* Ioan Cojan (Traian). "În unele momente, la celebrarea sfintei Liturghii preotul celebrant se adresează poporului spunând: "Domnul să fie cu voi!" şi poporul răspunde: "Şi cu duhul tău". La prima vedere acest răspuns lasă să se înţeleagă că se referă la persoana preotului şi nu este greşit să fie aşa având în vedere că fiecare preot este un alt Cristos. (...) Avem în vedere şi faptul că preotul când spune "Domnul să fie cu voi" nu se include şi pe sine însuşi şi nu spune "Domnul să fie cu noi". (...) Întrucât noi, oamenii simpli, înţelegem mai greu adevăratul sens al acestui răspuns şi nu putem să definim dacă acest răspuns se referă la persoana preotului sau la persoana Domnului Isus consider că ar fi bine-venită o explicaţie care să arate cu precizie adevăratul sens al răspunsului "Şi cu duhul tău"".

Salutul sau binecuvântarea "Domnul să fie cu voi" nu este singură. La începutul Liturghiei, de exemplu, preotul spune: "Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi toţi". Sunt texte luate din Sfânta Scriptură (2Cor 13,13; 2Tes 3,18; Rut 2,4) şi, în afară de faptul că sunt o dorinţă ca Dumnezeu să fie cu cei prezenţi, exprimă şi posibilitatea pe care o au toţi câţi sunt de faţă la sfânta Liturghie de a primi de la Dumnezeu binecuvântări. Răspunsul credincioşilor este: "Şi cu duhul tău", adică dorinţa ca Domnul să fie nu numai cu ei, ci şi cu cel care salută sau binecuvântează şi prin harul preoţesc aduce binecuvântarea lui Dumnezeu.

* Maria Bortoş (Bucureşti) "Citind revista "Lumina creştinului" am găsit în numărul din octombrie 2000 rugăciunea "Remember" (la sfânta Tereza din Avila) care m-a impresionat foarte mult. Mi-a rămas în suflet şi o repet în gând ori de câte ori îmi aduc aminte. Am găsit rugăciunea într-o perioadă din viaţa mea în care eu sufeream foarte mult şi mi-a dat speranţă şi curaj. Aş dori să redaţi rugăciunea pentru cei care nu au avut revista, dacă se poate".

Cu siguranţă, mulţi o să se regăsească în rugăciunea, scrisă de Mihaela Mănăstireanu, pe care o apreciaţi atât de mult şi pe care aţi dorit să o republicăm. "Ce mare eşti, Doamne Isuse, ce sublim. / În patimile tale sudoare şi sânge, / ce chin, ce istov ai purtat pentru mine / cea plină de lepră şi bube ca Iov... // Sufletul meu, vrând să se bucure veşnic în tine, / copleşit de atât de multe graţii divine, / ce puţin respect când ar trebui să fie recunoscător, / ce gând nebunesc când graţiile tale mă îmbată, mă inundă, / mă dor şi mă copleşesc să uit cât de mult te-a durut / şi cât de adânc ai fost ofensat... // Când ele se retrag, / purtate ca de-un râu învolburat, / şi rămâne mâlul depus al păcatelor mele / te rog, Doamne, imprimă chipul tău chinuit / ca o pecete pe ele!"

* Ludovic Mihăică (Penitenciar, Vaslui, str. Avicola, 2). "Sunt după gratii de 5 ani şi am o condamnare de 21 de ani. Situaţia mea este gravă, aici este foarte greu şi de 5 ani nu mă caută nimeni. Tata a murit în anul 1989 la vârsta de 36 de ani, iar mama a rămas cu nouă copii foarte mici. Rudele au intervenit şi au sfătuit-o pe mama să ne dea la casa de copii. Acum nu mai ştim unul de altul. Ştiu că patru dintre fraţi sunt înfiaţi în Italia şi două surori căsătorite prin ţară. Mama s-a recăsătorit într-un alt sat... Noi deţinuţii primim de aici numai mâncare; hainele, încălţămintea şi toate celelalte trebuie să le procurăm noi. Supărarea mea este şi mai mare pentru că nu avem voie să primim pachet prin poştă, ci doar de la cei care ne vizitează. Prin poştă avem voie să primim scrisori, reviste şi bani...".

Am redat câteva rânduri din lunga dv. scrisoare cu speranţa că se va găsi cineva care să vă scrie sau să vă viziteze. Este dureros ceea ce ne-aţi scris, iar drama pe care o trăiţi trebuie să fie pentru mulţi învăţătură. În schimb, nu ne-aţi scris nimic despre starea dv. sufletească, dacă vă rugaţi, dacă aţi cerut iertare de la cei pe care i-aţi supărat, dacă aţi încercat să vă împăcaţi cu Dumnezeu. Atunci când ni se întâmplă ceva rău este uşor să-i învinuim pe ceilalţi - rudele, vecinii, prietenii. Ceea ce a mai rămas de făcut este rugăciunea. Trebuie să vă ancoraţi în Dumnezeu, el este singurul care nu v-a părăsit. Chiar dacă pe moment aveţi impresia că sunteţi singur în suferinţă, Isus suferă împreună cu dv. şi numai de la el puteţi primi forţa pentru a merge mai departe. Vă împărtăşim şi dv. cuvintele spuse de un bunic nepotului său care sunt scrise sub un tablou reprezentând un bătrân şi un copil care plânge în faţa unei case de munte arsă din care nu mai rămăsese decât şemineul şi o grămadă de pietre: "Linişte copile, Dumnezeu nu a murit!".

