* Ana Cricopol (Câmpulung Muscel). "Îndrăznesc să alătur trei documente care atestă suferinţele prin care am trecut în anii cumpliţi ai comunismului - suferinţe pe care le trăiesc şi în prezent, dar care nu m-au făcut atunci să mă îndepărtez de Biserică şi de credinţa mea, oricât au fost ele de mari".
Vă rugăm să ne scuzaţi pentru întârzierea cu care vă răspundem la aceste scrisori, întârziere datorată timpului concentrat în care trebuie să rezolvăm probleme şi situaţii, dar şi al spaţiului restrâns al revistei. Am selectat din prima dv. scrisoare câteva rânduri în care aţi creionat foarte bine perioada unui regim fără Dumnezeu când s-au întâmplat atâtea atrocităţi şi care a presărat pe cale atâtea victime. Un elocvent exemplu îl constituie şi acela al martirilor din Biserica creştină, fie ortodoxă, greco-catolică sau romano-catolică... Nu puţini sunt cei care au fost torturaţi şi care au murit în închisorile comuniste, aşa cum s-a întâmplat şi cu episcopul de Iaşi, Mons. Anton Durcovici, amintit de dv. în articolul publicat în Jurnalul literar. De asemenea, episcopii greco-catolici Ioan Suciu, Ioan Bălan, Tit Liviu Chinezu şi mulţi alţii... Parafrazând o frază din cartea lui Nicolae Iorga intitulată Sate şi preoţi din Ardeal putem spune că din umilinţa acestor martiri a ieşit întărită credinţa noastră. Din suferinţele şi din lacrimile lor pe care numai Dumnezeu le poate cunoaşte cu adevărat. Nouă, celor care trăim după ei, nu ne rămâne decât să fim demni de sacrificiile şi de sângele vărsat de înaintaşii noştri martiri, care au preferat să sufere şi să moară decât să cedeze în faţa răului care macină şi astăzi omenirea. Pentru noi, urmaşii acestor sfinţi martiri, aceasta trebuie să fie o dovadă grăitoare că nimeni, niciodată, nu va face să se piardă credinţa şi nu va face să dispară din această lume setea de Dumnezeu şi de infinita lui iubire. ep. Ioan Ploscaru, el însuşi victimă a comunismului, autorul cărţii Lanţuri şi teroare, publicată în anul 1994 la Editura "Signata", Timişoara, concentra în următoarele versuri acest "dor de cer" şi această "dragoste de Dumnezeu": "N-au duşmanii, Doamne, atâta fier / lanţurile lor sunt prea puţine / să ucidă dorul nost'de cer / să ne-nchidă dragostea de tine..." În ceea ce priveşte rugămintea dv. din cea de-a doua scrisoare, referitoare la scaunul cu rotile, pe care doriţi să-l vindeţi, vă puteţi adresa Asociaţiei Caritas din dieceza dv.
* Cristina Koch Smeu (Piatra Neamţ). Vă mulţumim şi de această dată pentru prolifica dv. colaborare la revistă şi pentru frumoasele versuri dedicate Naşterii Sfintei Fecioare Maria din care selectăm: "Şi această clipă-n zămislire... nouă / Rugăciune şi cânt / Poartă coroniţă de rouă / Din steluţe şi soare, / În căuşul de gând / Peste treaptă de altare / ...În Domnul! / Viaţă creştină dintr-un sfânt... Amin.
* Ramona Ciorbă (Pralea). Foarte emoţionante cuvintele despre părintele Anton Dănculesei, cuvinte pornite din suflet, care arată recunoştinţa dv. pentru acest preot plecat la Domnul. Ne bucură că "popasul" lui în localitatea dv., timp de 33 de ani, a dat roade nu numai prin ceea ce a construit pe pământ, dar, mai ales, prin ceea ce a zidit în sufletele credincioşilor. Vom reda un fragment din scrisoarea dv.: "E mort, dar totuşi e viu, a plecat, dar va exista mereu prin realizările sale pentru că a ştiut să sădească speranţa, credinţa şi iubirea în sufletele oamenilor ca virtuţi care să le lumineze întreaga viaţă. Părintele Anton Dănculesei sălăşluieşte veşnic în sufletele creştinilor din Pralea, cei care i-au fost alături 33 de ani în realizarea planului lui Dumnezeu". Rugaţi-vă pentru ca astfel de lucrători în via Domnului să fie tot mai mulţi.
* E.E.G. (Mirceşti). Vă mulţumim din suflet pentru aprecieri şi îndeosebi pentru îndemnul adresat tinerilor de "a se apropia de Dumnezeu", de a-l adora deoarece "atunci când îl adorăm pe Isus simţim iubirea lui într-un mod special: ne dă forţă, curaj, pace interioară". De asemenea, îi îndemnaţi pe tineri să se apropie mai mult şi de sfânta Fecioară, care are nevoie de "iubirea şi de mângâierea noastră". Vă mulţumim şi pentru îndemnul la rugăciune pentru misionari şi, în general, pentru întreaga lume. Aveţi perfectă dreptate. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de rugăciune pentru ca lumea în care trăim să devină mai bună, mai curată, mai smerită.
* Liliana Adam (Luizi-Călugăra). "Oamenii, creaturi ale Domnului, sunt o minune în faţa sa. (...) Isus însuşi este o minune pentru că datorită lui orbii văd, paralizaţii umblă, leproşii se curăţă, surzii aud... Adevărul este că în faţa Domnului se deschid chiar şi uşile zăvorâte, dacă vrea să intre cineva. (...) Dacă Cristos ne ia în serios, nu trebuie să ne temem de batjocura celorlalţi. Dacă el ne acceptă, nu trebuie să ne întristăm când ceilalţi ne resping. Dacă ne acceptăm unii pe alţii suntem un alt Cristos".
