Pr. Rafael Friedrich
Născut la 13 ianuarie 1914 la Colelia (jud. Constanţa), a urmat cursurile seminariale la Bucureşti şi Iaşi, fiind sfinţit preot la Bucureşti la 29 iunie 1939. A fost studentul cel mai bine pregătit din promoţia sa, motiv pentru care a fost solicitat să activeze în rândurile corpului profesoral de la Seminarul "Sfântul Duh", până la desfiinţarea acestuia în august 1948. A trăit mereu cu speranţa redeschiderii Seminarului bucureştean, iar în testamentul său din anul 1958, părintele Rafael Friedrich scria doar atât: "Las toată averea mea Seminarului Arhiepiscopal Romano-Catolic de Bucureşti".
Destinul său avea să se împletească cu cel al episcopului martir Anton Durcovici, deoarece în calitate de ceremonier al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti a trebuit să-l însoţească pe episcop la Popeşti- Leordeni, pentru acordarea Mirului, ambii fiind arestaţi la 26 iunie 1949. În momentul răpirii, securiştii l-au lovit în cap cu o rangă, lovitură ce va contribui la moartea sa din anul 1969. După un an de anchete dure, colonelul de Securitate Gheorghe Enoiu a fost nevoit să recunoască nevinovăţia părintelui Friedrich. Nu a fost pus însă în libertate deoarece, era apreciat drept un "pericol pentru securitatea poporului", iar în urma refuzului de a deveni informator şi de a-şi trăda colegii şi superiorii, a fost închis în Penitenciarul de la Sighetu Marmaţiei.
A fost din nou anchetat în anul 1955, iar pentru faptul că şi-a susţinut cu hotărâre fidelitatea faţă de Sfântul Scaun a fost trimis cu domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu. Cele 60 de luni de domiciliu obligatoriu reprezentau pedeapsa suplimentară adăugată la cei şase ani de temniţă pentru tenacitatea noncolaboraţionistă cu regimul comunist.
În anul 1956, în urma intervenţiei Mons. Petru Pleşca, primeşte aprobarea de a veni la Iaşi ca profesor la Seminarul "Sfântul Iosif". Nu va scăpa însă de persecuţiile comuniste, deoarece în anul 1960 Securitatea i-a deschis un al doilea dosar de urmărire informativă, părintele Friedrich fiind acuzat de "activitate de spionaj în favoarea Vaticanului". În realitate, securiştii erau deranjaţi de faptul că cel urmărit rămăsese constant în atitudinea sa de critică a regimului ateu-comunist.
În sfârşit, în anul 1968, părintele Rafael Friedrich a primit dreptul la paşaport vizitând cu acest prilej Ungaria, Belgia şi Germania Federală. În Occident îi informase pe preoţii Hieronymus Menges şi Johann Florian Müller despre situaţia reală a Bisericii din România. Din nou Securitatea i-a interzis dreptul la paşaport, iar în anul 1968 i-a fost deschis un alt dosar de urmărire informativă sub pretextul că părintele Friedrich lăudase exagerat valorile româneşti din trecut şi se manifestase extrem de critic faţă de pseudo- valorile comuniste.
Moare la 11 mai 1969 în urma unui atac cerebral, fiind înmormântat în Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi.
Părintele Rafael Friedrich a trecut în rândul martirilor catolici, el rămânând în istoria Bisericii locale ca un model de ataşament faţă de credinţa catolică şi Sfântul Scaun. De asemenea, biografia sa reprezintă o pagină de eroism din istoria grea a anilor regimului de teroare comunistă, dar şi o lecţie de moralitate pentru noi şi generaţiile care vor urma.
Sperăm ca într-un viitor nu prea îndepărtat procesul de recuperare a vieţii şi operei acestui martir al Bisericii locale să se finalizeze printr-o lucrare biografică după modelul utilizat şi cu prilejul volumului dedicat episcopului martir Anton Durcovici.
