Din gândurile unui preot scrise în dimineaţa hirotonirii

Astăzi este ziua cea mare, ziua pe care o aştept de când te-am "văzut" prima dată, mai exact de când m-ai întâlnit tu prima dată. Atunci eram un puşti. Şi ştii prea bine cât de împărţită era inima mea. Te simţeam şi pe tine aproape, dar o simţeam şi pe ea. Aş fi vrut să stai cu mine pentru eternitate, dar, recunosc, mă simţeam bine şi în preajma ei şi nici pe ea n-aş fi vrut s-o pierd. În jur totul părea atât de minunat încât nu mă mai săturam să te contemplu şi s-o contemplu.

Treptat iubirea mea pentru ea a devenit iubire pentru toţi. Nu mai era ea în centrul atenţiei vieţii mele. Simţeam că pot mai mult! O forţă nevăzută părea că mă alimentează cu iubire, cu multă iubire, o iubire care se voia împărţită la mulţi, la toţi, de ar fi fost posibil.

De unde oare atâta iubire într-un om? Ştiu, tu eşti izvorul, Doamne! Tu m-ai dorit pentru că m-ai iubit şi mă doreşti pentru că mă iubeşti în continuare cu o iubire infinită. Iar ziua de azi..., o, cât am aşteptat această zi! Această zi mă orbeşte de prezenţa ta. Te simt lângă mine încă de când m-am trezit. Eşti aici şi vei fi mereu. O ştiu! Vei fi pentru că mă iubeşti!

Astăzi este ziua "căsătoriei" mele şi nici una dintre tinerele acestei lumi nu este fericita mireasă. Iubirea mea este prea mare pentru a o oferi unei singure tinere. Şi dacă aş oferi-o numai ei, simt că te-aş trăda, pe tine, care eşti izvorul iubirii.

Iubirea mea îşi are izvorul în iubirea lui, iar mireasa mea este mireasa lui. Astăzi "mă căsătoresc" cu tine, Biserică! Astăzi voi merge la altar şi acolo, în faţa lui, te voi lua ca "parteneră" de viaţă. Dumnezeu însuşi va fi celebrantul căsătoriei noastre. Şi cum aş putea să te uit după aceea?

O, preoţie, dar din darul lui Cristos! Te îmbrăţişez astăzi cu responsabilitate şi cu iubire. Viaţa mea va fi de astăzi viaţa ei, viaţa mea se va confunda cu a ei. Eu voi fi astăzi mirele Bisericii, iar ea va fi mireasa mea. Câtă responsabilitate este pe umerii mei! Sunt conştient că "nunta" va trece, că nuntaşii se vor duce la casele lor. Dar cum îi voi putea uita? Poate oare un mire să-şi uite mireasa? Şi dacă, din cauza "intemperiilor" vieţii, mirele din ziua nunţii îşi uită mireasa, eu, preotul lui Cristos, nu te voi uita pe tine, Biserică, mireasa mea.

Voi continua "să te ademenesc" cu iubirea mea, iar dacă va fi nevoie, mă voi sacrifica pentru tine. Voi continua să-ţi ofer flori, să te îmbrăţişez, să am grijă de tine, să mă port cu tine ca în ziua nunţii, pentru că ştiu că şi tu îmi vei răspunde cu aceeaşi iubire.

O, Biserică, mireasa vieţii mele, aleasa inimii mele, de astăzi va trebui să oferim mulţi fii lui Dumnezeu. Pregăteşte-te să fii mamă, să fii ospitalieră pentru cei înstrăinaţi de casa Tatălui, mângâiere pentru cei suferinzi sufleteşte, primitoare pentru cei care vor cere Botezul.

E nunta noastră! Astăzi şi mai ales de astăzi va trebui să dăm de mâncare tuturor. Nu trebuie să te sperii, vom avea hrană din belşug. Cristos însuşi va fi hrana pe care va trebui s-o împărţim tuturor; cuvântul lui şi trupul lui. Va fi de ajuns pentru toţi, vei vedea! Va trebui să ne caracterizeze generozitatea. Măsura noastră va trebui să fie de a împărţi fără măsură, iar iubirea noastră, asemenea iubirii celui care ne-a unit.

Cum aş putea să vă uit, părinţi? De la voi am învăţat să văd în Dumnezeu un tată, în Maria şi în Biserică o mamă, iar în rugăciune o hrană. M-aţi însoţit până în acest moment cu iubirea şi sacrificiul vostru. Vă mulţumesc, părinţi!

Doamne, a venit clipa! Voi merge să iau în primire "aleasa" inimii mele. Mă simt foarte emoţionat şi chiar nevrednic. Ştii prea bine că dorinţa a fost a ta. Eu sunt prea neînsemnat pentru o astfel de demnitate, dar dacă tu ai voit, iată-mă! Merg să împlinesc voinţa ta! Îţi cer doar atât: curaj şi fidelitate! (Pr. Mihai)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba