Despre iertare...
Un profesor a dat fiecărui student ca temă pentru lecţia de săptămâna următoare să ia o cutie de carton şi pentru fiecare persoană care îi supără, pe care nu pot să o sufere şi să o ierte să pună în cutie câte o piersică, pe care să fie lipită o etichetă cu numele persoanei respective.
Timp de o săptămână, studenţii au avut obligaţia să poarte permanent cutia cu ei: în casă, în maşină, la lecţii, chiar şi noaptea să şi-o pună la capătul patului. Studenţii au fost amuzaţi la început, şi fiecare a scris cu ardoare o mulţime de nume, rămase în memorie încă din copilărie. Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau adăugau nume ale oamenilor despre care considerau ei că au un comportament de neiertat.
Cutia devenea din ce în ce mai grea. Piersicile aşezate în ea la începutul săptămânii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător, şi stricăciunea se întindea foarte repede şi la celelalte.
Fiecare a înţeles lecţia pe care a încercat să le-o explice profesorul când s-au revăzut, şi anume că acea cutie pe care o căraseră nu a fost decât expresia greutăţii spirituale pe care o purtăm, atunci când strângem în noi ură, invidie, răceală faţă de alte persoane.
De multe ori credem că a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. În realitate însă, este cel mai mare favor pe care ni-l putem facem nouă înşine.
În cutia ta câte piersici sunt... şi ce ai de gând să faci cu ele?
