- Ne-au mai scris de sărbători: Mioara Popescu (Câmpina); Eveline Mărculescu (Galaţi); Maria Gherghelaş (Braşov); Cristina Koch Smeu (Piatra Neamţ); Szabo Pius (Estelnic, jud. Covasna); Isidor Pascaru (Mătăsari, jud. Gorj); pr. Ştefan Ştef, (Blaj); Surorile Oblate Asumpţioniste (Satu Mare); Mănăstirea Benedictină "Maica Unităţii" (Piatra Neamţ); Surorile Franciscane (Singureni); Surorile lui Isus Răscumpărătorul (Oneşti); Parohia "Adormirea Maicii Domnului" (Bucureşti); Comunitatea Romano-Catolică (Lugoj); Acţiunea Catolică (Iaşi). Fam. Marian Span (Baia Mare).
Vă mulţumim pentru urările şi gândurile trimise!
- A. (Roma). Ne rugăm pentru ca iubirea milostivă despre care ne-aţi scris să fie cunoscută tot mai mult. Vă mulţumim pentru rândurile trimise şi pentru cele împărtăşite: "Sunt o persoană consacrată, sunt o slujitoare a Iubirii Milostive pentru activităţile temporale. Această ramură a fost fondată de Maica Speranţa a lui Isus în noiembrie 1957 şi congregaţia noastră a sărbătorit jubileul de 50 de ani. Noi avem misiunea de a mărturisi prin fapte şi gesturi iubirea milostivă a lui Isus acolo unde o soră sau un preot nu pot ajunge".
* Gheorghe Budău (Satu Nou, jud. Bacău). Vă mulţumim pentru scrisoarea trimisă şi ne bucurăm pentru faptul că în Parohia Nicoreşti a avut loc sfinţirea bisericii la care au participat un număr de 34 de preoţi, păstorul diecezei şi creştini din parohiile vecine în număr mare. Vă credem că a fost o adevărată zi de sărbătoare pentru toţi. În ceea ce priveşte nelămurirea dv. cu privire la probleme legislative aveţi răspunsul la pagina 24.
- Ioan Ioniţă (Hălăuceşti). "A trecut încă un an foarte bun din toate punctele de vedere. Au fost şi bune, au fost şi rele, dar cu ajutorul celui de sus am ajuns să le trec cu bine. Am avut un an al realizărilor pe plan financiar, am avut un loc de muncă stabil şi câştig destul de bine. (...) Nu am crezut că am să ajung clipa asta, după câte am îndurat şi prin câte am trecut că voi avea un Crăciun fericit, dar speranţa şi credinţa mea nu au fost deşarte. (...) M-am rugat mult să ajung aceste clipe de a-l avea alături pe fiul meu, căci ţin foarte mult la el".
Iată un fragment din scrisoarea dv. care arată bucuria deplină pe care aţi trăit-o de sărbători având alături pe cea mai dragă fiinţă: fiul dv. Speranţa şi credinţa care v-au călăuzit de-a lungul anilor au dat roade şi rezultatele nu au întârziat să se vadă. Noi suntem alături de dv. şi vă împărtăşim bucuria, dorindu-vă ca ea să dureze şi în anii următori şi să se manifeste cu aceeaşi intensitate în sufletul şi în viaţa dv. Vă mulţumim, de asemenea, şi pentru urările frumoase pe care ni le-aţi făcut urându-vă, la rândul nostru, un an binecuvântat cu haruri de la Dumnezeu, cu sănătate, pace şi fericire alături de toţi cei dragi!
- Anton Adam (Hunedoara) "În Huşi, oraşul meu natal, sunt două biserici catolice: una cu hramul "Sfântul Anton de Padova" şi cealaltă "Naşterea Sfintei Fecioare Maria". În revista "Lumina creştinului" poate şi în alte tipărituri, bisericii "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" nu i se respectă titulatura, ci se scrie Huşi-Corni, ceea ce nu-i corect. Părintele paroh de la parohia "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" a schimbat denumirea în acte şi pe ştampilă cu cea corectă...".
Nimeni nu contestă că denumirea precizată de dv. n-ar fi corectă. În general, în publicaţii se folosesc denumiri scurte. Mai sunt şi alte parohii în această situaţie, de exemplu: Oneşti şi Oneşti II sau Cleja şi Cleja II etc. Aşadar, ambele denumiri sunt corecte. Denumirea mai scurtă a intrat în tradiţie. Puţini ştiu de Huşi "Naşterea Sfintei Fecioare Maria", însă când aud de Huşi-Corni majoritatea ştiu despre ce parohie este vorba.
- N.N. (Arini). "Sunt o persoană în vârstă şi aş dori să ştiu ce include simbria pe care o achităm anual. Eu ştiam că este pentru preot, dascăl şi clopotar...".
