Papa în Germania
Pentru a treia oară, în perioada 22-25 septembrie, papa Benedict al XVI-lea va face o vizită în Germania, după călătoriile la Köln din august 2005, pentru Ziua Mondială a Tineretului, şi în Bavaria, în septembrie 2006. Tema acestei călătorii apostolice va fi "Unde este Dumnezeu, acolo este viitor", în cadrul căreia va vizita oraşele Berlin, Erfurt, Etzelsbach şi Freiburg. Întâlniri cu oficialităţi, autorităţi civile şi religioase, celebrări speciale vor marca programul acestei vizite.
News.va
A fost lansat, la 29 iunie, noul portal "news.va", papa însuşi făcând primul click. Portalul se înscrie în istoria mijloacelor de comunicare în masă ale Sfântului Scaun: cotidianul "L'Osservatore romano", care anul acesta a împlinit 150 de ani, Radio Vatican, care a sărbătorit 80 de ani, Vatican Information Service, Agenţia Fides, Biroul sau Sala de Presă şi Centrul de Televiziune Vatican. Portalul cuprinde principalele ştiri tipărite sau puse în undă de celelalte media vaticane, găzduieşte articole şi servicii video despre activitatea Sfântului Părinte şi a dicasterelor Curiei Romane... Deocamdată este disponibil în limbile italiană şi engleză.
Doctorat în teologie
La Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma, pr. Adrian Dancă a susţinut, în ziua de 22 iunie, teza de doctorat "Textul şi pre-textul său în hermeneutica biblică a lui Ioan Casian. Analiza unor premise culturale şi ascetice". Coordonatorul tezei doctorale a fost prof. Guido Innocenzo Gargano, benedictin camaldolez, fin cunoscător al teologiei patristice şi al realităţilor bisericeşti din România.
Formare vincenţiană
Sfântul Vincenţiu de Paul - Iubirea este inventivă la infinit. Sub această expresie a gândirii sfântului Vincenţiu de Paul, un grup de şapte membri vincenţieni din Conferinţele "Sfântul Vincenţiu de Paul" din Iaşi, Bălţaţi, Târgu Frumos, Adjudeni şi Oneşti au participat la sesiunea de formare vincenţiană, ţinută în perioada 3-17 iulie la Berceau (Franţa), locul natal al sfântului Vincenţiu de Paul. Programul a inclus şi o vizită la mormântul fericitului Frederic Ozanam, cel care a înfiinţat, în anul 1833, Prima Conferinţă de Caritate, din care s-a format Societatea "Sfântul Vincenţiu de Paul". Animatorii sesiunii au fost preoţii lazarişti Andrei Cristinel şi Ioan Rus, sora Magdalena, Fiică a Carităţii, şi fratele lazarist Celestin Farcaş.
Expropriere şi demolare
Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti solicită autorităţilor statului să treacă de urgenţă la aplicarea deciziei nr. 1989/3.11.2010 a Curţii de Apel Suceava. Aceasta a respins, la 11 iulie 2011, cea de-a şasea şi ultimă cale extraordinară de atac ce a fost promovată de către Primarul sectorului 1 şi Millenium Building Development împotriva deciziei Instanţei din Suceava, în sensul stabilirii irevocabile a nulităţii autorizaţiei de construire a autointitulatei clădiri Cathedral Plaza. ARCB a decis să promoveze o serie de acţiuni în instanţe prin care solicită exproprierea terenului şi demolarea autointitulatei clădiri "Cathedral Plaza", aflată în zona de protecţie a catedralei şi a altor cinci monumente istorice de pe Str. Gen. Berthelot.
Pauline.ro
A fost lansat, în luna iulie, situl pauline.ro al Fiicelor Sfântului Paul - Surorile Pauline, unde se acordă un spaţiu amplu Librăriei Pauline on-line, pentru a favoriza cunoaşterea conţinuturilor Editurii Pauline.
Superioară generală
Congregaţia "Surorile Oblate Asumpţioniste" are o nouă superioară generală: sr. Felicia Ghiorghieş, care a fost aleasă la 13 iulie, în cadrul celui de-al XV-lea capitul general (27 iunie - 21 iulie) din Froyennes (Belgia). Mandatul noii superioare este de şase ani, fiind prima superioară generală de altă origine decât franceză din istoria congregaţiei. Sr. Felicia Ghiorghieş s-a născut la 28 august 1968, la Mărgineni şi a făcut profesiunea perpetuă la 5 octombrie 1995.
Misionarism
Oficiul Naţional al Operelor Pontificale Misionare din România a organizat, în perioada 13-15 iunie, la centrul de spiritualitate "Manresa" al părinţilor iezuiţi din Cluj, o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai centrelor misionare diecezane din şase dieceze: Iaşi (reprezentată de pr. Claudiu Iştoc, directorul naţional), Bucureşti, Oradea (romano-catolici şi greco-catolici), Timişoara şi Cluj-Gherla. S-a făcut o informare despre aspectele misionare discutate în cadrul Conferinţei Episcopilor din România din luna mai, o analiză clară despre activitatea misionară din fiecare dieceză şi eparhie şi s-a stabilit un plan de acţiune. În perioada 19-21 septembrie se va organiza un curs de formare misionară pentru toţi directorii centrelor misionare diecezane.