... O, cum înţelegeau gândul lui Isus, un sfânt Alfons de Liguori, autorul vizitelor la sfântul sacrament, sau un sfânt Aloiziu, care numai cu greu se putea îndepărta din faţa sfintei hostii şi atâţia alţii! Ca şi acul busolei către polul magnetic, aşa inima lor era veşnic atrasă înspre taina iubirii lui Isus şi aşa cum neîncetat roteşte fluturele în jurul flăcării, tot aşa rotea dorul lor în jurul sfintei Euharistii, ca în acea văpaie dumnezeiască să se mistuie întrânşii tot ce era nedesăvârşire".
Imitându-i pe marii sfinţi ai Bisericii, episcopul Anton Durcovici s-a alipit cu trupul şi sufletul de trupul Domnului; cu el se hrănea, la el se gândea, prin el trăia. Cauza şi scopul vieţii episcopului de Iaşi era sfânta Euharistie. În această bucăţică de pâine nedospită Anton Durcovici îşi găsea toată plăcerea. Mii de bucurii şi suferinţe se îngrămădeau într-o hostie atât de mică!
Era de aşteptat ca episcopul însuşi să devină la rândul său o hostie jertfită pe altarul credinţei poporului român. După cum el s-a hrănit din sfânta Împărtăşanie şi noi suntem chemaţi să ne hrănim credinţa din jertfa episcopului Anton Durcovici şi, implicit, din jertfa Mântuitorului.
Prietenia cu Isus din sfânta Euharistie este una dintre cele mai importante învăţături pe care episcopul Anton Durcovici ne-a transmis-o. Într-adevăr, nimeni nu poate fi ucenicul lui Isus, dacă nu este şi prieten intim cu Mântuitorul.
Oamenii de astăzi au nevoie, mai mult ca niciodată, de un sprijin spiritual, de un ajutor gratuit care să le întărească speranţa într-o viaţă mai frumoasă decât cea pământească. Asemenea episcopului Anton Durcovici, creştinii de astăzi sunt invitaţi să privească neîncetat spre singura persoană care poate dezlega orice mister pământesc sau ceresc. Această persoană este Isus Cristos, pe care oamenii îl pot întâlni, în toată bogăţia sa, în sfânta Împărtăşanie. Numai cine se împărtăşeşte des, imitându-l pe episcopul Anton Durcovici, poate trăi la intensitate maximă prietenia cu Isus Cristos şi cu ceilalţi oameni.
