Primul şi singurul papă din istorie care a vizitat România, i-a sărutat pământul şi i-a vorbit limba, a celebrat Liturghia în catedrala "Sfântul Iosif" şi la Parcul Izvor din capitală, va fi beatificat în ziua de 1 mai. Data a fost anunţată oficial la 14 ianuarie, odată cu semnarea de către papa Benedict al XVI-lea a decretului de beatificare. Programul de beatificare este structurat în cinci momente: privegherea de pregătire (seara zilei de sâmbătă, 30 aprilie), celebrarea beatificării prezidată de papa Benedict al XVI-lea (duminică, 1 mai), venerarea rămăşiţelor pământeşti ale noului fericit, Liturghia de mulţumire (luni, 2 mai) şi îngroparea rămăşiţelor pământeşti ale noului fericit în bazilica "Sfântul Petru", lângă capela "Sfântul Sebastian".
Mons. Slawomir Oder, postulator al cauzei de beatificare a lui Karol Wojtyla, s-a întâlnit la 9 martie cu un grup de studenţi şi profesori de la Facultatea de Comunicaţie din Universitatea Pontificală "Sfânta Cruce" şi a ţinut o conferinţă despre procesul de beatificare al lui Ioan Paul al II-lea. În continuare prezentăm un rezumat al acestei conferinţe publicat, la 10 martie, pe situl www.zenit.org.
Mons. Oder a justificat necesitatea procesului afirmând că "trebuie lăsate generaţiilor viitoare motivele care, la vremea aceea, ne-au făcut să strigăm "sfânt imediat"". Pentru postulatorul uneia dintre cele mai populare cauze de beatificare şi probabil cea mai populară din istoria recentă a Bisericii, procesul trebuie alăturat istoriei, motiv pentru care nu numai că nu era inutil, aşa cum mulţi ar fi putut să creadă la început, ci era şi necesar.
Uriaşa verificare de documente şi mărturii, care se adaugă la recunoscuta faimă de sfinţenie, nu a revelat nimic nou, nu au reieşit aspecte necunoscute ale persoanei, graţie deci transparenţei de viaţă a slujitorului lui Dumnezeu: "Într-un anumit sens, toţi ştiam aceasta: nu există un Ioan Paul al II-lea mediatic, un Ioan Paul al II-lea privat... nu, nu au existat descoperiri inedite. Adevărata descoperire a fost aceea de a dovedi că Ioan Paul al II-lea era un om autentic. Procesul a făcut să se înţeleagă motivaţia acestei coerenţe şi unităţi de viaţă: relaţia sa strânsă cu Isus Cristos".
Trei sunt motivele care explică rapiditatea procesului: faima de sfinţenie, care în acest caz era vizibilă deja înainte de a începe; iniţiativa cardinalilor care au cerut în scris începerea cauzei înainte de a se retrage în conclavul care avea să-l aleagă pe succesorul său; şi convingerea personală a lui Benedict al XVI-lea, "care fiind cel mai strâns colaborator al său, avea să devină prin drept martorul cheie al procesului".
Mons. Oder, care a dedicat şase ani ca să conducă lucrările de investigaţie care documentează faima de sfinţenie, virtuţile eroice ale venerabilului şi minunea necesară pentru a completa cauza, a rezumat în sinteză extremă figura lui Ioan Paul al II-lea cu acest cuvinte: "Era un adevărat om şi era un om al lui Dumnezeu".
Răspunzând la una dintre întrebările despre defectele lui Karol Wojtyla, a amintit câteva anecdote care ilustrează umorul său, amintind că sfinţenia nu constă în a nu avea defecte sau a nu comite erori, cât mai ales în a lupta eroic împotriva lor până la sfârşit. Pentru aceasta, de obicei ultimii zece ani din viaţa unei persoane sunt cei mai semnificativi în orice proces. A adăugat cu o anumită ironie: "Numai două persoane s-au născut şi au crescut fără defecte: Isus şi Maria".
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
