Să fii un consumator de alcool este ca şi cum ai trăi. Înţelege viaţa doar cel care o trăieşte, înţelege un alcoolic doar cel care este alcoolic. Cel puţin aceasta era părerea mea. Nu înţelegeam cum poate să-mi vorbească mie de alcool, soţia, care nu-l consuma, mama şi mama-soacră, care mai luau şi ele câte un pahar din când în când, dar nu erau "experte" sau preotul, care, numai el, nu spusese nimic.

Cum poţi să vorbeşti despre viaţă, dacă nu ştii să trăieşti viaţa! Cum poţi să vorbeşti despre alcool, atât timp cât nu eşti un consumator? Şi ce teorii! S-o fi văzut pe soţia mea, cât de expertă era în arta "urmărilor" consumului de alcool! Cum îmi descria ea toate tipurile de cancer, efectele sociale asupra familiei, efectele religioase asupra sufletului meu. Ce mai, era o adevărată expertă!

În acelaşi timp, eu însumi în cauză conştientizam că ceea ce fac nu e bine. Dar nu puteam să mă las. E ca şi cum ai fuma de ani de zile şi nu poţi să te laşi. Dacă totul ar fi aşa cum se spune în teorie şi dacă toţi s-ar opri pentru că aşa le cere soţia, sau mama, sau preotul, ce bine ar fi!

Un viciu e viciu şi nu poţi scăpa de el fără un efort pe măsură. Efortul însă trebuie să fie de ambele părţi: şi al celui în cauză, şi al celor din jur.

Să vă descriu un scenariu. Veneam acasă beat. Nu eram scandalagiu! Soţia mea poate da mărturie. Zic eu, eram un om liniştit. E adevărat, măsuram de mai multe ori drumul dintr-un gard în altul. Uneori, din cauza terenului denivelat de pe marginea drumului, mai cădeam şi în şanţ, dar mă ridicam şi mergeam mai departe. Recunosc, eram o ruşine pentru comunitatea din care fac parte, dar... mă linişteam spunându-mi că poate fi şi mai rău. Ajuns acasă, soţia mă certa, copiii plecau din faţa mea, iar eu rămâneam singur, beat şi certat. La cine să mai găseşti înţelegere?! Probabil că atunci aş fi avut mai mare nevoie de cineva care să-mi spună blând că nu e bine cum procedez, dar... şi abia aşteptam s-o iau de la capăt.

Într-o zi, întorcându-mă acasă beat, deasupra uşii, soţia mea pusese o icoană cu Isus, bunul păstor. Când am intrat în casă, am văzut acea icoană şi, beat fiind, fără să realizez ce spun, am zis: "Dar tu, cum faci că poţi să ţii şi o oaie în braţe? Aha, te ţii de ciomag? Cred că tu mă înţelegi cel mai bine!" Soţia şi copiii, auzind ceea ce spusesem, au început să râdă în hohote, ceea ce m-a deranjat! Şi ce credeţi? Ori de câte ori veneam acasă beat, fără să-mi mai spună nimic, soţia mă întâmpina cu icoana. Mai mult, îmi şi spunea: "Înţelege-l, tu, Doamne, că eu nu mai reuşesc!" Şi asta m-a ambiţionat!

Revenind cu o altă ocazie, doar m-am prefăcut că sunt beat. Imediat soţia a şi spus: "Doamne..." iar eu, fără s-o las să mai continue, am zis: "De data aceasta am înţeles eu!"

Acum, mărturisesc că mai beau din când în când, dar nu mult. Vreau însă să mă las de tot. Cred că Isus, bunul păstor, buna mea soţie şi copiii să-mi fie alături în propunerea mea. (Mihai)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba