Un vechi proverb chinez spune că "mai bine să stai trei zile fără mâncare decât o zi fără ceai". Cea mai veche legendă despre descoperirea ceaiului este legată de împăratul chinez Shen Nung (2737-2697 î.C.).
Ceaiul a ajuns pentru prima dată în Europa în anul 1610, adus de o companie comercială olandeză. În 1636 a ajuns în Franţa, în 1638 în Rusia şi în 1657 în Germania. Olandezii au dus ceaiul în Anglia în 1650.
Cei mai mari consumatori de ceai (pe cap de locuitor) sunt irlandezii. Producţia mondială de ceai este estimată la circa 1,3 milioane de tone anual.
Compoziţia chimică a ceaiului variază în funcţie de recoltă, condiţii pedoclimatice şi metoda de prelucrare. În medie, compoziţia frunzelor uscate de ceai este următoarea: apă 0%, proteine 25,7%, grăsimi 6,5%, glucide 40,8%, cofeină 3,3% şi tanin 13%.
Studii medicale recente confirmă ceea ce 4.000 de ani a fost o certitudine în medicina asiatică: faptul că ceaiul, îndeosebi cel verde, conţine substanţe protectoare pentru sănătatea omului. Printre acţiunile favorabile amintim acţiunea antioxidantă, din care rezultă, se pare, şi multe alte efecte: protecţia anticanceroasă, reducerea colesterolemiei, reducerea tensiunii arteriale, acţiunea antibacteriană şi antivirală, protecţia împotriva radiaţiilor, reducerea grăsimii corporale, reducerea glicemiei etc.
Mitcher a declarat că nu s-a stabilit încă doza zilnică necesară pentru ca efectul antioxidant să apară, dar că studii efectuate în China şi Japonia au indicat un minim necesar de patru ceşti zilnice.
Ceaiul conţine şi alcaloizi: cofeină, teobromină şi teofilină. Conţine ceva mai puţină cofeină pentru o ceaşcă faţă de cafea, dar ceva mai multă decât cacao. Ceaiul are şi vitaminele A, B2, C, D, K şi P, plus urme de elemente minerale (printre care şi florul, ce îi conferă calităţi cariopreventive) şi uleiuri aromatice. În afară de fluor, cel mai bine reprezentate în ceai sunt: potasiul (5-6 ceşti de ceai zilnic asigură 75% din necesarul zilnic de potasiu, într-o dietă cu 2.000 kcal) şi manganul (5-6 ceşti de ceai pe zi asigură 45-50% din necesarul zilnic, raportat la un aport de 2.000 kcal). Taninurile şi uleiurile aromatice sunt responsabile de aroma, culoarea şi gustul astringent al ceaiului.
Se spune că ceaiul asigură supravieţuirea celor afectaţi de infarct miocardic (afirmă Harward Medical School). Într-un studiu efectuat de Beth Medical Deaconess Medical Center din Boston, consumul de cel puţin trei ceşti de ceai verde şi negru pe zi a redus riscul de deces al pacienţilor cu infarct în antecedente pentru următorii 4-5 ani cu peste 44%, în comparaţie cu al celor care nu au băut ceai.
Studii efectuate în Japonia au arătat că femeile care au băut peste cinci ceşti de ceai verde pe zi şi-au micşorat riscul de accident vascular cerebral cu peste 50%, iar bărbaţii cu peste 69%. Acest efect se poate datora EGCg din ceai, care are o acţiune antiagregantă similară cu cea a aspirinei, fără efectele iritante ale celei din urmă, blocând agregarea cauzată de factorul activator plachetar.
Oamenii de ştiinţă japonezi de la Saitama Cancer Research Institute au stabilit o legătură între consumul de ceai şi cancer. În aceste condiţii, ceaiul verde ar putea fi utilizat nu numai în prevenirea cancerelor, dar şi în tratamentul şi prevenirea altor afecţiuni.
Un alt domeniu unde ceaiul pare să fie remediu util este cel al artritei reumatoide al altor afecţiuni autoimune. Studiile au arătat că probabilitatea de a dezvolta artrită se reduce la consumatori de ceai, iar dacă aceştia se îmbolnăvesc, forma de boală este uşoară.
Alte studii au urmărit implicarea ceaiului în pierderea în greutate. Un studiu a comparat efectele metabolice ale extractului de ceai verde cu cele ale unui placebo. Studiu a constatat că băutorii de ceai au un plus de 70 kcal pe zi.
Dr. Lucia Amza, medic de familie
