În acest număr al revistei vom vorbi despre speranţă. Tema Mesajului Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Cea de-a XXIV-a Zi Mondială a Tineretului (5 aprilie 2009) este: "Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu" (1Tim 4,10). Totodată Paştele este o sărbătoare a speranţei.

Tinereţea ar trebui să fie caracterizată de o atitudine de speranţă. Dar aceasta nu poate să fie prezentă în tineri numai pentru că aparţin unei anumite categorii de vârstă şi pentru că au viitorul în faţă. În mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului papa spune: "Îndeosebi tinereţea este timp de speranţe, deoarece priveşte la viitor cu diferite aşteptări. Atunci când suntem tineri nutrim idealuri, visuri şi proiecte; tinereţea este timpul în care luăm hotărâri decisive pentru restul vieţii". Tot Sfântul Părinte scria în enciclica Spe salvi: "Omul are, în trecerea zilelor, multe speranţe - mai mici sau mai mari - diferite în perioade diferite ale vieţii sale. Uneori poate să pară că una dintre aceste speranţe îl satisface total şi că nu are nevoie de alte speranţe. În tinereţe poate fi speranţa iubirii mari şi satisfăcătoare; speranţa unei anumite poziţii în profesie, speranţa unui succes sau altul determinant pentru restul vieţii. Însă atunci când aceste speranţe se realizează, apare cu claritate că, în realitate, aceasta nu era totul". Atunci rămâne întrebarea: care este fundamentul speranţei? Răspunsul îl dă tot Sfântul Părinte: "Noi avem nevoie de speranţe - mai mici sau mai mari - care, zi de zi, să ne menţină în mişcare. Dar fără marea speranţă, care trebuie să depăşească tot restul, ele nu sunt suficiente. Această mare speranţă poate fi numai Dumnezeu, care cuprinde universul şi care poate să ne propună şi să ne dăruiască ceea ce, singuri, nu putem obţine".

Aşadar, speranţa nu poate fi asigurată de calităţile personale sau de bunurile materiale, ci marea speranţă este însuşi Dumnezeu. Numai cu el poate fi înfruntat "grâul" societăţii sau al viitorului. Mi se întâmplă des să aud că mi se spune: "Ce speranţă să mai ai când e greu să faci o şcoală, când nu găseşti un loc de muncă sau nu poţi să legi o prietenie adevărată?" Sunt dificultăţi obiective care afectează "doza de speranţă". Albert Camus spunea: "Nu pot să iert societăţii contemporane faptul că este o maşină care târâie oamenii spre disperare". Tocmai de aceea fundamentul speranţei trebuie căutat acolo unde există cu adevărat: la Dumnezeu. Nu există lucru mai tragic decât disperarea, deoarece îi lipseşte forţa de a se arunca în genunchi. În viaţa unui tânăr pot fi multe situaţii care ar putea duce la disperare, dar dacă rămâne forţa de a cădea în genunchi disperarea poate fi învinsă pentru că după fiecare apus apare un răsărit şi după fiecare furtună poate apărea curcubeul. Speranţa este cea care vede spicul în timp ce ochii noştri de carne nu văd decât bobul care putrezeşte. Învierea lui Cristos este cea mai profundă mărturie în acest sens! El a învins răul, păcatul şi moartea oferindu-ne speranţa victoriei binelui în viaţa noastră. De aceea, în acelaşi mesaj pentru Ziua Mondială a Tineretului, papa îi îndeamnă pe tineri: "Dragi prieteni, asemenea lui Paul, mărturisiţi-l pe cel înviat! Faceţi-l cunoscut celor care, tineri de vârsta voastră şi adulţi, sunt în căutarea "speranţei mari" care să dea sens existenţei lor. Dacă Isus a devenit speranţa voastră, spuneţi asta şi altora cu bucuria şi cu angajarea voastră spirituală, apostolică şi socială. Locuiţi de Cristos, după ce v-aţi pus în el credinţa voastră şi după ce i-aţi dat toată încrederea voastră, răspândiţi această speranţă în jurul vostru".

Un tânăr care îl urmează pe Cristos nu poate să nu fie umplut de această speranţă care oferă bucuria vieţii.