Papa în Bavaria (Germania)
În timpul celei de-a patra călătorii internaţionale, din perioada 9-14 septembrie, papa Benedict al XVI-lea a vizitat unele dintre locurile care au avut un mare impact asupra vieţii sale. Cele mai importante vizite au avut loc la München, oraşul în care a fost arhiepiscop între 1977 şi 1982; la sanctuarul Altötting, simbolul catolicismului bavarez; la Marktl am Inn, localitatea sa natală; şi la Regensburg, oraşul în care a fost profesor universitar, unde locuieşte fratele său şi unde sunt înmormântate rude de-ale sale. La Universitatea din Regensburg, la 12 septembrie, într-un discurs papa a preluat un citat dintr-un împărat bizantin, care, scos din context, a fost interpretat în mod greşit de unii ca fiind ofensator pentru musulmani. A fost a doua călătorie a Sfântului Părinte în Germania, după cea de anul trecut la Köln pentru Ziua Mondială a Tineretului. Secţia română a Radio Vatican a publicat la 14 septembrie un scurt bilanţ al călătoriei apostolice a papei Benedict al XVI-lea în Germania, sub forma unui interviu cu directorul instituţiei, pr. Federico Lombardi, SJ.
- Cum caracterizaţi călătoria papei în Bavaria?
Aş spune că această călătorie este reuşită în cel mai bun mod posibil şi a răspuns din plin aşteptărilor papei, ale Bisericii locale şi ale populaţiei Bavariei. Primirea a fost minunată şi, evident, atmosfera a crescut în intensitate de la o zi la alta, cum se întâmplă în toate călătoriile papei. Sfântul Părinte a fost evident foarte mulţumit, în anumite momente chiar intens emoţionat. Faptul că a ţinut spontan omilia la ultima întâlnire din catedrala din Freising dovedeşte că şi pentru el a fost un crescendo de bucurie şi de participare.
- Şi în această călătorie papa nu a enumerat liste de "nu". "Credinţa", a spus el, "nu este un cumul de interdicţii, ci este o opţiune pozitivă".
Desigur. A fost un mesaj extrem de încurajator, mai ales pentru Biserica locală care trăieşte într-un timp în care societatea este pe cale de secularizare şi vestirea credinţei nu este simplă. Mai multe persoane din Biserica locală mi-au spus în aceste zile că mesajul papei va fi foarte eficient şi după vizită. De altfel, tema însăşi a călătoriei - "Cine crede nu este niciodată singur" - vrea să conducă chiar în această direcţie: să facă vizibilă frumuseţea şi bogăţia comuniunii în credinţă (...) şi posibilităţile de dialog, de slujire şi îmbogăţire pentru întreaga comunitate umană, posibilităţi care vin dintr-o credinţă vie.
- Papa s-a referit din nou la raţiune şi la raţionalitatea credinţei, împotriva tuturor integraliştilor şi a iraţionalismelor atât religioase cât şi culturale. Credinţa în schimb, a afirmat el, propune un autentic iluminism.
Într-adevăr, se pare că aici ia contur din ce în ce mai mult cu trecerea timpului una dintre temele cheie ale acestui pontificat. Raportul armonios dintre credinţă şi raţiune este la baza marelui serviciu pe care credinţa îl poate aduce civilizaţiei umane (...). Am observat cum în anumite pasaje din discursurile sale, papa subliniază că şi credinţa, ideea justă despre Dumnezeu trebuie să fie ferită ca să nu fie distorsionată. Din această perspectivă, raţiunea devine activă şi este de mare ajutor în interiorul credinţei. Dar, în acelaşi timp, credinţa împiedică tendinţa raţiunii de a se autolimita în propriile interese, în propriile obiective şi în domeniul propriu de acţiune, prin care riscă să devină săracă şi incapabilă să conducă umanitatea în faţa marilor provocări dintotdeauna şi în faţa marilor probleme etice de astăzi.
* * *
Republica Federală Germania
- Stat în N Europei Centrale
- Suprafaţa: 357.050 km2
- Populaţia: 82.438.000 (231 loc./km2)
- Capitala: Berlin (3.400.000 loc.)
- Ziua naţională: 3 octombrie
- Culte: protestantism (33%), catolicism (33%), iudaism (6%), islam (3%), altele 28%