Un nou fericit în familia carmelită Pr. Angelo Paoli, OCarm., a fost declarat fericit duminică, 25 aprilie, în bazilica "Sfântul Ioan în Lateran" din Roma. Liturghia beatificării a fost celebrată de cardinalul Agostino Vallini.
Angelo Paoli s-a născut în anul 1642 la Argigliano, un mic sătuc aflat între faimoşii munţi de unde se extrage marmura de Carrara. Acolo încă mai trăiesc descendenţii familiei Paoli, care sunt recunoscuţi şi de la asemănarea chipului cu noul fericit.
A intrat în Ordinul Carmelit pentru marea sa devoţiune către Maica Domnului. Imediat s-a deosebit prin marea sa iubire către cei săraci, din acest motiv a primit chiar numele de "tatăl săracilor", dar şi pentru marea sa iubire către sfânta cruce. După primele experienţe pastorale, chiar şi ca paroh, a fost chemat de superiori la Roma, făcând drumul sfântului Filip Neri (1515-1595). A slujit mai întâi ca maestru de novici, apoi ca "apostol al carităţii" în Parohia "Ss. Martino e Silvestro ai Monti", aproape de Colosseum, dăruit de papa Bonifaciu al VIII-lea carmeliţilor încă din anul 1299.
A trăit circa 30 de ani la Roma unde arta şi luxul nu se împăcau cu mulţimea de săraci şi oameni ai străzii. În timp ce artişti precum Bernini, Borromini, Pietro da Cortona desenau oraşul Roma, pr. Angelo Paoli îi invita pe fiecare să descopere chipul lui Cristos în cei care sufereau, iar el redesena caritatea cu un stil evanghelic la fel de nou pentru acel timp.
Aici a murit în anul 1720. Papa Clement al XI-lea, în timpul ultimei sale îmbolnăviri, i-a trimis chiar medicul său personal şi s-a îndurerat mult când a auzit de moartea lui. Papa a dorit ca pe mormântul său să fie scris "Tatăl săracilor".
După ani de uitare, Dumnezeul milostivirii, a dorit să readucă în atenţia oamenilor timpului nostru, acest model de sfinţenie în care se îmbină în mod mirabil viaţa mistică, trăită prin marea sa devoţiune către sfânta cruce, cu marea sa iubire către cei din urmă, exercitată în mod cât se poate de inovativ şi surprinzător. În crucifix găsea sensul vieţii, pentru răstigniţii timpului său consuma întreaga sa zi. Obişnuia să pună o cruce în orice loc înalt.
A fost primul care a "contemplat" Colosseumul ca un loc stropit de sângele martirilor şi a pus acolo o cruce, inspirând totodată să se facă Calea crucii, azi retrăită în fiecare an în Vinerea Sfântă de papa şi de credincioşi. Mergea deseori să se reculeagă în rugăciune în biserica "Sfânta Cruce" din Ierusalim, unde se păstrează respectiva relicvă şi urca deseori scara sfântă. Compasiunea care venea din acea experienţă îl făcea să viziteze spitalul de lângă bazilica "Sfântul Ioan din Lateran". Îi îngrijea pe bolnavii cei mai gravi şi nevoiaşi; îi ajuta şi după ce ieşeau din spital pentru a se restabili pe deplin în sănătatea trupească şi sufletească. Îi ajuta chiar şi cu umorul. Nu-i era frică să se mascheze - fiind călugăr şi preot - pentru a-i face pe bolnavi să râdă. Improviza simple momente de teatru, cânta şi, în acest fel, dăruia bucurie şi speranţă. A fost cel care a intuit punând în practică aşa-zisa clown-terapia, azi introdusă în unele centre de îngrijire. A fost la distanţă în timp, dar nu cu spiritul, dacă citim orientările date de papa Benedict al XVI-lea în enciclica Caritas in veritate.
Trupul său se odihneşte în biserica unde a şi trăit, azi încă parohie, curia Provinciei Italiene a Carmeliţilor şi casa de formare pentru tinerii români care doresc să urmeze carisma carmelită. În interiorul casei se poate vizita o reconstruire a chiliei sale cu obiectele care i-au aparţinut precum patul pe care a dormit, o măsuţă pentru scris, haina călugărească pe care o purta şi alte lucruri ce arată stilul de viaţă simplă şi austeră.
