* Simona (Italia). "De doi ani încoace nu am noroc în dragoste, dar nici spor la bani, noroc în viaţa de zi cu zi şi în ultimul timp mi se întâmplă lucruri pe care nu le pot descrie".
Dragă Simona, mulţi tineri care pleacă să muncească în alte ţări se acomodează cu greu noilor condiţii de viaţă şi noilor mentalităţi. Poate că nicăieri în altă parte nu ne este pusă la mai grea încercare credinţa noastră. Sunt încercări diverse cărora tinerii uneori nu le pot face faţă şi pot deveni foarte uşor victime. Când ai credinţă şi-ţi găseşti refugiul în rugăciune, poţi învinge. Nu este uşor. Dacă totuşi te simţi prea copleşită de tot ceea ce ţi se întâmplă şi nu faci faţă unor astfel de situaţii, poate cel mai bine este să te întorci acasă. Încearcă să ceri sfaturi unor persoane în măsură să ţi le dea cu sinceritate şi dacă numai revenind acasă îţi poţi recâştiga echilibrul interior, nu ezita, fă acest pas cu mult curaj şi revin-o printre ai tăi.

* Ana (Italia). Am citit cu atenţie scrisoarea trimisă, iar nemulţumirea ta poate să nu fie justificată deoarece, în ciuda înţelepciunii de care dau dovadă în general, bătrânii pot fi uneori dificili. Probabil şi pentru surorile de acolo nu este uşor să-i mulţumească pe toţi în condiţiile în care şi activităţile sunt multiple. Noi îţi sugerăm să contactezi direct personalul de acolo şi să le prezinţi doleanţele tale.

* Iosif Iacob (Roman). "Isus a renunţat la nemărginita bogăţie, s-a născut sărac, a trăit în sărăcie şi a murit sărac. A făcut acest lucru pentru a ne răscumpăra şi pentru a ne oferi şi nouă marea bogăţie a împărăţiei cerurilor. Dăruieşte celor săraci şi vei aduna comori în cer. Pentru a fi puternici şi bogaţi nu este nevoie de aur, argint etc., ci avem nevoie numai şi numai de harul sfinţilor. Să nu spunem niciodată "vrem să fim în rând cu lumea" deoarece lumea este condusă de pofte, de dorinţa de îmbogăţire, de bani, de extravaganţă. Să spunem mai degrabă că "vrem să fim în rând cu cei care iubesc valorile sfinte ale moralei creştine, cu cei care iubesc sărăcia trupului şi bogăţia sufletului" numai aşa vom trăi în harul sfinţitor şi în iubirea de Dumnezeu".
Este îmbucurător faptul că în anul dedicat Sfintei Scripturi dv. dovediţi că citiţi cu smerenie această sfântă Carte din care aţi extras câteva învăţăminte esenţiale pentru orice creştin care doreşte să-l urmeze pe Cristos, purtându-şi propria-i cruce. Vă mulţumim şi vă dorim să urmaţi cu consecvenţă acest fir călăuzitor şi să vă încredeţi mereu în puterea şi în cuvântul Domnului.

* Cristina Maria Nesimuca (Botoşani). "Învăţăm încă de la prima sfântă Împărtăşanie că sfânta Biserică propune creştinilor spre aprofundare următoarea temă: cele patru lucruri de pe urmă ale omului: moartea, judecata, raiul şi iadul. Oare ajunşi la maturitatea credinţei, le medităm? Ne gândim noi îndeajuns la veşnicia noastră? A te gândi la momentul în care vei da ochii cu Dumnezeu... acesta da subiect de meditaţie! Ar pieri multora cheful de înavuţire dacă s-ar gândi, fie şi pentru câteva clipe, că într-o zi îl vor întâlni pe Dumnezeu şi vor petrece sau nu o veşnicie în compania sa. Merită cu adevărat să-ţi ratezi veşnicia, să-l dai pe Dumnezeu în schimbul unor avantaje materiale trecătoare? Pentru un trai aparent mai bun, de cele mai multe ori oamenii fac compromisuri de natură morală sau în ceea ce priveşte timpul cheltuit cu dobândirea foloaselor materiale în detrimentul relaţiei cu familia şi cu Dumnezeu, uitând de ceea ce pierd atunci când câştigă anumite lucruri. Cât de adevărate sunt cuvintele Sfântului Părinte din enciclica sa Deus caritas est: Dacă în viaţa mea neglijez complet atenţia faţă de celălalt, dorind numai să fiu evlavios şi să-mi îndeplinesc datoriile religioase atunci şi relaţia mea cu Dumnezeu se usucă... Această relaţie este doar corectă, însă este lipsită de iubire... Numai slujirea aproapelui îmi deschide ochii... Iubirea creşte prin iubire".
Întrebările pe care dv. vi le puneţi ar trebui să şi le pună fiecare creştin în parte. Este perfect adevărat că mulţi dintre noi dăm prea multă importanţă bunurilor materiale, efemere şi ne gândim prea puţin cum să ne zidim casa din cer, care ne asigură veşnicia. Această casă cerească are, evident, la temelia ei, iubirea. Acolo unde există iubire teama dispare. Acolo unde există iubire, omul nu mai este indiferent, egoist şi egocentric, ci devine responsabil, solidar cu cel de lângă el; acolo unde există iubire, există speranţă. Continuaţi să vă trăiţi viaţa în iubire, căci iubirea vă întăreşte şi vă pregăteşte calea către cer.

