Totul spre mai marea laudă a lui Dumnezeu! Aceasta a fost şi dorinţa noastră, a celor din Parohia Djébonoua (Coasta de Fildeş), celebrând închiderea anului pastoral şi şcolar.
Astfel, marţi, 22 iunie, pentru prima dată reuşeam să organizăm o sfântă Liturghie de mulţumire Domnului la sfârşit de an şcolar. Au participat toţi elevii şcolii catolice din localitate, mai multe clase de elevi din alte şcoli locale, învăţători şi directori de şcoli.
Duminică, 4 iulie, am celebrat încheierea anului pastoral parohial, prezenţi fiind credincioşi din toate comunităţile parohiei.
Un moment deosebit l-a constituit promovarea unei trepte a catehumenilor din anul întâi în anul doi, şi respectiv a celor din anul doi în anul trei.
Pe tot parcursul acestui an, Dumnezeu ne-a arătat bunătatea sa, oferindu-ne multe haruri printre care: menţinerea fidelităţii credinţei, pentru noi cei botezaţi, ce a făcut ca şi numărul noilor botezaţi să fie considerabil, respectiv de 43 (25 la Djébonoua şi 18 în sate).