Anuarul Pontifical 2006
La un miliard şi 98 de milioane se ridică numărul credincioşilor catolici în lume; creşte şi numărul preoţilor şi cel al seminariştilor, mai ales în Asia şi Africa, dar este motiv de îngrijorare declinul vocaţiilor în Europa. Acestea sunt câteva din concluziile ce reies din Anuarul pontifical 2006, prezentat Sfântului Părinte sâmbătă, 18 februarie, de cardinalul Angelo Sodano, secretar de stat al Vaticanului, şi de arhiepiscopul Leonardo Sandri, substitut la Secretariatul de Stat pentru Afacerile Generale.

15 noi cardinali
Papa Benedict al XVI-lea va crea 15 noi cardinali în consistoriul din 24 martie, intenţie pe care a anunţat-o la audienţa generală din 22 februarie. Lista viitorilor cardinali include 12 cardinali electori şi trei care au deja peste 80 de ani, deci nu pot participa la eventuala alegere a unui nou pontif. Trei sunt membri ai Curiei Romane, nouă noi cardinali conduc arhidieceze mari şi trei sunt clerici care acum nu activează ca episcopi, dar care vor primi însemnele de cardinal ca recunoaştere a anilor lor de slujire importantă adusă Bisericii. Dintre viitorii cardinali amintim: arhiepiscopul William Levada, prefectul de origine americană al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei; arhiepiscopul Franc Rodé, prefectul de origine slovacă al Congregaţiei pentru Viaţa Consacrată, şi arhiepiscopul Agostino Vallini, prefectul de origine italiană al Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice. La 23 martie, pontiful va reuni Colegiul Cardinalilor pentru o zi de reflecţie şi de rugăciune. La 24 martie va avea loc ceremonia de creare a noilor cardinali. Consistoriul se va încheia oficial cu Liturghia de duminică, 25 martie, la care cardinalii vor concelebra alături de Sfântul Părinte.

Ordinul Fraţilor Minori
Papa Benedict al XVI-lea l-a primit în audienţă, la 26 ianuarie, pe superiorul Ordinului Fraţilor Minori, exprimându-şi susţinerea faţă de acest ordin, ce îşi celebrează al optulea centenar. Pr. José Rodríguez Carballo, superiorul Fraţilor Minori, în declaraţia furnizată presei, a spus că Sfântul Părinte a manifestat un interes special faţă de proiectul de celebrare a celor opt secole de existenţă, "pe care l-a considerat ca fiind foarte potrivit pentru o adevărată înnoire a ordinului". Alte teme atinse au fost priorităţile ordinului, în special "îmbunătăţirea calităţii vieţilor noastre, a evanghelizării "ad gentes", a formării şi studiului, a slujirii în favoarea dialogului". Fraţii Minori includ 16.000 de membri în 110 ţări.

Exerciţii spirituale
Cardinalul Marco Cé, patriarh emerit de Veneţia, a fost ales de către papa Benedict al XVI-lea pentru a predica la exerciţiile spirituale anuale din Postul Mare pentru Curia Romană. Aceste exerciţii spirituale vor urma tiparul obişnuit, începând din prima duminică după Miercurea Cenuşii, 5 martie, şi continuând în acea săptămână, încheindu-se sâmbătă, 11 martie. În fiecare zi cardinalul va susţine două meditaţii dimineaţa şi una după-amiază. În acest an, cardinalul Cé îşi va baza meditaţiile pe Evanghelia după Marcu. Programul săptămânii va include şi binecuvântarea şi adoraţia euharistică, şi Vesperele. Toţi oficialii Vaticanului au fost invitaţi să participe.

Papa va vizita Turcia
Papa Benedict al XVI-lea a confirmat faptul că va vizita Turcia în luna noiembrie. Într-o declaraţie dată publicităţii la 9 februarie, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquín Navarro Valls, a confirmat faptul că "Ahmet Necdet Sezer, preşedintele Turciei, l-a invitat pe Sanctitatea sa Benedict al XVI-lea să facă o vizită oficială naţiunii în zilele de 28, 29 şi 30 noiembrie". Marea majoritate a populaţiei turce, de 69 de milioane de persoane, este musulmană. Catolicii sunt în număr de 35.000. Cardinalul Renato Martino, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, s-a întâlnit la 18 februarie cu Fidel Castro, preşedintele Cubei, printre altele s-a discutat despre posibilitatea unei vizite în Cuba a papei Benedict al XVI-lea. De asemenea, papa mai are în program călătorii în Polonia (25-28 mai), apoi Spania (la Cea de-a V-a Întâlnire Mondială a Familiilor de la începutul lunii iunie).

Radio: 75 de ani
Radio Vatican a prezentat un război mondial, şase pontificate, Conciliul Vatican II, "lunga aventură" a papei Ioan Paul al II-lea şi începutul pontificatului lui Benedict al XVI-lea. Astfel aminteşte chiar pagina - în limba română - a Radio Vatican, care a marcat a 75-a aniversare a existenţei sale, postul de radio fiind înfiinţat la 12 februarie 1931, de papa Pius al XI-lea, graţie geniului lui Guglielmo Marconi. La ceas aniversar, la 12 februarie, Sfântul Părinte a onorat Radio Vatican cu o vizită la sediul din Palazzo Pio.

