Crucea de Aur
Lech Kaczynski, preşedintele Republicii Polonia, cu prilejul vizitei oficiale de la Bucureşti, din 7 octombrie, a avut o întâlnire la Ambasada Republicii Polone din Bucureşti cu reprezentanţi ai comunităţilor poloneze din România. Cu acest prilej, au primit distincţii şase persoane. Între acestea a fost şi pr. Marius Bucevski, căruia i s-a conferit Crucea de Aur pentru Merite Deosebite în semn de recunoaştere a activităţii sale în cadrul comunităţii poloneze din Soloneţu Nou. La înmânarea distincţiei au fost prezenţi şi pr. Ştefan Babiaş, decan de Bucovina, şi pr. Gabriel Bucur, paroh la Poiana Micului.
Şcoală nouă
A fost sfinţit şi inaugurat la 9 octombrie noul complex şcolar (şcoală cu clasele I-VIII şi grădiniţă) din Poiana Micului, lucrare sponsorizată de Parlamentul Poloniei. Sărbătoarea a început cu celebrarea Liturghiei, la care a participat PS Petru Gherghel, însoţit de pr. Ştefan Babiaş, decan, de preoţii din Decanatul de Bucovina şi de pr. Iosif Dorcu, decan de Iaşi, şi pr. Iulian Kropp, responsabil cu pelerinajele. Au mai participat o delegaţie de senatori ai Parlamentului Poloniei, precum şi autorităţile locale. Copiii şi tinerii din Poiana Micului, alături de cei din Soloneţu Nou, au încheiat seara cu câteva cântece şi dansuri specifice tradiţiei polone.
Pr. Gheorghe Peţi
Comunitatea din Butea împreună cu preoţii şi surorile originari din localitate s-au adunat, la 11 octombrie, pentru a celebra 60 de ani de la mişcarea anticomunistă de apărare împotriva arestării preotului Gheorghe Peţi în anul 1949 şi comemorarea a 35 de ani de la trecerea lui la cele veşnice. Dr. Dănuţ Doboş, după sfânta Liturghie, a prezentat figura parohului de Butea, pr. Gheorghe Peţi, arătând eroismul pentru "apărarea credinţei şi adevărului, refuzând orice compromis cu forţele răului". A urmat mărturia oferită de Ioan Zapodeanu, victimă a evenimentelor tragice din anul 1949. Au fost şi momente artistice susţinute de tineri.
Cetăţean de onoare
PS Petru Gherghel a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Iaşi, în cadrul Serii Valorilor desfăşurată în Primăria Iaşi (Palatul Roznovanu), la 14 octombrie, ziua de vârf a Sărbătorilor Iaşiului. Episcopul de Iaşi a primit distincţia alături de PS Calinic Botoşăneanul, episcop vicar al Episcopiei Iaşiului, şi de scriitorul Horia Zilieru. În cuvântul său, PS Gherghel a spus că distincţia este "un omagiu adus catolicilor ieşeni, care cu multă bucurie au făcut întotdeauna parte din istoria, cultura şi civilizaţia acestei localităţi moldave, la a cărei dezvoltare au contribuit". A amintit apoi câteva contribuţii la dezvoltarea şi înfrumuseţarea oraşului. Începând cu anul 1992, aproape 50 de personalităţi sunt înscrise în Analele Primăriei, primind titlul de cetăţean de onoare.
Responsabilii cu migranţii
Prima întâlnire a responsabililor cu Oficiul pentru Migranţi din diecezele şi eparhiile catolice din România se va desfăşura la Traian, între 4 şi 6 noiembrie. PS Petru Gherghel, responsabil cu Oficiul pentru Migranţi, în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, a propus, la întâlnirea episcopilor din luna mai 2009, de la Cluj Napoca, ca fiecare dieceză să numească un responsabil cu acest oficiu. Agenda de lucru de la Traian va include: prezentarea documentelor Peregrinans in terra şi Erga migrantes, analizarea aspectelor de la întâlnirile internaţionale de la Freising (despre pastoraţia rromilor şi a nomazilor) şi Roma, din luna martie (despre pastoraţia turismului) şi din septembrie (pastoraţia străzii). Fiecare participant va face o prezentare a fenomenului migraţiei în zona din care provine.
