Acţiunea Catolică din România (ACRO), în perioada 1 iunie - 31 august, a susţinut proiectul naţional Creştem împreună pentru o lume mai bună care a avut ca obiective animarea misionară în diecezele şi eparhiile din România, strângerea de fonduri pentru construirea unei săli de cateheză în parohia din Maikona, Dieceza de Marsabit (Kenya), unde activează preoţi şi laici români din Dieceza de Iaşi şi desfăşurarea de activităţi de formare cu copiii şi tinerii din aceeaşi parohie. Proiectul a avut sprijinul Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC) şi susţinerea Operelor Misionare Pontificale din România, prin intermediul Acţiunii Catolice "Sfântul Iosif" şi al Centrului Misionar din Dieceza de Iaşi.
Ultima parte a proiectului s-a desfăşurat în perioada 10-29 august, când un grup de şase tineri şi doi preoţi au susţinut diferite activităţi de formare cu tinerii şi copiii din Parohia Maikona. În aceeaşi perioadă, o parte a delegaţiei ACRO a fost implicată în desfăşurarea a două seminarii de formare organizate de FIAC la Sagana şi Nairobi.
Prezenţa delegaţiei române în Kenya s-a integrat în contextul pregătirilor pentru cea de-a doua Adunare specială pentru Africa a Sinodului Episcopilor ce se va ţine la Roma între 4 şi 25 octombrie cu tema: "Biserica în Africa în slujba reconcilierii, a dreptăţii şi a păcii. "Voi sunteţi sarea pământului... Voi sunteţi lumina lumii" (Mt 5,13.14)".
Activitatea cu tinerii şi copiii din misiunea română a fost una variată şi intensă. Zilnic s-a lucrat pe grupe de vârstă, copii şi tineri. Dimineaţa au fost susţinute momentele catehetice care abordau de regulă o parabolă (parabola Tatălui milostiv, a bunului samaritean şi parabola talanţilor), după care urma prânzul oferit de delegaţia română, ce consta în orez şi carne de capră, mâncare tradiţională de sărbătoare. După-amiaza au fost realizate jocuri şi laboratoare tematice: discuţii în grupuri mici, jocuri de rol şi activităţi practice pe baza momentelor formative de dimineaţă. Fiecare zi se încheia cu sfânta Liturghie la care participau tinerii, copiii şi adulţii din comunităţile respective.
Sala de cateheză din cadrul complexului misiunii române din Maikona urmează să fie definitivată şi dotată corespunzător pentru a folosi numeroaselor activităţi ce se desfăşoară în parohie.