Ziua Vocaţiilor
Pentru a fi un martor credibil, preotul trebuie să trăiască în prietenie cu Cristos - aceasta constituie elementul fundamental al fiecărei vocaţii la preoţie, scrie Benedict al XVI-lea în Mesajul pentru Cea de-a 47-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, care anul acesta se va sărbători la 25 aprilie, în duminica a IV-a de Paştelui. În cadrul acestui mesaj, publicat la 16 februarie, papa a dezvoltat tema "Mărturia trezeşte vocaţii" şi a reamintit că preoţii sunt chemaţi să fie "semn de contradicţie" în lumea de azi.
Giulgiu de la Torino
A fost publicată recent în Italia, cartea "Giulgiul lui Isus din Nazaret", de Barbara Frale, expertă în istorie şi arheologie, despre scrierile descoperite pe Giulgiul din Torino. Autoarea ar fi descifrat fraza: "În anul 16 al domniei împăratului Tiberiu, Isus Nazariteanul, coborât în această seară, după ce a fost condamnat la moarte de un judecător roman, pentru că a fost găsit vinovat de autoritatea evreiască, este trimis pentru a fi înmormântat, cu obligaţia ca trupul să-i fie înapoiat familiei, doar după un an de zile". Giulgiul va fi expus din nou publicului la Torino, între 10 aprilie şi 23 mai, urmând ca la 2 mai să aibă loc şi pelerinajul lui Benedict al XVI-lea.
Restaurare încheiată
S-au finalizat lucrările de restaurare la una dintre cele mai vechi mănăstiri creştine din lume, Mănăstirea "Sfântul Anton cel Mare" din anul 356, situată la circa 140 de km sud-est de Cairo (Egipt), unde a trăit, între anii 251 şi 356, sfântul Anton cel Mare, părintele monahismului, comemorat la 17 ianuarie în toate tradiţiile creştine. Şi-a început viaţa călugărească în anul 286, rămânând 20 de ani într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, în locul numit Pispir, până în anul 306, devenind părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" din deşerturile Egiptului. Din anul 312 şi până la moarte s-a retras pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum), nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele.
Omagiere
În semn de omagiu al bunelor relaţii dintre România şi Sfântul Scaun, episcopii catolici din România şi din Republica Moldova, prezenţi la Roma pentru vizita "ad limina", au fost invitaţi şi primiţi la Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun împreună cu reprezentanţi ai unor dicasterii din Curia Romană, la 11 februarie. Ministrul plenipotenţiar Diana Turconi Bubenek, însărcinat cu afaceri, gazda întâlnirii, le-a mulţumit episcopilor catolici pentru binele pe care îl fac societăţii române şi românilor emigraţi în Italia, exprimând speranţa în susţinerea iniţiativelor care vizează binele comun. Răzvan Rusu, ambasadorul României în Italia, a mulţumit în special Bisericii Catolice din Italia care şi-a deschis bisericile locale pentru reunirea comunităţilor catolice şi ortodoxe române în toată Italia.
Biserica Maronită
A început la 14 februarie la Roma, anul jubiliar al Bisericii Catolice Maronite care sărbătoreşte al XVI-lea centenar de la moartea sfântului Maron, monahul sirian din secolul al IV-lea care a imprimat în identitatea comunităţii creştine din Liban legătura definitorie cu succesorul lui Petru. În telegrama trimisă de Sfântul Părinte credincioşilor maroniţi, papa i-a îndemnat ca jubileul "să fie pentru cler, călugări, călugăriţe şi laici, motiv de reînnoită adeziune la Cristos, bunul păstor, în fidelitatea pluriseculară faţă de pontiful roman".
Film despre Augustin
A fost considerat succes de public, cu circa 7 milioane de telespectatori, filmul despre sfântul Augustin, prezentat la 31 ianuarie şi 1 februarie pe primul canal al Televiziunii Italiene RAI. Aprecieri pozitive au exprimat mulţi dintre telespectatori, care au redescoperit actualitatea marelui sfânt din primele veacuri, despre care chiar Benedict al XVI-lea spunea cu trei ani în urmă că se pretează la o producţie cinematografică. După avanpremiera filmului, la 2 septembrie 2009, Benedict al XVI-lea şi-a exprimat bucuria că "observaţia sa, mai degrabă cazuală, a stat la baza unui drum care s-a încheiat cu această grandioasă reprezentare a vieţii sfântului Augustin".
Vizite episcopale
Aflaţi la sfârşitul vizitei ad limina apostolorum, episcopii din România au vizitat mai multe comunităţi de români catolici din Italia. În dimineaţa zilei de 14 februarie, PS Aurel Percă a celebrat o Liturghie în comunitatea română din Ladispoli, apoi a altă Liturghie în comunitatea din Roma-Casilina. După-amiază, ÎPS dr. Ioan Robu, PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, PS Cornel Damian, PS Anton Coşa, cărora li s-a alăturat şi PS Peter Kihara, episcop de Marsabit-Kenya, la invitaţia pr. Isidor Iacovici, parohul românilor din Roma, au concelebrat o Liturghie în biserica "San Vitale" din Roma.
Adunare UCESM
Cea de-a XIV-a Adunare Generală a Uniunii Conferinţelor Superioarelor şi Superiorilor Majori din Europa (UCESM) pentru persoanele consacrate a avut loc la Czestochowa (Polonia) în perioada 8-14 februarie, cu tema "Viaţa consacrată în Europa: istorii de speranţă, speranţă pentru istorie". Au participat delegaţi a 37 de conferinţe naţionale din 25 de ţări, reprezentând 400.000 de călugări şi călugăriţe, care trăiesc şi activează în Europa. Conferinţa Română a Superioarelor Majore a fost reprezentată de sr. Felicia Ghiorghieş, OA, şi de sr. Ildiko Homa, SSS. Participanţii au făcut şi o vizită la Auschwitz şi la Cracovia.
Întrevedere
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, l-a primit la 3 februarie în audienţă de prezentare pe Mons. Francisco-Javier Lozano, nunţiu apostolic în România. Cu acest prilej au fost abordate o serie de teme de interes aflate pe agenda bilaterală, precum dialogul politic la nivel înalt, sprijinirea comunităţilor româneşti din diaspora, împlinirea în anul 2010 a 90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun. Teodor Baconschi a reiterat interesul României în cooperarea cu Sfântul Scaun pe subiecte de interes: dialogul între civilizaţii şi cel ecumenic, dar şi dosare de pe agenda externă, precum evoluţiile din Balcani, viitorul extinderii UE.
Persecuţii
Un grup de 48 de creştini din sudul statului Laosului, din Peninsula Indochina, se află în detenţie până când nu vor renunţa la credinţa creştină. Liderul local al provinciei Salavan a declarat anul trecut că singura religie tolerată este cultul spiritelor. Autorităţile comuniste acuză creştinii de adeziune la un crez religios ce reprezintă o ameninţare pentru sistemul politic. Creştinii sunt ameninţaţi, daţi afară din case şi arestaţi din cauza credinţei.