Nou membru
Papa Benedict al XVI-lea l-a numit membru al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, la 6 iunie, pe ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti. Condusă de ES card. Antonio Canizares Llovera, congregaţia are competenţe în sectorul liturgic şi disciplinar. Curia Romană, din care face parte această congregaţie, este aparatul administrativ al Sfântului Scaun, care îl ajută pe Sfântul Părinte în conducerea Bisericii. Are în componenţă: un Secretariat de Stat, nouă congregaţii, trei tribunale, 12 consilii pontificale, şase comisii pontificale, un comitet pontifical şi diferite oficii.

Papa în Anglia
La invitaţia guvernului reginei Elisabeta a II-a şi a Conferinţei Episcopilor din Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia, papa Benedict al XVI-lea va face o călătorie apostolică în Regatul Unit al Marii Britanii în perioada 16-19 septembrie. Papa va face o vizită reginei, va prezida o celebrare euharistică la Glasgow şi va întâlni reprezentanţii lumii politice, culturale şi antreprizelor la parlament în aula Westminster şi va participa la o celebrare ecumenică la abaţia anglicană Westminster. Va prezida o Liturghie în catedrala catolică Westminster şi privegherea de rugăciune în Hyde Park din Londra. La final, va prezida celebrarea ritului de beatificare a cardinalului John Henry Newman la Crofton Park din Birmingham.

Congres ecumenic
La cel de-al 40-lea Congres Ecumenic Internaţional, desfăşurat între 19 şi 26 iulie, la Lyon, în Franţa, s-au reunit 450 de participanţi provenind din 10 naţiuni europene, cu un unic obiectiv: a păşi înainte pe drumul ecumenic. Evenimentul a fost organizat de International Ecumenical Fellowship (IFE), asociaţia înfiinţată în 1967, care reuneşte exponenţi ecleziastici şi laici angajaţi în ecumenism. Tema congresului a fost "Schimb de daruri: spre care unitate?". La congres au fost reprezentanţi din Franţa, Marea Britanie, Germania, Belgia, Spania, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria şi România. Congresul a cuprins conferinţe, momente de rugăciune şi seminarii de aprofundare.

Pelerinaj internaţional
La Kalkow, în Polonia, s-a desfăşurat, la 3 iulie, întâlnirea internaţională catolică a credincioşilor surzi, în cadrul pelerinajului organizat de Consiliul Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari. La Liturghie, cu ajutorul limbajului mimico-gestual, arhiep. Zygmunt Zimowski, preşedintele departamentului vatican al sănătăţii, a ilustrat pentru credincioşii cu deficienţe de auz ce înseamnă să fii creştin după inima lui Dumnezeu în timpurile noastre. Chiar şi persoanele surde, a încheiat arhiep. Zimowski preluând cuvintele papei adresate recent credincioşilor surzi, sunt chemate să vestească şi să dea mărturie pentru evanghelie, dând un răspuns concret la porunca lui Cristos: "Iubiţi-vă unii pe alţii".

Ministranţi în pelerinaj
"A-şi potoli setea la izvorul adevărat" - acesta va fi motoul pelerinajului internaţional al ministranţilor, care se va desfăşura la Roma, de la 2 la 4 august. La evenimentul organizat de "Coetus Internationalis Ministrantium" (CIM) vor participa ministranţi, copii şi adolescenţi care slujesc la altar, din peste 12 ţări. Din Germania - informează agenţia SIR - vor fi prezenţi 45 de mii de pelerini, în timp ce 8.000 sunt aşteptaţi din alte naţiuni europene, între care Austria, Ungaria, Franţa, România şi Elveţia. Întâlnirea va culmina la 3 august cu celebrarea Vesperelor în Piaţa "Sfântul Petru" şi ziua următoare cu audienţa generală ţinută de papa Benedict al XVI-lea.

Creştini ucişi
În Pakistan au fost ucişi la 19 iulie doi fraţi creştini, Rashid Emmanuel (32 de ani) şi Sajid Masih (24 de ani), împuşcaţi de fundamentalişti islamici la ieşirea din tribunalul din Faisalabad, unde fuseseră judecaţi şi declaraţi nevinovaţi de acuzaţiile că ar fi scris un pamflet critic la adresa profetului Mohamed, faptă considerată blasfemie şi pedepsită cu moartea în această ţară majoritar musulmană. Pamfletul ar fi conţinut comentarii lipsite de respect despre profetul Mohamed, fiind aparent semnat de cei doi fraţi, având şi adresele lor şi numerele de telefon mobil. La ancheta poliţiei, anterior prezentării la tribunal, cei doi fuseseră declaraţi nevinovaţi.

Muzica sacră
În octombrie se va deschide Institutul Ecumenic de Muzică Sacră din Bucureşti, instrument pastoral de formare muzicală, liturgico-spirituală şi culturală, înfiinţat cu scopul de a promova activităţile legate de slujirea liturgico-muzicală atât pentru ritul roman cât şi pentru ritul bizantin, valorizarea şi promovarea patrimoniului muzical religios românesc şi internaţional, promovând astfel, în spirit ecumenic, unitatea spirituală a creştinilor de ambele rituri şi colaborarea fraternă pentru mai marea laudă adusă lui Dumnezeu. Cuprinde Secţia de Cânt Gregorian (3 ani), Secţia de Orgă şi Dirijat de Cor (3 ani), Secţia de Muzică Bizantină (3 ani), Secţia de Muzică Sacră pentru Copii (cu vârsta între 6-14 ani). Informaţii: sr. Carmen Petcu, CJ, www.iems.ro, e-mail: [email protected].