Papa Benedict al XVI-lea a vizitat Polonia în perioada 25-28 mai 2006, efectuând astfel cea de-a doua călătorie apostolică internaţională sub motoul "Fiţi tari în credinţă".

Din programul vizitei au făcut parte şi vizite în locuri foarte importante pentru viaţa predecesorului său, papa Ioan Paul al II-lea, precum localitatea de naştere, Wadowice, sau sanctuarul de la Kalwaria.

"Sunt foarte fericit să intru în ţara marelui şi iubitului papă, Ioan Paul al II-lea. Cunosc Wadowice, localitatea unde s-a născut, iar acum reîntorcându-mă în aceste locuri, reînnoind amintirea acestei mari figuri, văzând poporul polonez, care în timpuri dificile a demonstrat o forţă de credinţă, exemplu pentru toată Europa şi exemplu pentru toţi, pentru mine este o mare bucurie", a declarat Sfântul Părinte înainte de vizită.

Papa a sosit cu avionul la Varşovia joi, 25 mai. A fost primit oficial în capitala Poloniei, unde şi-a petrecut noaptea. În următoarea zi, a mers la sanctuarul Fecioarei Negre de la Czestochowa şi la Cracovia. Sâmbătă, 27 mai, Sfântul Părinte a vizitat Wadowice, locul de naştere al lui Karol Wojtyla, iar apoi sanctuarul marian de la Kalwaria Zebrzydowska. Noaptea a petrecut-o la Cracovia.

Duminică, 28 mai, Benedict al XVI-lea a celebrat Liturghia de încheiere a pelerinajului şi a vizitat lagărul nazist de la Auschwitz. S-a întors la Cracovia, de unde a luat avionul spre Roma.

Peste patru mii de jurnalişti au depus cererile pentru acreditare la acest eveniment; pentru prima oară, o televiziune poloneză a transmis 24 din 24 de ore vizita papală.

Întrebat despre rolul pe care îl dă papa Benedict Poloniei în problemele Europei, George Weigel, cel care a petrecut mult timp în Polonia, studiind pentru faimoasa biografie pe care i-a scris-o papei Ioan Paul al II-lea, a declarat: "Papa recunoaşte în Polonia - pe lângă democraţia ei stabilă şi creşterea economică - o ţară a culturii catolice intacte, într-o perioadă în care credinţa moare în Europa şi Europa moare în parte din cauza acestui fapt. Cred că papa speră ca Polonia să ajute la revitalizarea credinţei catolice în bătrânul continent, şi că Polonia va reuşi să reziste presiunii Uniunii Europene ce impune un stil libertin - papa Benedict descria aceasta în zilele înaintea alegerii sale ca dictatura relativismului".

Polonia are o populaţie de 38,2 milioane de locuitori, 36,6 milioane (adică 95,8%) fiind catolici. În ţară sunt 45 de circumscripţii ecleziale, 10.114 parohii şi 800 de centre pastorale de alt tip. Ţara natală a defunctului papă are 133 de episcopi, 28.546 de preoţi, 24.826 de persoane consacrate, 1.081 de laici membri ai unor institute seculare şi 14.418 cateheţi. Seminariştii liceeni sunt în număr de 1.803, pe când cei înscrişi la studii superioare sunt în total 6.427. Anuarul Pontifical mai indică faptul că 315.698 de copii şi tineri sunt înscrişi în cele 1.726 de centre de educaţie catolică, de la grădiniţe la facultăţi. Biserica, prin preoţi sau persoane consacrate, mai conduce în Polonia 33 de spitale, 244 de clinici, 267 de aziluri de bătrâni sau persoane cu handicap, 538 de orfelinate, 1.820 de centre de consiliere familială şi alte centre prolife, şi 1.462 de centre de educare şi reabilitare socială. (Prelucrare după Catholica)

* * *

Republica Polonia
- Stat în N Europei Centrale
- Suprafaţa: 312.677 km2
- Populaţia: 38.423.000 loc. (122 loc. km2)
- Capitala: Varşovia (1.655.000 loc.)
- Ziua naţională: 3 mai
- Culte: catolicism cca 95%, ortodoxism, protestantism.