Răspundem...

* Ne-au scris de sărbători: Elena Percă (Traian, Neamţ); Antonia Ştefania Georgescu (Moineşti); Trandafira Rufă şi fam. Niculescu (Constanţa); pr. Dominic Hîrja (Bucureşti); pr. Pop Ioan (Lugoj); Surorile lui Isus Răscumpărătorul (Oneşti); Fam. Şpan (Baia Mare); Copii Fundaţiei W.K.M.S. (Piatra Neamţ); Prof. Galina Pajura (Bucureşti); Institutul Teologic Franciscan (Roman); Andruşca Petrea (Germania). Vă mulţumim.

* Helena Ţehaniuc (Cacica). Materialul trimis pentru a fi publicat în revista copiilor este în studiu. Vă mulţumim şi pentru urări!

* A. (Pârgăreşti), N.I. (Dărmăneşti), Iosif Iacob (Roman). Răspunsuri la scrisorile dv. veţi găsi în numărul viitor.

* Monica şi Lucia (Lugano, Elveţia). "Revista "Lumina creştinului" este citită şi la Lugano, în Compania "Sfânta Tereza", o citim şi pe internet, dar ne bucurăm mai mult când soseşte prin poştă. Vă transmitem Cristos a înviat!".
Ne bucurăm şi noi că revista este căutată şi citită în străinătate. Vă răspundem la salut: Adevărat că a înviat!

* pr. Anton Bişoc (Voievodeasa). "Este o problemă foarte serioasă şi nu prea uşoară, dar ea trebuie să ne preocupe pe noi toţi, ca să nu ajungem să avem biserici goale în care să bată vântul. Am citit şi recitit scrisoarea papei Ioan Paul al II-lea "Pastores dabo vobis" şi mi-am dat seama de răspunderea pe care trebuie să o avem noi toţi în a ne îngriji de chemările la preoţie. În acest scop eu am scris şi voi continua să mai scriu, căci conştiinţa nu mă lasă să tac".
Aşteptăm cu bucurie orice articol care vine de la Sfinţia voastră. Preocuparea pentru chemările la preoţie este de apreciat şi revine întregii Biserici locale. Sinodul diecezan a avut o sesiune specială dedicată acestei problematici. Cartea sinodală tratează, de asemenea, despre preoţi şi chemările la preoţie. În această revistă pagini speciale dedicate vocaţiilor la preoţie sunt în lunile iunie-iulie, cu ocazia sfinţirii preoţilor.

* Maria Dâscă (Focuri). "De multe ori m-a bătut gândul să vă scriu şi să vă împărtăşesc mulţumirea şi bucuria mea pentru acest mare dar al lui Dumnezeu şi anume - preotul. Comunitatea din care fac parte e o comunitate cam mică şi destul de izolată. A devenit parohie pe la mijlocul anilor 60, iar primul ei paroh a fost răposatul părinte Anton Pârţac de vie amintire la a cărei înmormântare am participat de curând. Multe au fost lucrurile care m-au impresionat la înmormântarea de la Tămăşeni, dar faptul care m-a determinat să scriu aceste rânduri a fost întrebarea cuiva: "Şi cum după atâţia ani nu l-aţi uitat pe părintele?" Cu sinceră preţuire scriu acum că tot ceea ce a făcut părintele Anton pentru comunitatea noastră nu ar trebui uitat şi chiar ar fi bine de ştiut pentru a fi şi altora îndemn şi exemplu de slujire şi dăruire. Când a sosit la Focuri nu avea decât o bicicletă, iar drumul cel mai apropiat era la 20 km. Cu acea bicicletă a făcut zeci şi sute de drumuri pentru a obţine materiale de construcţii. Câte ploi? Cât frig şi mai ales câtă foame trebuie să fi îndurat părintele Pârţac până a făcut casa parohială? El era sufletul lucrărilor. Cei care au lucrat cot la cot cu el (adică sătenii spun că era tot numai lut). Nu puteai crede privindu-l că el era cel care cu blândeţe îi povăţuia de la altar. După ce s-a terminat casa care era făcută din chirpici şi lipită cu lut (fără ciment sau alte materiale), părintele împreună cu sătenii au început construirea bisericii. Spun cei care au lucrat cu el că a fost deosebit de greu. La turnarea fundaţiei (fiindcă sătenii erau majoritatea agricultori, iar bani pentru meşteri nu erau), părintele Anton trebuia să fie foarte atent şi a pus, pot spune şi la propriu şi la figurat, o parte din fiinţa lui, căci mâinile îi erau însângerate cum fixa pietrele în mortar. Fiindcă lucrarea trebuia terminată înainte de începutul campaniei de toamnă, lucrul a fost cam zorit, astfel că unul dintre pereţii înalţi de mai bine de 2 m s-a surpat. Dumnezeu a vrut ca acest lucru să se întâmple noaptea, dar ne putem imagina cât stres a avut părintele după aceea până s-a terminat construirea. Biserica se construia din cărămizi, cărămizi pe care le făceau oamenii în curtea bisericii. Tot părintele adusese o "maşinărie", puneau lut şi apă, era o presă la care trebuiau să apese mai multe persoane şi cum de cele mai multe ori femeile şi copiii erau mai dispuşi să lucreze pentru casa Domnului tot părintele era cel care cu forţa sa apăsa până ieşeau cărămizile, apoi trebuiau uscate şi mai apoi arse în cuptor. Eu eram copil pe atunci şi am auzit toate acestea de la mama, bunicii şi consătenii mei, care, deşi oameni simpli neştiutori de prea multă carte, astfel îşi amintesc de părintele Anton Pârţac, cel care a construit prima biserică şi prima casă parohială în localitatea Focuri. De aceea îmi îndrept acuma gândul către Dumnezeu mulţumindu-i pentru acest dar pe care l-a făcut comunităţii din Focuri şi care s-a chemat preot Anton Pârţac".
Am redat scrisoarea dv. aproape în întregime deoarece ne-a impresionat foarte mult. Şi noi l-am cunoscut pe părintele la fel cum l-aţi descris şi dv., un om plin de viaţă şi gata oricând pentru cauza Bisericii. Sperăm ca bunul Dumnezeu să-l fi răsplătit pentru tot efortul şi sacrificiul făcut.