Sindromul metabolic este o condiţie clinică ce cumulează mai mulţi factori de risc: obezitatea, hipertensiunea arterială, hiperglicemia (nivel crescut de glucoză în sânge) şi un profil lipidic anormal (dislipidemie). Când aceşti factori de risc se reunesc la o persoană, şansa ca persoana respectivă să dezvolte boala coronariană, accident vascular cerebral şi diabet zaharat, este mult mai mare decât la persoanele la care aceşti factori de risc nu se întâlnesc concomitent.
Cum se stabileşte diagnosticul?
- Obezitatea abdominală
O persoană este considerată obeză dacă greutatea sa este cu cel puţin 20% peste greutatea normală. Dacă grăsimea se dispune predominant la nivel abdominal, vorbim de obezitate abdominală.
Este recunoscut faptul că pacienţii cu obezitate abdominală au risc crescut pentru o serie de afecţiuni serioase asociate sindromului metabolic. Întrebaţi medicul care este greutatea dv. ideală.
Reprezintă factor de risc: circumferinţa taliei > 94 cm la bărbaţi şi > 80 cm la femei (IDF, 2005).
Se poate vorbi de sindrom metabolic dacă obezitatea este asociată cu doi dintre următorii factori de risc: hiperglicemie, hipertensiune arterială, trigliceride, colesterol.
- Hiperglicemia
Zahărul (glucoza) este furnizorul de energie al organismului. În mod normal, glucoza este rapid eliminată din sânge prin stocarea în ţesuturi. Un nivel constant crescut al glucozei în sânge caracterizează o stare patologică numită hiperglicemie. Persoanele cu hiperglicemie au un risc foarte mare de a dezvolta diverse boli grave cum ar fi: infarct miocardic, accident vascular cerebral, diabet zaharat - cu complicaţiile sale: afectarea vederii până la orbire şi amputarea membrelor.
Reprezintă factor de risc: glicemia > 100 mg/dL (IDF, 2005).
- Hipertensiunea arterială
Tensiunea arterială este presiunea din interiorul vaselor de sânge. Când tensiunea arterială este prea mare (peste valorile considerate normale) se numeşte hipertensiune arterială. În evoluţie, hipertensiunea arterială deteriorează vasele de sânge: acestea se îngroaşă şi devin mai puţin flexibile. Acest lucru poate afecta şi arterele care irigă inima (arterele coronare), reducând aportul de sânge la inimă. Valorile tensiunii arteriale considerate a fi optime sunt de aproximativ 120/75 mmHg. Hipertensiunea arterială nu are simptome, dar creşte riscul de infarct miocardic (atac de cord), accident vascular cerebral sau insuficienţă renală.
Reprezintă factor de risc: tensiunea arterială > 130/85 mmHg (IDF, 2005).