Programul casei din Traian
La casa de reculegere de la Traian se vor organiza: 1. Exerciţii spirituale pentru laici, în perioadele 11-13 decembrie 2009, 19-21 februarie 2010 şi 19-21 martie 2010. 2. Curs biblic pentru persoane consacrate şi laici, în fiecare a doua duminică din lună. 3. Exerciţii spirituale pentru persoane consacrate, în perioada 13-19 decembrie. Detalii pe http://verbititraian.cnet.ro sau [email protected].
Liturghie pentru studenţi
Odată cu începutul noului an universitar 2009-2010, se reia sfânta Liturghie pentru studenţi, care va fi celebrată în fiecare duminică, la ora 12.30, în catedrala veche, "Adormirea Maicii Domnului", din Iaşi. Înainte de Liturghie este posibilitate de spovadă sau de asistenţă spirituală, precum şi de pregătire liturgică (lecturi, cântări), începând cu ora 11.30. Responsabilii cu pastoraţia universitară: pr. Iosif Iacob (tel. 0744/135894, 0762/686321, e-mail: iosiac@ hotmail.com; [email protected]) şi pr. Lucian Farcaş (tel. 0723/287059, e-mail: [email protected]; lfarcas58@ gmail.com).
Itinerar de formare
Congregaţia "Surorile Providenţei" din Iaşi propune tinerelor cu vârsta cuprinsă între 17 şi 23 de ani un itinerar de formare umană şi spirituală, cu tema: "Caută şi ocheşte centrul". Vor fi aprofundate valorile esenţiale ale vieţii plecând de la câteva modele de viaţă ale sfinţilor. Întâlnirile se vor desfăşura în casa surorilor din Iaşi (Şos. Bârnova, 2, tel. 0232/233877, 0740/297188, e-mail: [email protected]), în perioadele: 6-8 noiembrie, 19-21 martie 2010 şi 12-16 iulie 2010, fiind organizate în colaborare cu pr. Florin Silaghi, SJ.
Pe scurt
- 25-26 septembrie: Consiliul Director Kolping România la Oneşti
- 1 octombrie: Marcarea Zilei Mondiale a Vârstnicului la Iaşi, Bacău, Roman, Oneşti, Suceava, Huşi, Iugani, Săbăoani şi Oţeleni
- 1-2 octombrie: Simpozionul internaţional "Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preotului" organizat de Institutul Teologic Franciscan din Roman
- 10 octombrie: Întâlnirea anuală a educatoarelor de la grădiniţele confesionale din Dieceza de Iaşi, organizată la Gherăeşti, cu participarea a 58 de educatoare
- 10 octombrie: Întâlnirea de toamnă a terezinelor din România, la Butea, cu depunerea voturilor de către 24 de noi surori şi a primului angajament de către alte 16
- 11 octombrie: Întâlnirea diecezană a persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi la sanctuarul diecezan "Fericitul Ieremia" din Oneşti
- 11 octombrie: Sfinţirea a patru noi statui în biserica "Sf. Tereza" din Iaşi, de PS către Aurel Percă
- 17 octombrie: Sfinţirea Oratoriului "Maica Speranţa" din Gherăeştii Noi, filială a Parohiei Barticeşti, de către PS Petru Gherghel
- 24 octombrie: Întâlnirea "Darul de a fi femeie" pentru tinere organizată de Surorile Maestre ale Sfintei Doroteea, Fiicele Sfintelor Inimi la Casa "Preasfânta Inimă a lui Isus" din Roman
- 21 octombrie: Sesiunea de comunicări ştiinţifice "Biserica Catolică în noul context european" organizată la Iaşi de Departamentul de cercetare al Facultăţii de Teologie Romano-Catolice din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi
- 28 octombrie: Întrunirea membrilor Consiliului Prezbiteral şi ai Consiliului Pastoral Diecezan la Traian.