* Rosina Mihăilă (Galaţi). "Cu tine,... drag mie cititor, vreau să împart aşteptarea minunatului dar pe care Dumnezeu ni-l pregăteşte, nu pentru că merităm, dar cu iubire. Sunt multe locuri în care lucrurile nu stau cum trebuie. Nici în familia mea nu este totul perfect. Fiind în Postul Mare, iar eu în sacramentul Căsătoriei de aproape 15 ani, vreau să-ţi împărtăşesc din experienţa mea. (...) Rugăciunile făcute... mi-au deschis larg ochii şi inima. Regret timpul pierdut în încercarea de a rezolva problemele uitând să iubesc şi încerc să recuperez. (...) Viaţa este bucurie chiar şi atunci când ţi se pare că nu mai ai nici un rost.... Orice problemă te-ar prăbuşi, ai încredere în rugăciune".
Ne-a emoţionat profund textul scrisorii dv. adresat cititorului şi fiecăruia dintre noi, în care vă dezvăluiţi trăirile dv., împărtăşindu-ne câte ceva din experienţa dv. de viaţă. De asemenea, ne bucurăm că în ciuda vicisitudinilor cu care viaţa v-a încercat, ştiţi să preţuiţi iubirea şi mai ales credeţi în puterea rugăciunii care "v-a deschis larg ochii şi inima". Viaţa, care ne-a fost dăruită de Creator, trebuie trăită cu iubire şi în iubire, asumându-ne deopotrivă bucuria şi lacrima, aşa cum însăşi Fecioara Maria a făcut-o. Referitor la iubire, vă recomandăm să citiţi prima enciclică a papei Benedict al XVI-lea, "Dumnezeu este iubire" apărută recent la Editura "Presa Bună", în care, acest sentiment atât de înălţător este analizat cu multă profunzime de papa.

* Il. Totoiescu (Siret) "Parcă nu pot să mă abţin să tac când Dumnezeul meu este terfelit în mult discutata piesă "Evangheliştii". (...) Doamna Alina Mungiu oferă creştinilor un "act de cultură", care ne arată că suntem victimele unor minciuni despre Dumnezeu şi Maica sa, amorali, laşi, şi ale apostolului Paul, un multiplu ucigaş. Nu mai insist asupra adevărului istoric al credinţei noastre, dar cunoaştem noţiunea de "act de cultură" care a însemnat întotdeauna şi va însemna înălţarea, curăţenia stării sufleteşti a omului, nu ilaritate şi dezorientare mai ales pentru cei mai puţin instruiţi în ale credinţei. Este o piatră de încercare, dar vorba din Faust: "Mefisto este o parte din acea forţă care vrea răul, dar creează binele".
Revolta dv., îndreptăţită de altfel, este revolta fiecărui creştin care încearcă să-şi trăiască în mod plenar credinţa, într-o lume bântuită de tot felul de fantezii bolnave ale unora care se numesc scriitori. Nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru ca această oaie rătăcită să-l cunoască pe Dumnezeu şi să-l preamărească, aşa cum s-a mai întâmplat în istoria omenirii.

* Elena Percă (Traian, NT). "Comunitatea locală catolică din localitatea Traian a trăit în luna decembrie 2005, o mare bucurie. Corul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, sub îndrumarea prof. Ovidiu Trifan, a prezentat un frumos program de cântece şi colinde de sfântul Crăciun. Atmosfera a fost deosebită, iar mulţumirea şi recunoştinţa din partea celor prezenţi a fost prin ropote de aplauze şi laude aduse lui Dumnezeu. Prin aceste rânduri dorim, noi cei din comunitatea Traian, să aducem mulţumiri părintelui paroh, pentru grija şi atenţia ce o acordă, pentru ca noi să fim mai buni, mai sociali, mai aproape de bunul Dumnezeu".
Deşi scrisoarea dv. a ajuns cu întârziere, am redat-o, fiind şi noi mulţumiţi că acest eveniment important a fost primit cu atât de mult entuziasm şi l-aţi transformat într-o adevărată sărbătoare a sufletului. Felicitări!

* Ioan Cojan (Traian, NT). "Cu un anumit timp în urmă într-o conversaţie cu un bun prieten şi totodată bun creştin mi-a spus că a citit într-o carte nişte evenimente foarte interesante care s-au petrecut în timpul pătimirii lui Isus. Este vorba de două personaje de marcă cu roluri diferite cu privire la moartea pe cruce a lui Isus şi la înmormântarea lui. În primul caz este vorba de acel soldat tiran care i-a străpuns coasta lui Isus cu suliţa şi care din fericire s-a căit de păcatul său şi s-a convertit la creştinism. În al doilea caz este vorba de Iosif din Arimateea care s-a îngrijit de coborârea lui Isus de pe cruce şi s-a ocupat de înmormântarea lui Isus. Acesta din urma din nefericire a căzut într-o erezie devenind un eretic înrăit. Cum ambele cazuri reprezintă o mare curiozitate şi un interes deosebit despre care până acum eu nu am auzit nimic, aş vrea să întreb dacă într-adevăr aşa s-au petrecut aceste lucruri şi dacă sunt demne de crezare, pe care eu le consider destul de interesante".
Sfânta Scriptură nu ne spune nimic despre viaţa celor doi amintiţi de dv. Ea ne spune doar atât despre unul dintre ei: "Când s-a lăsat seara, fiindcă era ziua de pregătire pentru sărbătoare, adică ajunul sâmbetei, a venit Iosif din Arimateea, un om de seamă, membru al Sinedriului, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu. El s-a încumetat să intre la Pilat ca să ceară trupul lui Isus. Pilat s-a mirat că a murit atât de repede şi, chemându-l pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Primind confirmarea din partea sutaşului, i-a dăruit lui Iosif trupul mort. Iosif, cumpărând un giulgiu şi coborându-l pe Isus de pe cruce, l-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o lespede la intrarea mormântului"