Mister al îndurării
Oraşul Iaşi, după Bucureşti şi Miercurea Ciuc, a fost gazda pentru Cea de-a III-a Întâlnire Naţională a Preoţilor Catolici din România, în perioada 8-11 februarie. Au fost prezenţi 85 de preoţi, din toate cele şase dieceze romano-catolice şi din cele cinci eparhii greco-catolice: Bucureşti, Alba-Iulia, Oradea, Timişoara, Satu Mare, Blaj, Cluj, Maramureş şi Lugoj. Au fost prezenţi şi patru preoţi din Dieceza de Chişinău (Republica Moldova).
Evenimentul, ocazionat de Anul Sfintei Preoţii, a debutat în seara zilei de luni, 8 februarie, cu un salut al PS Petru Gherghel, transmis în direct, prin telefon, de la Roma.
A urmat un discurs inaugural al invitatului special, cu această ocazie, PS Domenico Cancian, episcop de Citta di Castello (Italia). "Identitatea preotului este văzută ca mister al milostivirii ce trebuie primit şi dăruit. Misiunea preotului este aceea de a mărturisi lumii iubirea milostivă a Domnului: această iubire este cea care converteşte şi mântuieşte", spunea ep. Cancian.
Ziua de marţi, 9 februarie, a început cu sfânta Liturghie concelebrată în capela Seminarului. Liturghia a fost prezidată de episcopul italian, în cadrul căreia a fost inclusă cea de-a doua prelegere: "Drumul de credinţă al preotului". Evanghelia a fost citită în limba maghiară.
În cursul dimineţii, episcopul Domenico a mai avut încă două prelegeri, care au avut aceeaşi notă dominantă: preoţia e doar darul şi milostivirea lui Dumnezeu şi identitatea preotului în rugăciunea sacerdotală a lui Isus. După-amiază au fost momente de comuniune, prin discuţii în grupuri mici, şi apoi prezentarea de mărturii de mare intensitate sufletească, prezentate de diferiţi vorbitori. Moderatori la grupurile de discuţie au fost: pr. Cornel Cadar, pr. Pavel Chelaru, pr. Gheorghe Cojocaru, pr. Petru Sescu, pr. Eduard Coşa şi pr. Claudiu Budău.
De mare importanţă, dar şi ca o noutate, a fost momentul de rugăciune de marţi seara. În capela Seminarului, grupul preoţilor greco-catolici a cântat, cu multă măiestrie, Paraclisul Maicii Domnului, celebrare prezidată de pr. Ioan Fărcaş, protopopul Blajului.
Ziua de miercuri, 10 februarie, a debutat cu recitarea Laudelor în capela Seminarului.
Au urmat două prelegeri de mare ţinută, prezentate, cu patosu-i cunoscut, de pr. Alois Bulai, care a vorbit despre sfânta Preoţie în Vechiul Testament şi în viaţa lui Isus. Au fost apoi două ore de mărturii, propuneri şi impresii. Pr. Ştefan Vacaru a considerat benefică înfrăţirea unor parohii din Moldova cu parohii din Ardeal. De asemenea, emoţionantă a fost mărturia pr. Anton Crişan, care a studiat mai mulţi ani la Ars (Franţa). Apreciată a fost şi meditaţia despre preoţie prezentată de pr. Claudiu Budău.
După-amiaza zilei de miercuri a fost o bună ocazie pentru oaspeţi să cunoască puţin din tainele oraşului Iaşi.
Întâlnirea a culminat, într-o atmosferă sărbătorească, cu sfânta Liturghie concelebrată, la ora 18.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. Liturghia a fost prezidată de pr. Alois Fechet, iar predicator a fost pr. Ioan Fărcaş.
Organizator al acestei importante întâlniri a fost Oficiul pentru Cler al Diecezei de Iaşi, al cărui responsabil este pr. Mihai Eduard Coşa, într-o strânsă colaborare cu Institutul Teologic din Iaşi. Un mare rol în desfăşurarea acestui eveniment l-a avut pr. Mihai Dumitru.
Următoarea întâlnire de acest gen va avea loc la Timişoara, în perioada 15-18 martie.