Vizita preotului în casele creştinilor trebuie să fie un motiv de bucurie şi de sărbătoare. Preotul se roagă cu membrii familiei, îi cunoaşte şi îi ascultă. Cu privire la simbrie, în fiecare sat condiţiile sunt diferite. Comitetul bisericii împreună cu parohul hotărăsc: depinde dacă dascălul, clopotarul sau îngrijitorul sunt angajaţi sau trebuie să-i susţină comunitatea. Acelaşi răspuns şi pentru A. (Oneşti) care ne întreabă ce este sfinţirea caselor. În plus, îi răspundem prin experienţa povestită de un preot: "Am fost cu sfinţirea caselor. La oraş e diferit: îi găseşti şi nu-i găseşti. Unul deschide uşa şi spune: "Acuma v-aţi găsit? Eu plec în Italia, şi închide uşa". Cei care nu erau acasă te acuză că nu ai fost la ei, dar ei erau în altă parte, apoi te reprogramează. Îţi dă un număr de telefon greşit şi te acuză că nu l-ai sunat. După aceea îţi spune: pardon, a doua zi am schimbat numărul. Altul îţi dă drumul la interfon şi când ajungi la uşă nu mai este acasă, a ieşit pe horn! Altul nici nu aşteaptă să-i binecuvântezi casa că de cum a deschis uşa te întreabă: "Cât trebuie să dau?". Altul se uită pe vizor, vede cine este şi pune copilul să spună: "A spus mama să vă spun că nu-i nimeni acasă"... Şi la ţară găseşti pe unii care se ameţesc ca să aibă curaj să-l primească pe preot... Este totuşi o diferenţă: la sat, la sfinţirea caselor este sărbătoare până ce preotul trece prin sectorul anunţat. La oraş mergi neobservat pe stradă şi unii întreabă dacă suntem de la gaze sau de la apă etc. Dar are şi oraşul farmecul lui".
- A.I. (Reşiţa). "Doresc să vă întreb despre un lucru la care nu reuşesc de mult timp să găsesc un răspuns. Şi anume: care-i explicaţia necesităţii unei intenţii pentru a celebra o Liturghie? De ce se plătesc Liturghiile? Procedează la fel şi Biserica Ortodoxă? Adică şi la ei pentru a celebra o Liturghie trebuie să ai neapărat o intenţie? Vă rog să mă ajutaţi! Vă mulţumesc anticipat!".
Problema ridicată de dv. îşi primeşte răspunsul înţelegând mai întâi valoarea rugăciunilor făcute pentru alţii. Pot cei de lângă noi să se roage pentru noi? Poate preotul să se roage pentru bucuriile şi necazurile celorlalţi? Răspunsul Scripturii şi al tradiţiei este da. Cu atât mai mult când este vorba despre Liturghie, care este rugăciunea prin excelenţă.
În al doilea rând, este problema susţinerii din partea credincioşilor a Bisericii şi a slujitorilor ei. Conform Vechiului Testament, când se aduceau jertfe la templu o parte din acestea erau lăsate pentru susţinerea slujitorilor. În Biserica primară, credincioşii aduceau oferte la Liturghie, în special pâine şi vin. Ceea ce rămânea era dat preoţilor şi o bună parte era distribuită săracilor. Prin secolele VII-VIII, darurile de bani au început să înlocuiască darurile de produse, iar scopul a devenit în principal susţinerea slujitorilor. În perioada carolingiană a început să se accepte o singură donaţie pentru fiecare Liturghie ca să fie amintită la Liturghie o intenţie specială. Practica s-a dezvoltat în secolele XI-XII şi a rămas populară. În al treilea rând, dincolo de susţinerea Bisericii şi a slujitorilor ei, practica era unul dintre puţinele moduri în care credinciosul putea avea un rol activ în Liturghie. Practica din partea credinciosului de a face o ofertă a devenit un mod de a participa la acţiunea preotului. Este, de exemplu, o ocazie de a onora memoria celor răposaţi, de a se ruga pentru ei, de a fi în comuniune cu ei până şi în timpul celebrării euharistice. Problema intenţiilor este reglementată de Codul de drept canonic în 13 canoane (945-958) în capitolul al III-lea: "Ofertele pentru celebrarea Liturghiei". Accentul canoanelor cade pe oferte, care sunt daruri făcute de credincioşi Bisericii sau slujitorilor pentru anumite intenţii aşa cum în societate este făcută o donaţie în numele cuiva care trăieşte sau este mort. Canoanele vorbesc, de exemplu, de a celebra Liturghia la intenţia credincioşilor din partea preoţilor pentru cei nevoiaşi care nu au ce să ofere. Iată ce notează can. 946: "Credincioşii care dau ofertă ca să se aplice Liturghia la intenţia lor, contribuie la binele bisericii şi participă cu acea ofertă la grija bisericii în susţinerea slujitorilor şi a activităţilor proprii". Potrivit altor canoane, parohul şi administratorul parohial în zi de duminică şi sărbătoare de poruncă trebuie să celebreze pentru poporul încredinţat. Oricum, este frumos şi de recomandat pentru credincioşii care participă şi se roagă împreună cu preotul la Liturghia care se celebrează pentru ei să se spovedească şi să se împărtăşească. În Biserica Greco-Catolică şi în Biserica Ortodoxă există o practică diferită, care se prezintă, de obicei, sub forma pomelnicelor şi a acatistelor.