Preoţi ucişi
* Preotul iezuit burundez Elie Koma, de 59 de ani, a fost ucis, sâmbătă, 4 februarie, în circumstanţe încă neclarificate, la periferia capitalei Bujumbura (Burundi, Africa). Pr. Koma a rămas în amintirea multora mai ales ca bun predicator de exerciţii spirituale. Părintele Koma a fost hirotonit preot în 1980 şi în ultimii trei ani era responsabilul Bisericii iezuiţilor din Kamenge, unul dintre cele mai sărace cartiere ale capitalei, unde miercuri, 8 februarie, a avut loc şi ceremonia înmormântării.
* Congregaţia Vaticanului pentru Evanghelizarea Popoarelor şi-a exprimat tristeţea la aflarea veştii uciderii, la 9 februarie, în localitatea Bailundo (Angola), a misionarului portughez José Afonso Moreira, de 80 de ani. Preotul, membru al Congregaţiei "Duhul Sfânt", "a fost împuşcat de şapte ori, de aproape, în faţă", informează Fides. "Misionarul tocmai mersese la culcare când aproximativ 15 bărbaţi înarmaţi au intrat în camera sa şi l-au împuşcat mortal". Poliţia crede că motivul a fost jaful. "Casa modestă a fost răscolită, iar catehetul, asistentul preotului misionar, a fost ameninţat şi somat să predea obiectele de valoare".
* Michael Gajere, preot nigerian, a fost asasinat la 21 februarie. Era doar de o lună de zile la Bulunkutu, un cartier al oraşului nigerian Maiduguri unde se află Parohia "Sfânta Rita". Preotul a fost asasinat cu sălbăticie de un grup de oameni înarmaţi, însă nu înainte de a se fi expus în mod eroic pentru a pune la adăpost ministranţii prezenţi în parohie. Asasinii, care în afară de preot au ucis alte 15 persoane, înainte de a lovi le cereau victimelor să vorbească în dialectul local, avertizându-le că aveau să fie consideraţi "colonizatori" în cazul în care nu ar fi fost capabili.

Adunare UCESM
La Centrul de Spiritualitate "Francisco e Jacinta Marto" la Fatima, Portugalia, în perioada 6-12 februarie, a avut loc Adunarea Generală a Uniunii Conferinţelor Europene ale Superiorilor şi Superioarelor Majore (UCESM) cu tema: "Viaţa consacrată astăzi, viaţa noastră spirituală în faţa provocărilor europene". A fost prevăzută participarea a 42 de conferinţe care reprezintă 400.000 de persoane consacrate din 26 de ţări europene. Au participat şi reprezentanţii Conferinţei Superiorilor Majori şi a Conferinţei Superioarelor Majore din România.

Adunarea CMB
Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, a participat, la 14 februarie, la sesiunea inaugurală a Celei de-a IX-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB). Întâlnirea s-a desfăşurat la Porto Alegre, Brazilia, între 14 şi 23 februarie, cu tema: "Dumnezeule, transformă lumea cu harul tău". Adunarea generală este cel mai important organism de conducere al CMB, reunindu-se o dată la şapte ani. La evenimentul din Brazilia au participat 3.000 de persoane, incluzând peste 700 de delegaţii oficiale reprezentând 340 de Biserici şi de comunităţi ecleziale. Biserica Catolică nu este membră, dar colaborează în special cu Comisia "Credinţă şi Constituţie". Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române la această adunare a fost formată din 13 persoane.

Sărbătoare la Roma
La Roma, în comunitatea "Santa Maria in Campitelli", unde se adună în fiecare duminică emigranţii romano-catolici români din Roma, aproximativ 25 de călugăriţe şi 20 de călugări originari din România s-au aflat în centrul atenţiei, sărbătorind Ziua Persoanelor Consacrate. Celebrarea euharistică a fost prezidată de PS Luigi Moretti, arhiepiscop şi viceregent al Vicariatului Romei. La sărbătoare au participat şi preoţii români rezidenţi la Roma pentru studii sau pentru pastoraţie. Biserica este locul de întâlnire al comunităţii centrale a capelaniei pentru emigranţii români de rit latin din Roma, care a fost înfiinţată în anul 2004; actualmente paroh este pr. Isidor Iacovici. Din anul 2005 parohul este ajutat de pr. Iulian Faraoanu. Liturghia în limba română se celebrează în biserica sus-menţionată din anul 1996, anul acesta Liturghia celebrându-se în fiecare duminică începând cu ora 15.30.

Schönborn la Bucureşti
Cardinalul Christoph Schönborn, arhiepiscop al Vienei, a fost primit de patriarhul Teoctist, la 30 ianuarie. Această vizită este a doua la Bucureşti a cardinalului. Excelenţa sa, la întâlnirea cu Preafericitul Teoctist, a confirmat posibilitatea ca papa Benedict al XVI-lea să vină anul viitor în România. Această vizită va putea avea loc în cadrul Pelerinajului luminii care va încheia Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu, care se va desfăşura începând cu 8 septembrie 2007. Vizita în România a cardinalului a continuat cu întâlnirea cu Traian Băsescu, preşedintele României, care, în semn de apreciere, l-a decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Cruce.