Pr. Carol Gnocchi (1902-1956), "părintele micilor mutilaţi", a fost beatificat la Milano, în ziua de 25 octombrie.

Liturghia a fost prezidată de cardinalul Dionigi Tettamanzi, în numele papei Benedict al XVI-lea, la care au participat peste 50.000 de credincioşi. Comemorarea sa se va celebra în fiecare an, după normele canonice stabilite de drept, la 25 octombrie. A rămas cunoscut prin faptul că spunea deseori: "Cer de la Domnul un singur lucru: să slujesc toată viaţa săracii, iată "cariera mea"".

Arhiepiscopul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în discursul ţinut în numele papei Benedict al XVI-lea, în timpul Liturghiei de beatificare l-a caracterizat astfel: "Părintele Carol Gnocchi a fost un preot plin de zel pastoral între tinerii din oratorii şi în îngrijirea victimelor războiului, şi-a încununat misiunea dedicându-şi energiile micilor săraci, orfani, mutilaţi, poliomielitici, victime nevinovate ale suferinţei".

Părintele Gnocchi s-a născut la 25 octombrie 1902, la San Colombano al Lambro, regiune din nordul Italiei, fiind ultimul dintre cei trei copii ai familiei. După transferarea familiei la Milano, i-a pierdut în scurt timp pe cei doi fraţi din cauza tuberculozei. Carol a crescut într-un ambient de devoţiune şi de participare ferventă la celebrările liturgice. A fost hirotonit preot în anul 1925, de PS Eugenio Tosi, arhiepiscop de Milano, şi în acelaşi an a celebrat prima Liturghie la Montesiro.

În una dintre meditaţiile sale spunea: "Cât este de frumos să te joci cu zăpada atunci când este curată şi albă. Tot aşa şi Isus se joacă cu plăcere cu sufletele copiilor atunci când sunt albe şi curate, dar dacă se murdăresc atunci lui Isus nu-i mai plac...".

Faima sa de educator plin de zel a ajuns la Ildefons Schuster, arhiepiscop de Milano, care, în anul 1936, l-a numit director spiritual al Institutului "Gonzaga" al Fraţilor Şcolilor Creştine. Dramatica experienţă trăită în Rusia, în calitate de capelan militar totdeauna prezent pe front, a făcut să crească în inima sa ideea unei misiuni caritabile prin asistarea victimelor războiului.

După reîntoarcerea în ţară a fost arestat de mai multe ori şi încarcerat în Penitenciarul "San Vittore", dar de fiecare dată a fost eliberat datorită intervenţiei PS Ildefons Schuster. În anul 1945, părintele Gnocchi a fost numit director la Institutul Marilor Invalizi din Arosio, primindu-i astfel pe primii orfani şi mutilaţi ai războiului.

În Cel de-al Doilea Război Mondial a devenit capelan al vânătorilor de munte, cu care a cunoscut tragica retragere din Rusia, scăpând de moarte prin minune. Acesta a fost momentul care l-a făcut să se dedice în întregime operelor de caritate.

În anul 1948 a deschis Fundaţia Pro Infanzia Mutilata. În acelaşi an, preşedintele Consiliului Alcide De Gasperi l-a numit consultant al Preşedinţiei Consiliului pentru cei Mutilaţi în Război. S-a dăruit pe sine până la capăt şi a cerut ca, după moarte, la doi copii orbi să li se transplanteze corneele sale.

După o lungă perioadă de suferinţă, provocată de o tumoare care i-a afectat oasele şi aparatul respirator, a murit la Milano la 28 februarie 1956.

În omilia sa de la Liturghia beatificării, cardinalul Tettamanzi, a subliniat mulţimea carismelor acestui preot de rit ambrozian care "şi-a consumat viaţa în căutarea chipului lui Cristos întipărit pe faţa fiecărui om", în convingerea că numai iubirea putea şi poate salva lumea. După mai mulţi ani de analize şi cercetări, la 20 decembrie 2002, papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat venerabil. Acţiunile iniţiate de el continuă şi astăzi sub numele Fundaţiei "Don Carlo Gnocchi Onlus", care a fost premiată în anul 2003 cu medalia de aur.