* A. (Bacău). Fac parte dintr-o parohie mare. Merg la Biserică şi nu-i cunosc pe cei de lângă mine. Aud mereu îndemnul, mai ales la predici, că noi, laicii, trebuie să ne implicăm mai mult în viaţa Bisericii, să fim martori, să acţionăm şi să fim exemple etc. Concret, ce şi cum ar trebui să facem?

Fără îndoială, mai întâi trebuie să vorbiţi cu preoţii din parohia dv. Ei v-ar putea indica mai bine ce anume aţi putea face. De exemplu, ei cunosc mulţi bolnavi sau oameni singuri pe care nu-i mai vizitează nimeni. Sau au nevoie de persoane care să-i ajute în catehizarea copiilor şi adolescenţilor etc. Nu-i lipsit de importanţă să vedeţi ce asociaţii există în parohia dv., ce anume fac acestea, şi să vă întrebaţi dacă nu aţi putea activa şi dv. în una dintre ele. Recent situl www.catholica.ro a publicat o ştire despre un laic indian care a ajutat aproape 600 de oameni să-l descopere pe Dumnezeu. O redăm în cele ce urmează pentru a vă motiva pe dv. şi pe cei care citesc revista să se implice şi mai mult în vestirea împărăţiei lui Dumnezeu. "Clerul şi laicii îi aduc elogii lui Lingareddy Johannes Reddy, un laic indian din Arhidieceza de Hyderabad care şi-a petrecut peste 50 de ani propovăduind creştinismul şi ajutându-i pe cei aflaţi în nevoi. Reddy, în vârstă de 77 de ani, care are opt copii, şi-a petrecut viaţa slujindu-i pe credincioşii din Mariapuram. Arhiepiscopul Marampudi Joji de Hyderabad l-a întâlnit pe Reddy în timpul unei recente vizite pastorale, numindu-l "un mare educator al oamenilor". Familia lui Reddy şi alte două familii catolice s-au mutat în zonă când el era adolescent.

Erau singurii catolici pe o rază de mai mulţi kilometri. Au cumpărat pământ şi i-au dat numele Mariapuram, care înseamnă "satul Mariei". Din cauza distanţelor mari, primeau vizita unui preot dintr-o dieceză învecinată doar de două ori pe an. Reddy nu avea o Biblie când a început să îi înveţe pe săteni fundamentele catolicismului. El a declarat că a învăţat aceste fundamente când era mic de la tatăl său, care le explica seara după munca în gospodărie. Reddy a mai spus că a dorit să împărtăşească "puternica credinţă catolică şi convingerile ferme" pe care le-a moştenit. Până la 200 de oameni participau la cursurile lui catehetice de seara, care uneori durau după ora 22.00. Soţia lui, Jetrudamma, învăţa de asemenea rugăciuni, şi Reddy conducea serviciile de rugăciune. El s-a implicat, de asemenea, în fapte ale milei trupeşti. A împărţit hrană pentru cei săraci, a asigurat locuri de muncă pentru şomeri şi a tratat unele suferinţe ale confraţilor săi, deşi urmase şcoala doar patru clase. A ajutat chiar la a se pune capăt unor probleme familiale şi unor dispute privind pământurile. În anul 1968, 170 de persoane din satul Gattupally au fost botezate. Zece ani mai târziu, arhiepiscopul de Hyderabad a trimis un preot pentru a începe o misiune în zonă. Reddy recunoaşte că el singur a adus în Biserică în jur de 600 de persoane din trei sate învecinate. Parohia are acum peste 1.200 de catolici. Unul dintre fiii lui a devenit preot iezuit, în timp ce altul a studiat medicina şi acum o practică în sat. Pr. Stanislaus Manickyam, un preot local, afirmă că Reddy i-a inspirat pe creştinii localnici să ducă o viaţă creştină bună".

* Maria Negru (jud. Vrancea). "Doresc să aflu cât mai multe despre sfântul Francisc din Assisi, mai ales ziua şi luna când s-a născut. A doua întrebare ar fi dacă se poate introduce în calendar o sărbătoare a providenţei divine?"

În cartea "Vieţile sfinţilor" nu este menţionată data exactă a naşterii sfântului Francisc din Assisi, ci numai anul. Redăm o mică reflecţie despre sfântul Francisc din Assisi publicată în "Agenda liturgică" din anul 2007. Comparând datele, cu siguranţă veţi putea să faceţi calcule mai exacte cu privire la jubileele despre care ne-aţi scris. "Trăind în sărăcie şi veselie, Francisc Bernardone (1182-1226), fiul unui negustor bogat din Assisi, ajunge un sfânt care se aseamănă uimitor cu Isus din Nazaret. După o tinereţe uşuratică, s-a convertit, a renunţat la averea părintească şi s-a dăruit lui Dumnezeu cu hotărâre. Într-o lume sfâşiată de războaie, "Cavalerul domniţei Sărăcia", apare ca un reflex pur al evangheliei. Dezlipit de bunurile pământeşti şi de el însuşi, poate cânta frumuseţea universului cu bucuria şi gingăşia unei copilării regăsite. Stigmatele pe care le-a primit ajung să-l transforme într-o vie imagine a lui Cristos cel răstignit. A iniţiat vestirea evangheliei la necreştini. Împreună cu cei care i s-au alăturat, a întemeiat un ordin cu o Regulă de mare valoare spirituală. Francisc a lăsat ca moştenire triplei sale familii: fraţii minori, clarisele şi terţiarii, iubirea sa înflăcărată pentru Cristos cel sărac, pentru cruce şi Biserică". Cu privire la a doua întrebare, vă putem spune că există o asemenea sărbătoare la 22 mai. Catedrala din Chişinău, de exemplu, are hramul "Providenţa Divină".