Aveţi dreptate, dacă relaţia noastră cu Dumnezeu există, nu trebuie să ne fie teamă de om. Suntem creaţi de Dumnezeu şi de aceea, în ciuda păcatelor noastre, a orgoliului nemăsurat, a egoismului nostru, Dumnezeu se gândeşte mereu la noi şi ne aşteaptă. Nu suntem niciodată singuri pentru că, pe cărările acestei lumi, el merge alături de noi, ne vorbeşte, ne este călăuză. Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, noi suntem cei care-l părăsim, care ne îndepărtăm de el şi uităm să ne iubim unii pe alţii aşa cum numai el ne-a iubit. Vă mulţumim mult pentru reflecţiile dv. profunde şi vă dorim numai bucurii şi gânduri senine.
* Fabian Gherghel (Italia). "Ca să-ţi fie ţie bine" - aşa le spun părinţii copiilor când se hotărăsc să-i lase în grija altora şi să plece peste hotare. Mă întreb eu: oare altă variantă nu este? Ştim cu toţii cât de greu este să câştigi un ban în ţară, mai ales să întreţii o familie. Pleacă tata, pleacă mama şi rămân copiii în urmă suferind. (...) Dacă-i priveşti în ochi, nu au bucurii, cum ar trebui, ci numai lacrimi şi tristeţe. Dacă-i întrebi: Al cui eşti tu, copile? El îţi răspunde: Al bunicii!
Un subiect care a fost foarte mult mediatizat în ultimul timp la noi în ţară. Un subiect dureros, mai ales atunci când noi înşine ştim că pentru mulţi a avut consecinţe grave. Un adevărat semnal de alarmă pentru toţi românii tentaţi să-şi lase copiii în grija altora la o vârstă când este atât de mare nevoie de ei pentru a-i modela, pentru a-i educa. Dar un semnal de alarmă şi pentru societate, care-i lasă descoperiţi pe aceşti părinţi şi nu le oferă şansa de a-şi putea creşte copiii decent, găsind soluţii în propria ţară şi nefiind nevoiţi să migreze în alte ţări. O rană deschisă care ne doare pe toţi. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cei care sunt în măsură să găsească soluţii pentru a curma această stare gravă de lucruri, să înţeleagă această dramă a familiilor de români, a părinţilor care, plecând în străinătate, devin străini pentru proprii lor copii. Şi ne întrebăm: Merită?
* Mihaela şi Goran Pajkobith (Tribrode, Serbia). Nu de puţine ori primim scrisori din partea celor care acum trăiesc pe alte meleaguri, dar care nu-şi uită rădăcinile. Amintirile dragi de acasă sunt, cu siguranţă, nepreţuite comori. Şi dacă, prin învăţămintele şi îndrumările noastre, v-am ajutat să deveniţi cu adevărat creştini, să vă rugaţi şi să trăiţi în Cristos, înseamnă că dv. aţi fost pământ bun care a dat roade, iar noi ne-am împlinit menirea. Faceţi mereu din viaţa dv. o viaţă de slujire atât pentru cei apropiaţi, pentru familia dv., cât şi pentru ceilalţi. Rugaţi-vă mereu ca Domnul să vă dea forţa necesară de a trece peste necazuri şi de a învinge răul din jur. Chiar dacă prin prezenţa noastră fizică nu vă putem fi alături, vă suntem aproape prin rugăciune. Fiecare dintre noi avem o cruce de purtat, urmându-l pe Isus şi în suferinţă şi lacrimă. De aceea, trebuie să ne asumăm în viaţă şi lacrima pentru a ne apropia de Dumnezeu. Şi aşa cum el nu a coborât de pe cruce, salvându-ne de la moarte, tot aşa şi noi nu trebuie să coborâm de pe cruce pentru a avea parte de Cristos. Vă dorim tuturor pace şi bucurie, tărie şi speranţă, haruri divine şi fie ca în toate încercările dv. dragostea şi binele să învingă mereu.
* Georgeta Lorez (Huşi). Vă mulţumim pentru scrisoarea trimisă şi mai ales pentru profunzimea cuvintelor referitoare la credinţă şi la Dumnezeu. Vă mulţumim şi pentru aprecierile dv. referitoare la publicaţiile al căror rol benefic l-aţi evidenţiat atât de bine. Am selectat câteva dintre aceste reflecţii pe care le redăm în continuare: "Numai cei ce nădăjduiesc în Dumnezeu vor fi şi sunt copii ai lui Dumnezeu, ei se vor mântui. (...) Prezenţa Mariei printre noi este un dar gratuit al Tatălui, care ne iubeşte fără condiţie. Sperăm ca în viitorul apropiat să nu mai fie atâta ură, să fim mai uniţi şi mai generoşi, aşa cum îi place bunului Dumnezeu". Dar pentru aceasta, aşa cum aţi sesizat şi dv., noi înşine trebuie să respectăm Biserica şi pe slujitorii ei şi să ne "respectăm unii pe alţii, deoarece suntem temple vii în faţa lui Dumnezeu". Fie ca Fecioara Maria, pe care aţi invocat-o şi în scrisoare, să ne aibă pe toţi sub protecţia ei şi să ne ajute ca prin tot ceea ce facem pe pământ să ne câştigăm un loc în cer.
