Evenimentiada
Pe o felicitare tip carte poştală, datând din anul 1986 şi constând într-o caricatură semnată Matty Aslan, stă scris: "Doctore, te felicit călduros cu ocazia împlinirii a 2446 de ani de la naşterea lui Hipocrate!", cuvinte rostite de un individ încărcat cu "de toate". Dincolo de ironie, poate fi întrezărit subterfugiul: respectivul nu putea fi acuzat de mită. Tempi passati! Şi totuşi, năravul...
În perioada aceasta, a obsesiei după evenimente, un "istoric", scormonind prin arhive, mi-a sugerat să propun enoriaşilor comemorarea a 20 de ani de la înfiinţarea parohiei. Ascultându-l, aş fi riscat ridicolul: prezenţa preotului în comunitate fusese conştientizată ca aşa ceva de cel puţin 40 de ani. Faptul că regimul comunist nu recunoscuse statutul oficial..., pe cine mai interesează?
Dar, goana actuală după evenimente de sărbătorit, ce denotă oare? Să fie refugiul spre un trecut "glorios", "sărăcia" prezentului sau teama de viitor?
Dacă în cazul nostru, al creştinilor, evenimentul Cristos (care asumă şi dirijează istoria) ar fi perceput la adevărata sa valoare, atunci fiecare zi ar însemna o părticică din sărbătoarea continuă a prezenţei sale şi a mântuirii. Nu însă o "sărbătorire" cu mici şi bere... Este vorba de bucuria trăirii a ceva măreţ, bogat în conţinut şi stimulator până la "lansarea" spre împlinire.
