Edgar Papu (în acte Edgard Papu) s-a născut la 26 septembrie 1908 la Bucureşti. A studiat la Colegiul "Sfântul Sava" din Bucureşti (1915-1927), după care a urmat cursurile facultăţilor de Filozofie (1927-1931) şi Litere (1928-1932) din cadrul Universităţii Bucureşti.

În anul 1930 a audiat cursuri de specialitate la Viena, în anul 1933 la Firenze, iar în anul următor la Perugia. În anul 1933 a absolvit Seminarul Pedagogic Universitar "Titu Maiorescu" din Bucureşti, activând timp de un an ca profesor la şcoala din Silistra.

În perioada 1935-1937 şi-a pregătit doctoratul la Viena cu profesorul Friedrich Kainz, pe care l-a susţinut la Bucureşti, titlul tezei fiind "Formele deschise în artă".

În perioada 1936-1944 va activa ca profesor de latină, germană, italiană şi română la Liceul Naţional din Iaşi, pentru ca în perioada 1945-1946 să fie chemat ca profesor de estetică la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti.

Potrivit opiniei criticului şi istoricului literar Alex Ştefănescu, din cauza convingerilor sale religioase Edgar Papu va fi dat afară de la Universitate, lucrând ulterior la Institutul de Lingvistică din Bucureşti. Peste câţiva ani (1953) este reprimit la facultate, predând cursul de literatură comparată.

De menţionat faptul că Edgar Papu a devenit catolic frecventând cursurile intelectuale ale Mons. Vladimir Ghika, după cum menţionează pr. prof. dr. Tarciziu Şerban.

Aşa cum se cunoaşte, la 15 decembrie 1961, prof. E. Papu a fost arestat de Securitate în cadrul "lotului Dămoc-Albert", iar timp de un an va fi supus unor anchete dure la Bucureşti şi Bacău, deoarece era bănuit de "înaltă trădare".

La 22 ianuarie 1963, Tribunalul Militar Bucureşti - în deplasare la Bacău, l-a condamnat pe prof. E. Papu la opt ani de închisoare, pedeapsă executată tot la Bacău. În plus, i-a fost aplicată şi pedeapsa confiscării averii, Securitatea reţinându-i cu acest prilej cărţi şi manuscrise valoroase, precum şi scrisori primite de la Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Lucian Blaga ş.a.

Va fi graţiat de restul pedepsei prin Decretul nr. 411/1964, iar după eliberare va deveni o persoană marginalizată, nemaifiind primit la catedră. Astfel, pentru a se întreţine, prof. E. Papu a ţinut până în anul 1988 cursuri plătite cu ora la Institutul de Arte Frumoase şi la Sala Dalles din Bucureşti.

După eliberarea din închisorile comuniste, scrie Alex Ştefănescu, prof. E. Papu "trăieşte o miraculoasă perioadă de plenitudine intelectuală, valorificată în cărţi de mare interes (...)". De asemenea, prof. E. Papu a scris prefeţele la cărţile dedicate unor mari scriitori din literatura universală, iar numeroase alte lucrări redactate de prof. E. Papu au rămas până astăzi nepublicate, inclusiv lucrarea de doctorat şi volumul "Memorii dintr-un secol".

"Profitând de candoarea lui de om de bibliotecă - scrie prof. Alex Ştefănescu - şi de timorarea resimţită în faţa autorităţilor după anii petrecuţi în închisoare, scriitorii grupaţi în jurul revistelor "Luceafărul" şi "Săptămâna" îl conving să gireze cu prestigiul lui de cărturar umanist protocromismul, nume tendenţios (în replică la sincronismul lovinescian) dat unei interpretări naţionalist-comuniste a istoriei literaturii. Entuziasmul sincer al lui Edgar Papu faţă de performanţele culturii româneşti este exploatat propagandistic cu cinism".

Profesorul şi cărturarul Edgar Papu moare la 30 martie 1993 la Bucureşti, "înconjurat de respect pentru opera lui şi de compasiune pentru modul cum a fost manipulat în ultimii ani ai dictaturii lui Ceauşescu".