Răspunsul papei la întrebările tinerilor
La privegherea de la întâlnirea de pe platoul Montorso, aproape de Loreto, de la 1 septembrie, papa a răspuns la începutul intervenţiei sale la două întrebări ale celor prezenţi (aproximativ jumătate de milion de tineri din cel puţin 50 de ţări). Publicăm în acest număr răspunsul la întrebarea adresată Sfântului Părinte de Piero Tisti şi Giovanna Di Mucci.
"Multora dintre noi, tineri din periferie, le lipseşte un centru, un loc sau persoane capabile să dea identitate. Suntem adesea fără istorie, fără perspective şi de aceea fără viitor. Pare că ceea ce aşteptăm cu adevărat nu se întâmplă niciodată. De aici experienţa singurătăţii şi, uneori, a dependenţelor. Sanctitate, există cineva sau ceva pentru care putem deveni importanţi? Cum este posibil să sperăm, când realitatea neagă orice vis de fericire, orice proiect de viaţă?"
Benedict al XVI-lea: Mulţumesc pentru această întrebare şi pentru prezentarea foarte realistă a situaţiei. Cu privire la periferiile din această lume cu mari probleme acum nu este uşor să răspundem şi nu vrem să trăim într-un optimism facil, dar, pe de altă parte, trebuie să avem curaj şi să mergem înainte.
Aşa aş anticipa substanţa răspunsului meu: "Da, există speranţă şi astăzi, fiecare dintre voi este important, pentru că fiecare este cunoscut şi voit de Dumnezeu şi pentru fiecare Dumnezeu are un plan al său. Trebuie să-l descoperim şi să-i corespundem, ca să fie posibil, în pofida acestor situaţii de lipsuri şi de marginalitate, să realizăm planul pe care Dumnezeu îl are cu noi.
Dar, pentru a merge la detalii, aţi prezentat în mod realist situaţia unei societăţi: în periferii pare dificil să mergem înainte, să schimbăm lumea în mai bine. Totul pare concentrat în marile centre ale puterii economice şi politice, marile birocraţii domină şi cel care se află în periferii realmente pare exclus de la această viaţă. Aşadar, un aspect al acestei situaţii de marginalizare a multora este că marile celule ale vieţii societăţii, care pot construi centre şi în periferie, sunt sfărâmate: familia, care ar trebui să fie locul întâlnirii generaţiilor - de la străbuni până la nepot - ar trebui să fie un loc unde se întâlnesc nu numai generaţiile, dar unde se învaţă să se trăiască, se învaţă virtuţile esenţiale pentru a trăi, este sfărâmată, este în pericol. Cu atât mai mult noi trebuie să facem posibilul pentru ca familia să fie vie, să fie şi astăzi celula vitală, celula periferiei.
Tot aşa şi parohia, celula vie a Bisericii, trebuie să fie realmente un loc de inspiraţie, de viaţă şi de solidaritate care ajută la construirea împreună a centrelor în periferie. Şi, trebuie să spun aici, se vorbeşte adesea în Biserică de periferie şi de centru, care ar fi Roma, dar în realitate în Biserică nu există periferie, pentru că unde este Cristos, acolo este centrul. Unde se celebrează Euharistia, unde este tabernacolul, este Cristos şi deci acolo este centrul şi trebuie să facem totul pentru ca aceste centre vii să fie eficace, prezente şi să fie realmente o forţă care se opune acestei marginalizări.
Biserica vie, Biserica micilor comunităţi, Biserica parohială, mişcările ar trebui să formeze tot atâtea centre în periferie şi astfel să ajute la depăşirea dificultăţilor pe care marea politică desigur că nu le depăşeşte şi în acelaşi timp trebuie să gândim că în pofida marilor concentrări de putere, chiar societatea de astăzi are nevoie de solidaritate, de sens al legalităţii, de iniţiativa şi de creativitatea tuturor.
Ştiu că este mai uşor de a spune decât de a realiza, dar văd aici persoane care se angajează să crească şi în periferii centre, să crească speranţa, şi deci mi se pare că trebuie să luăm chiar în periferii iniţiativa, trebuie ca Biserica să fie prezentă, ca Isus Cristos, centrul lumii, să fie prezent.
Am văzut şi vedem astăzi în evanghelie că pentru Dumnezeu nu există periferii. Ţara Sfântă, în vastul context al Imperiului Roman, era periferie; Nazaret era periferie, o localitate necunoscută. Şi totuşi chiar acea realitate era, de fapt, centrul care a schimbat lumea! Tot aşa şi noi trebuie să formăm centre de credinţă, de speranţă, de iubire şi de solidaritate, de simţ al dreptăţii şi al legalităţii, de cooperare.
Numai aşa poate supravieţui societatea modernă. Are nevoie de acest curaj, de a crea centre, chiar dacă desigur nu pare să existe speranţă. Trebuie să ne opunem acestei disperări, trebuie să colaborăm cu mare solidaritate şi să facem ceea ce este posibil să crească speranţa, ca oamenii să poată colabora şi trăi. Lumea, vedem bine, trebuie să fie schimbată, dar este tocmai misiunea tineretului de a o schimba!
Nu putem face aceasta singuri cu forţele noastre, ci în comuniune de credinţă şi de drum. În comuniune cu Maria, cu toţi sfinţii, în comuniune cu Cristos putem face ceva esenţial şi vă încurajez şi vă invit să aveţi încredere în Cristos, să aveţi încredere în Dumnezeu. A sta în marea companie a sfinţilor şi a merge înainte împreună cu ei poate schimba lumea, creând centre în periferie, ca ea să devină realmente vizibilă şi astfel să devină realistă speranţa tuturor şi fiecare să poată spune: "Eu sunt important în totalitatea istoriei. Domnul ne va ajuta".
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
