Papa Benedict al XVI-lea a prezidat, în după-amiaza zilei de joi, 6 aprilie, întâlnirea cu tinerii din Roma şi din diecezele din regiunea Lazio în Piaţa "Sf. Petru", ca pregătire pentru Cea de-a XXI-a Zi Mondială a Tineretului care s-a celebrat la 9 aprilie, în Duminica Floriilor. "Făclie pentru paşii mei este cuvântul tău, lumină pe drumul meu" (Ps 118(119),105) este tema biblică aleasă de papa pentru Ziua Tineretului. Întâlnirea a fost caracterizată de momente de rugăciune şi de sărbătoare şi s-a încheiat cu pelerinajul la mormântul slujitorului lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea. După proclamarea cuvântului lui Dumnezeu, papa a răspuns la întrebările care i-au fost adresate de cinci tineri şi le-a încredinţat în mod simbolic Sfânta Scriptură. Începând cu acest număr al revistei redăm textul discuţiei dintre papa şi tineri.

- Sanctitate, sunt Simone, din Parohia "San Bartolomeo", am 21 de ani şi studiez ingineria chimică la Universitatea "La Sapienza" din Roma. Înainte de toate, vă mulţumesc încă o dată pentru că ne-aţi adresat Mesajul pentru Cea de-a XXI-a Zi Mondială a Tineretului pe tema cuvântului lui Dumnezeu care luminează paşii din viaţa omului. În faţa neliniştilor, a incertitudinilor privitoare la viitor, chiar şi atunci când am de-a face cu rutina zilnică, şi eu simt nevoia de a mă hrăni cu cuvântul lui Dumnezeu şi de a-l cunoaşte mai bine pe Cristos, astfel încât să găsesc un răspuns la întrebările mele. Mă întreb adesea ce ar face Isus dacă ar fi în locul meu într-o anumită situaţie, dar nu întotdeauna reuşesc să înţeleg ceea ce îmi spune Biblia. De asemenea, ştiu că toate cărţile din Biblie au fost scrise de oameni diferiţi, în epoci diferite şi toate foarte îndepărtate. Cum pot să recunosc că tot ceea ce citesc este totuşi cuvântul lui Dumnezeu care interpelează viaţa mea?

Răspund subliniind înainte de toate un prim punct: trebuie să fie spus că este necesar ca Sfânta Scriptură să fie citită nu ca o carte istorică oarecare, aşa cum citim, de exemplu, Homer, Ovidiu, Horaţiu; este nevoie să fie citită ca pe cuvântul lui Dumnezeu, punându-ne, aşadar, în colocviu cu Dumnezeu. Înainte ca omul să se roage trebuie să vorbească cu Domnul: "Deschide-mi uşa". Este ceea ce adesea spune sfântul Augustin în predicile sale: "Am bătut la uşa cuvântului pentru a găsi în sfârşit ceea ce Domnul vrea să îmi spună". Acesta mi se pare un punct foarte important. Nu într-un climat academic se citeşte Scriptura, ci rugându-ne şi spunând Domnului: "Ajută-mă să înţeleg cuvântul tău, ceea ce tu vrei să-mi spui, acum, în această pagină".

Un al doilea punct este: Sfânta Scriptură introduce în comuniunea cu familia lui Dumnezeu. Aşadar, nu putem citi singuri Sfânta Scriptură. Desigur, este întotdeauna important să citim Biblia în mod foarte personal, într-un colocviu personal cu Dumnezeu, dar în acelaşi timp este important să o citim în compania unor persoane cu care păşim pe acelaşi drum. Să ne lăsăm ajutaţi de marii maeştri ai lectio divina. Avem, de exemplu, atâtea cărţi frumoase ale cardinalului Martini, un adevărat maestru al lectio divina, care ne ajută să intrăm în viaţa Sfintei Scripturi. El care cunoaşte bine toate circumstanţele istorice, toate elementele caracteristice ale trecutului, încearcă însă întotdeauna să deschidă şi uşa pentru a arăta că acele cuvinte care, aparent, aparţin trecutului, sunt şi cuvinte ale prezentului. Aceşti maeştri ne ajută să înţelegem mai bine şi chiar să învăţăm modul în care să citim bine Sfânta Scriptură. În general, apoi, este oportun să o citim şi în companie cu prietenii care sunt pe acelaşi drum şi caută, împreună cu noi, să trăiască alături de Cristos acea viaţă care ne vine din cuvântul lui Dumnezeu.

