Mersul pe jos, cu regularitate, reprezintă o metodă eficientă şi la îndemână pentru păstrarea sănătăţii fizice şi psihice. Deşi oricare dintre noi intuieşte efectele benefice ale mersului, în ultima vreme oamenii de ştiinţă au realizat mai multe studii care au indicat obiectiv beneficiile pe care le aduce această activitate. S-a demonstrat în acest sens, rolul pe care îl are mersul zilnic, pe o distanţă de câţiva km, în prevenirea afecţiunilor aparatului cardiovascular, bolilor sistemului imunitar, dar şi a cancerului de colon.
Deşi este natural şi accesibil oricui, mersul pe jos tinde să fie eliminat din activitatea cotidiană pentru că în secolul vitezei multă lume preferă autoturismul sau mijloacele de transport în comun. Astfel, apanajul vieţii moderne ne refuză o activitate cu multiple beneficii asupra sănătăţii, uşor de practicat, fără riscuri, necostisitoare, care poate fi uşor integrată în programul cotidian.
Iată 10 feluri în care mersul pe jos vă îmbunătăţeşte sănătatea:
1) Stimulează activitatea cardiacă, reprezintă antrenamentul de care inima dv. are nevoie pentru a funcţiona optim, a se menţine în formă şi a face faţă unor solicitări mai mari;
2) Menţine tonusul muscular, creşte aportul de substanţe nutritive şi oxigen la nivelul muşchilor;
3) Îmbunătăţeşte circulaţia sangvină la nivelul picioarelor şi previne apariţia varicelor;
4) Ridică nivelul HDL-ului (colesterolul aşa-zis "bun") şi indirect vă protejează inima şi sistemul circulator;
5) Ameliorează valorile tensiunii arteriale;
6) Stimulează oxigenarea ţesuturilor prin creşterea arderilor şi intensificarea respiraţiei;
7) Încetineşte coagularea sângelui menţinând fluiditatea acestuia şi astfel protejează de afecţiuni trombotice sau infarct;
8) Îmbunătăţeşte sistemul imunitar prin creşterea secreţiei de endorfine. Organismul va fi mai bine pregătit să lupte cu infecţiile;
9) Stimulează buna-dispoziţie şi relaxarea psihică prin endorfinele secretate în timpul mersului, împreună cu alţi factori fiziologici, astfel că 30 de minute de mers zilnic au îmbunătăţit vizibil starea de spirit a celor cu tulburări depresive majore (studiu al Universităţii din Texas);
10) Scade riscul de deces din cancer (studiu publicat în New England Journal of Medicine).
Medicina demonstrează că persoanele care merg zilnic o distanţă de 3 km au un risc de deces din cancer de două ori şi jumătate mai mic decât cei care nu parcurg distanţa cu aceeaşi frecvenţă.
Mersul pe jos este, aşadar, o sursă nebănuită de sănătate, pe care mulţi dintre noi o ignorăm din lipsa timpului, comoditate sau neştiinţă. Plimbările mai lungi alături de un prieten sunt reconfortante pentru trup şi suflet, destind atât muşchii cât şi mintea, relaxează fizic şi psihic. Aşa că data viitoare când alergaţi după autobuz, mai gândiţi-vă o dată şi mai bine mergeţi pe jos cele două staţii. Stăm ore întregi la birou să facem rost de bani, iar când să-i folosim nu apucăm să ne bucurăm de ei. Sedentarismul este punctul de plecare al unor boli grave care ne pot curma viaţa. Mersul pe jos este la fel de eficient ca şi joggingul (alergarea), în plus, este lipsit de riscurile la care este supus frecvent alergătorul neantrenat suficient.
Mersul pe jos este un bun remediu împotriva insomniei şi un stimulent al bunei dispoziţii. Explicaţia este simplă: buna dispoziţie este rezultatul unei combinaţii a mai multor factori fiziologici. În timpul unei activităţi fizice de rezistenţă (de lungă durată), creierul produce endorfină, hormonul care provoacă starea de bună-dispoziţie şi euforia. Efectele acestui hormon sunt similare morfinei, dar fără riscul dependenţei. De aceea, nu ignoraţi recomandarea de a face mişcare şi de a desfăşura activităţi fizice, indiferent de vârstă.