* Ioan Cojan (Traian, judeţul Neamţ). "În fiecare zi în luna noiembrie Biserica Catolică face rugăciuni pentru sufletele răposaţilor din purgatoriu. Cu mulţi ani în urmă am auzit la o predică faptul că Biserica Ortodoxă nu crede în existenţa purgatoriului şi totuşi credincioşii ortodocşi fac şi ei rugăciuni şi îi pomenesc pe cei răposaţi. (...) Aş dori să întreb dacă şi sufletele acelor credincioşi răposaţi, care au aparţinut altor culte religioase şi care nu au crezut în existenţa purgatoriului pot avea parte de dreapta judecată a lui Dumnezeu".
La nedumeririle dv. s-a mai răspuns pe paginile acestei reviste. Gândindu-ne că poate aţi rătăcit numerele respective ale revistei, reluăm cele scrise. Răspunsul corect cu privire la purgatoriu îl găsim în "Catehismul Bisericii Catolice" unde este notat (se pot citi nr. 1030, 1031 şi 1032): "Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. Biserica numeşte purgatoriu această purificare finală a celor aleşi, care este cu totul deosebită de pedeapsa celor osândiţi. Biserica a formulat învăţătura de credinţă despre purgatoriu mai ales la Conciliile din Florenţa şi din Trento. Tradiţia Bisericii, făcând referinţă la anumite texte din Scriptură, vorbeşte de un foc purificator. Cu privire la anumite greşeli uşoare, trebuie să credem că există înainte de judecată un foc purificator, după cum afirmă cel care este adevărul, spunând că dacă cineva a hulit împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în veacul viitor (Mt 12,31). Din această afirmaţie se deduce că anumite greşeli pot fi iertate în veacul acesta, iar altele, în veacul viitor. Această învăţătură se întemeiază şi pe practica rugăciunii pentru cei morţi, despre care vorbeşte deja Sfânta Scriptură: "De aceea (Iuda Macabeul) a pus să se facă pentru cei morţi jertfa de ispăşire, ca să fie dezlegaţi de păcat" (2Mac 12,45). Cu privire la credincioşii ortodocşi, deşi nu numesc purgatoriu, se roagă pentru cei răposaţi. În cartea "Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă", la numărul 342, este întrebarea: "Dar atunci, nu e nici o putinţă să scape vreunii dintre cei ce ajung la chinuri?" "Este cu putinţă, ni se răspunde. Unii dintre ei pot scăpa de acolo prin rugăciunile Bisericii şi ale fiecăruia dintre noi, precum şi prin milosteniile noastre pentru ei...". Evident, nu e vorba de chinuri veşnice sau de iad, căci Scriptura spune că de acolo nu mai iese nimeni... Revenind la întrebările dv. şi luând în considerare faptul că "Dumnezeu este iubire", răspunsul nu poate fi decât afirmativ.

* Liliana Adam (Luizi-Călugăra). "Mă bucur că am din nou ocazia să vă împărtăşesc un pic din gândurile mele. În societatea de astăzi sunt mulţi oameni care nu ştiu să lucreze îndeajuns pentru ca în familiile lor să fie armonie. Mă duce gândul mereu la copiii care au dreptul la fericire, iar părinţii nu ştiu să le-o ofere. Ce jalnic pare să fie atunci când viaţa unei familii se zbate ca o corabie fără cârmaci pe valurile mării furtunoase. Iubirea lui Dumnezeu trebuie să domnească în toate familiile. Acolo unde harul şi mâna lui Dumnezeu nu au fost lăsate să lucreze, credinţa este foarte slabă. Trebuie să fim pe deplin convinşi că educaţia religioasă din familii este posibilă numai acolo unde există credinţă. Aşadar, ţin să felicit acele familii care au ştiut să ţină strâns prezenţa lui Dumnezeu în familiile lor".
Este de lăudat faptul că te preocupă situaţia familiilor creştine, iar constatările pe care le faci sunt destul de pertinente. Este foarte adevărat că acolo unde lipseşte credinţa şi armonia, nu există încredere, nici respect sau iubire. Este trist că mai există şi astăzi familii unde copiii devin victime ale unor părinţi pentru care băutura este mai presus decât iubirea faţă de copii sau asumarea responsabilităţii de a-i creşte şi de a le oferi acestor copii un trai decent şi un strop de iubire. Nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru ca astfel de familii să-l regăsească pe Cristos şi astfel să dea un sens vieţii lor trăite în credinţă şi în iubire unii faţă de alţii. La a doua scrisoare îţi vom răspunde prin poştă.

* Vasile (Oneşti). La cele scrise de dv. vă răspundem printr-o povestire citită undeva. Un om pierduse casa şi pe mai mulţi dintre cei dragi ai lui. Trecuse prin multe necazuri. Singurul lucru care-i mai rămăsese şi de care se agăţa era credinţa. Într-o zi a trecut pe lângă o biserică în construcţie. Un muncitor şlefuia o piatră triunghiulară. Omul l-a întrebat: "Ce faci cu piatra aceea". "O şlefuiesc aici jos ca să se potrivească acolo sus", a fost răspunsul. Omul a plecat mai departe mulţumind Domnului că acum şi-a înţeles mai bine situaţia sa. Dumnezeu îi vorbise printr-un muncitor.