Este extraordinar ce s-a petrecut de Paşti, şi totuşi lumea merge mai departe ca şi cum atunci nu s-ar fi întâmplat nimic. Oare nu trăim şi noi ca şi cum Isus nu ar fi înviat din morţi, iar prin Botez nu am fi devenit copărtaşi la viaţa sa? Sau în viaţa noastră se poate vedea că Isus trăieşte? Mahatma Gandhi - aşa se spune - a citit evanghelia şi a fost atât de cutremurat de ea, încât era cât pe ce să devină creştin. Dar când a văzut cum trăiesc creştinii, a renunţat la planul său şi a rămas ce era: hindus. El nu a putut descoperi în ei că Isus trăieşte. Doi misionari creştini l-au întrebat odată pe Gandhi de ce este atât de greu să-i câştige pe hinduşi pentru credinţa creştină. Răspunsul său a fost clar: "Voi ar trebui să fiţi mai mult mireasmă a predicii de pe munte".
La fel de bine s-ar putea spune: "Voi ar trebui să fiţi mai mult mireasmă a Paştelui, a lui Cristos cel înviat". Isus a înviat, iar noi îi aparţinem, suntem părtaşi la viaţa lui pascală. Căci viaţa noastră, cu tot ce ţine de ea, nu mai stă sub semnul prevestitor al morţii, sub legea zădărniciei: oricum, totul se termină curând. Dimpotrivă, deasupra vieţii noastre stă făgăduinţa măreţiei care urmează: noi nu ne îndreptăm spre moarte, ci spre viaţă. Într-o bună zi, nu se va sfârşi totul, ci abia va începe cu adevărat viaţa, anume ziua în care Cristos, viaţa noastră, se va arăta în slava sa. Corăbioara vieţii noastre, cu tot ce-i aparţine, nu se va mai îndrepta atunci spre apusul în moarte, ci spre răsăritul nemuririi în Dumnezeu. Dacă trăim cu acest ţel, al Domnului înviat, atunci se va putea citi şi în noi că Isus trăieşte. (Text preluat din "Călăuze spre Cristos")