Un al treilea punct: dacă este important să citim Sfânta Scriptură ajutaţi de maeştri, însoţiţi de prieteni, de tovarăşii de drum, este important îndeosebi să o citim în compania poporului lui Dumnezeu peregrin, adică în Biserică. Sfânta Scriptură are doi subiecţi. Mai întâi, subiectul divin: este Dumnezeu care vorbeşte. Dar Dumnezeu a vrut să-l implice pe om în cuvântul său. În timp ce musulmanii cred despre Coran că este inspirat în mod verbal de Dumnezeu, noi credem că pentru Sfânta Scriptură este caracteristică - aşa cum spun teologii - "sinergia", colaborarea lui Dumnezeu cu omul. El îl implică pe poporul său cu cuvântul său şi astfel al doilea subiect - este cel uman. Sunt scriitori individuali, dar este continuitatea unui subiect permanent - poporul lui Dumnezeu care merge cu cuvântul lui şi este în colocviu cu el. Ascultându-l pe Dumnezeu, învăţăm să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi apoi învăţăm chiar să îl interpretăm. Astfel, cuvântul lui Dumnezeu devine prezent, pentru că persoanele mor, dar subiectul vital, poporul lui Dumnezeu, este mereu viu şi este identic în decursul mileniilor: este mereu acelaşi subiect viu, în care trăieşte cuvântul.

Aşa se explică şi multe structuri ale Sfintei Scripturi, mai ales aşa-numita "relectură". Un test antic este recitit într-o altă carte, să spunem la o sută de ani după, şi atunci este înţeles în profunzime ceea ce încă nu era perceptibil în momentul precedent, chiar dacă era deja conţinut în text. Şi este recitit din nou la un anumit timp după, şi din nou se înţeleg alte aspecte, alte dimensiuni ale cuvântului, şi astfel în această permanentă recitire şi rescriere în contextul unei continuităţi profunde, în timp ce se succedau timpii de aşteptare, a crescut Sfânta Scriptură. În sfârşit, cu venirea lui Cristos şi cu experienţa apostolilor, cuvântul a devenit definitiv, astfel încât nu mai pot exista rescrieri, ci continuă să fie necesare noi aprofundări ale înţelegerii noastre. Domnul a spus: "Duhul Sfânt vă va introduce într-o profunzime pe care acum nu o puteţi purta".

Aşadar, comuniunea Bisericii este subiectul viu al Scripturii. Dar şi acum subiectul principal este însuşi Domnul, care continuă să vorbească în Scriptura care este în mâinile noastre. Mă gândesc că trebuie să învăţăm aceste trei elemente: a citi în colocviu personal cu Domnul; a citi însoţiţi de maeştri care au experienţa credinţei, care au intrat în Sfânta Scriptură; a citi în marea companie a Bisericii, în a cărei Liturghie aceste evenimente devin din nou prezente, în care Domnul vorbeşte acum cu noi, astfel încât treptat intrăm din ce în ce mai mult în Sfânta Scriptură, în care Dumnezeu vorbeşte realmente cu noi, astăzi. (va urma)

Traducere de Ovidiu Bişog

* * *

În faţa crucii!

Doamne,...
De ce stai "pasiv" pe cruce,
Încercând să ne înveţi
Drumul lung spre veşnicie
Proclamat şi de profeţi?!

Dă-mi, te rog, atâta forţă
Să sfărâm inimi de stânci,
Când vorbesc adesea-n taină
Ştergând praful de pe cruci.

Peste veacuri de iubire,
Şi de sfânta simplitate,
Fă-mă vrednic bun Părinte
De cereasca libertate.