S-a afirmat de atâtea ori şi sub diferite forme că preotul nu poate fi înţeles pe deplin în identitatea şi misiunea sa decât dacă se înţelege în profunzime persoana lui Cristos. Or, după cum citim în Scrisoarea către Evrei, Isus, "intrând în lume, spune: Tu nu ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. Nu ţi-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. Atunci am zis: Iată, vin ca să fac voinţa ta, Dumnezeule" (10,5-7). Astfel, Cristos devine unicul sacrificiu care înlocuieşte jertfele vechi, el, mare preot şi victimă, sacerdos et hostia!
Pentru cei care au răspuns la chemarea Mântuitorului, a fi preot înseamnă a deveni alt Cristos, a deveni ca el preot şi victimă. Iată într-o concentrare maximă fiinţa preotului! Iată preoţia readusă la radicalitatea şi împlinirea sa: cu Cristos pe cruce să dăm naştere Bisericii! "Când voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage pe toţi la mine" (In 12,32), a spus Isus. Iar sfântul Paul adaugă: "Acum mă bucur în suferinţele mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica" (Col 1,24).
Aşadar, o constantă de neeliminat din viaţa preoţească, precum şi un aspect fundamental al spiritualităţii sale este crucea, adică suferinţa sub diferitele sale forme. Oare nu a zis el: "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze. Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine o va salva"? (Lc 9,23-24). Să privim la acest mister şi să vedem cu ochi noi ceea ce se întâmplă în viaţa noastră şi în lumea întreagă. "Când sunt slab, atunci sunt tare" (2 Cor 12,10). "Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult" (In 12,24). Trăite în lumina acestor cuvinte, precum şi a altora asemănătoare, momentele cele mai negre ale misiunii preoţeşti devin chiar momentele sale cele mai puternice, iar momentele în care orice siguranţă omenească pare să dispară devin, în mod paradoxal, momentele de cea mai mare realizare şi identitate, dacă este adevărat că, aşa cum spune Isus, identitatea se realizează nu în afirmarea, ci în dăruirea de sine. Dacă iubeşti, eşti.
Cristos, în calitate de victimă jertfită pe cruce, devine "sensul fundamental al vieţii preotului", pentru că Isus, chiar în acel moment, ne-a dezvăluit complet adevărul despre relaţia sa cu Tatăl, aşadar, însăşi legea vieţii şi a relaţiilor sociale, acea lege care ne impune "să ne dăm viaţa" pentru a fi.
Isus pe cruce ne deschide misterul pascal într-o nouă manieră şi face din el provocarea zilnică pentru noi, metrul cu care să măsurăm viaţa noastră, modul nostru de a vorbi şi de a acţiona, relaţiile noastre cu Dumnezeu şi cu fraţii. Răstignirea lui Isus ne dă cheia pentru a ne angaja serios în viaţa comună, înfruntând pozitiv dificultăţile inevitabile, dar şi pentru a sta singuri atunci când trebuie, ştiind că în suferinţă se naşte bucuria deplină, în întuneric străluceşte lumina, iar prin moarte se trece la viaţă; Isus Răstignit ne dă cheia adevăratei libertăţi şi ne face să înţelegem şi să trăim în bucurie angajamentele noastre, să învingem temerile şi nesiguranţele noastre şi să privim cu încredere şi speranţă spre ultima etapă din lungul, dar rodnicul drum al crucii.
Pr. Eduard Coşa
