Trecut - prezent: 20 de ani

Cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la redeschiderea oficială a Provinciei Franciscane "Sfântul Iosif" din România, Institutul Teologic Franciscan din Roman a organizat, în perioada 30 aprilie - 2 mai, simpozionul internaţional aniversar cu tema: "20 de ani - trecut-prezent - simbioza generaţiilor".

Evenimentul aniversar a început vineri, 30 aprilie, la ora 18.00, prin celebrarea sfintei Liturghii în biserica parohială din Nisiporeşti, localitate unde în urmă cu 20 de ani pr. Petru Albert (atunci în vârstă de 71 de ani), plin de bucurie şi entuziasm, punea bazele unui institut teologic franciscan. Liturghia pontificală a fost prezidată de ES Francisco-Javier Lozano Sebastian, nunţiu apostolic în România şi în Republica Moldova, şi de PS Aurel Percă, alături de care au concelebrat pr. Emilian Cătălin, OFMConv., provincial, precum şi alţi numeroşi preoţi ai Provinciei Franciscane.

Sâmbătă, 1 mai, în prima parte a zilei, a avut loc un alt moment semnificativ al simpozionului. După salutul inaugural al părintelui viceprovincial Marius Vătămănelu şi al părintelui rector Iosif Bisoc, dar şi după discursul evocativ al domnului senator Ioan Chelaru, în aula magna a institutului au urmat conferinţele susţinute de pr. dr. Sebastian Diacu, pr. dr. Ştefan Acatrinei şi pr. Virgil Blaj.

Programul a continuat la ora 16.00, când, după salutul pr. provincial Emilian Cătălin şi al domnului primar al oraşului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, au avut loc o serie de evocări, împărtăşiri de experienţe ale câtorva fraţi care s-au format în cadrul acestei provincii, pe parcursul celor 20 de ani, realizându-se astfel o simbioză a generaţiilor, între trecut şi prezent. La ora 17.30 s-a desfăşurat festivitatea de decernare a diplomelor de excelenţă fraţilor care au activat şi au contribuit la bunul mers al provinciei în aceşti 20 de ani.

După acest moment a urmat celebrarea sfintei Liturghii în capela Institutului Franciscan.

Simpozionul aniversar s-a încheiat duminică, 2 mai, prin celebrarea sfintei Liturghii în capela institutului, mulţumind Domnului pentru toate binecuvântările revărsate asupra provinciei.